• Salt de 12,44% pentru SIF Moldova, ca urmare a aprobării programului de răscumpărare de acţiuni la un preţ cu mult peste cel din piaţă
Volumul consemnat în şedinţa de tranzacţionare de la mijlocul săptămânii a fost de 21,89 milioane de lei (4,6 milioane de euro), nivel situat atât sub cel din şedinţa anterioară, de 27,5 milioane de lei, cât şi sub valoarea medie a acestui an, de 49,18 milioane de lei.
Ovidiu Dumitrescu, director general adjunct Tradeville, ne-a transmis: "Astăzi (n.r. ieri), indicii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au avut o evoluţie mai degrabă pozitivă, pe fondul evoluţiilor mixte de pe principalele burse vest-europene şi de la începutul şedinţei nord-americane. Indicele BET a câştigat 0,01%, faţă de şedinţa anterioară, în timp ce restul indicilor au variat între -0,02% pentru BET-Plus şi +5,32% pentru BET-FI.
Cel mai mare avans pe segmentul principal, în afară indicelui BET, l-au înregistrat acţiunile SIF Moldova (SIF2) cu +12,44%, (n.r. creşterea preţului acţiunii a apărut, în mare parte, ca urmare a aprobării programului de răscumpărare de acţiuni la un preţ cu mult peste cel din piaţă), pe fondul tranzacţionării unuia dintre cele mai mari zece volume de acţiuni din ultimul semestru. În cadrul indicelui BET preţul titlurilor MedLife (M) a avut cea mai bună evoluţie, +4,23%, în condiţiile în care pe acest simbol s-a tranzacţionat un volum de acţiuni aflat aproape de media ultimelor şase luni. Cea mai mare scădere din afara indicelui principal al pieţei reglementate au înregistrat-o astăzi (n.r. ieri) acţiunile Amonil (AMO) cu -12,5%, volumul de acţiuni tranzacţionate fiind mult sub media ultimului semestru. Din cadrul indicelui BET cea mai slabă evoluţie a zilei au marcat-o titlurile Nuclearelectrica (SNN), -1,96%, pe fondul unui volum de acţiuni aflat peste media tranzacţionată în ultimele şase luni pentru acest simbol."
În piaţa "regular", topul lichidităţii a fost condus de acţiunile Banca Transilvania (TLV), care au însumat transferuri de 4,2 milioane de lei, ultima cotaţie a emitentului fiind de 2,445 de lei, în scădere cu 0,2%.
Locul al doilea în acest clasament a fost ocupat de titlurile Digi Communications NV (DIGI), care au încheiat şedinţa de tranzacţionare la preţul unitar de 33,6 lei, rulajul consemnat cu acţiunile operatorului de telecomunicaţii fiind de 3,5 milioane de lei, în depreciere cu 1,18%.
Acţiunile "BRD - Groupe Societe Generale" (BRD) au încheiat şedinţa de tranzacţionare la preţul unitar de 13,4 lei, în apreciere cu 0,15%, pe fondul unei valori transferate de 2,41 milioane de lei.
Locul al patrulea în acest top a fost ocupat de acţiunile "Fondul Proprietatea" (FP), care au încheiat ziua bursieră la preţul de 0,9 lei/acţiune, în stagnare, în contextul unui rulaj de 1,71 milioane de lei.
Prin piaţa "deal" nu s-a realizat nicio tranzacţie.
Indicele BET-BK, reperul fondurilor de investiţii, a avut o apreciere de 1,5%, iar indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de acţiuni ale pieţei a înregistrat un avans cu 1%.
• Topul celor mai mari creşteri
1. "SIF Moldova" (SIF2): +12,44%
2. "SIF Banat-Crişana" (SIF1): +9,76%
3. "Bucovina-Club de Munte" (BCM): +6,92%
4. "SIF Muntenia" (SIF4): +6,23%
5. "Transilvania Construcţii" (COTR): +5,52%
• Topul celor mai mari scăderi
1. "Amonil" (AMO): -12,50%
2. "Prefab " (PREH): -9,50%
3. "Biofarm" (BIO): -7,97%
4. "Rompetrol Well Services" (PTR) -6,47%
5. "Petrolexportimport " (PEI): -5,80%