BVB Volumul coboară la doar 14 milioane de lei

V.D.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 22 februarie 2018

Volumul coboară la doar 14 milioane de lei

Piaţa a înregistrat a treia scădere consecutivă

Titlurile OMV Petrom au scăzut cu 1,14%

Piaţa a înregistrat în şedinţa de tranzacţionare de la mijlocul săptămânii, cea de a treia zi de scădere consecutivă, majoritatea cotaţiilor emitenţilor listaţi la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) încheiind în teritoriu negativ.

Volumul consemnat a fost redus, de doar 14,03 milioane de lei (3,01 milioane euro), sub valoarea înregistrată în şedinţa anterioară de 32,14 milioane de lei.

Ovidiu Dumitrescu, director general adjunct în cadrul "Tradeville", ne-a transmis: "Astăzi (n.r ieri) indicii Bursei de Valori Bucureşti au avut o evoluţie negativă, pe fondul tendinţei oscilante din pieţele vest-europene şi de la începutul şedinţei nord-americane. Indicele BET a pierdut 0,31% faţă de şedinţa anterioară, în timp ce restul indicilor au variat între -0,95%, pentru BET-FI şi -0,28% BET-NG. Cel mai mare avans pe segmentul principal, în afara indicelui BET, l-au înregistrat acţiunile Uztel (UZT) cu +13,77%, pe fondul tranzacţionării unui volum de sub 800 lei. În acest timp, în cadrul indicelui BET, preţul titlurilor Romgaz (SNG) a avut cea mai bună evoluţie +0,99%, în condiţiile în care pe acest simbol s-a tranzacţionat un volum de acţiuni aflat sub media ultimelor şase luni. Cea mai mare scădere pe piaţa reglementată au înregistrat-o astăzi (n.r. ieri) acţiunile Electrocontact (ECT), cu -3,45%, volumul de acţiuni tranzacţionate fiind în valoare de doar 2,8 lei. Din cadrul indicelui BET cea mai slabă evoluţie a zilei au marcat-o titlurile MedLife (M) -1,47%, pe fondul unui volum de acţiuni aflat sub media din ultimele şase luni pentru acest simbol".

Pe piaţa "regular", topul lichidităţii a fost condus de acţiunile "Banca Transilavania" (TLV), simbol pe care au fost realizate tranzacţii în valoare de 2,36 milioane de lei. Preţul de închidere al transferurilor cu titluri TLV a fost de 2,11 lei/unitate, în stagnare.

Acţiunile "Romgaz" (SNG) au închis la preţul de 36,65 lei/unitate, în urma unui rulaj de 1,56 milioane de lei.

Tot ieri, au fost schimbate titluri "Fondul Proprietatea" (FP) de 1,54 milioane de lei, preţul de închidere fiind de 0,914 lei/unitate, în depreciere cu 0,33%.

Locul al patrulea în topul lichidităţii a revenit acţiunilor OMV Petrom (SNP), cu un rulaj de 1,38 milioane de lei, ultima cotaţie fiind de 0,3045 lei/unitate, în scădere cu 1,14%.

Ieri, compania şi-a publicat rezultatele financiare preliminare pentru anul 2017, de 2,491 de miliarde de lei, în creştere cu 140%, faţă de cel din 2016, conducerea propunând un dividend de 0,02 lei/acţiune, cu 33% mai mare faţă de cel din anul anterior.

Pe piaţa "deal" a fost realizat un transfer cu acţiuni "Impact Developer & Contractor" (IMP), în valoare de 0,21 milioane lei, la preţul unitar de 1,05 lei, în depreciere cu 0,94%.

Indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 40 de acţiuni de la BVB, a înregistrat un recul de 0,33%.

Indicele extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a scăzut cu 0,47%, iar indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a coborât cu 0,48%.

Topul celor mai mari creşteri

1. "Uztel" (UZT): +13,77%

2. "Artrom" (ART): +7,66%

3. "Turism Hoteluri Restaurante Marea Neagră" (EFO): +4,97%

4. "Energopetrol" (ENP): +3,70%

5. "Societatea de Construcţii Napoca" (NAPO): +2,79%

Topul celor mai mari scăderi

1. "Electrocontact" (ECT): -3,45%

2. "Rompetrol Rafinare" (RRC): -3,39%

3. "Farmaceutica Remedia" (RMAH): -3,11%

4. "Alumil Industry" (ALU): -2,19%

5. "Dafora" (DAFR): -2,08%

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb