C'est dur, dur d'être Hollande

Marele scriitor american F. Scott Fitzgerald a spus că "testul unei inteligenţe de prim rang este capacitatea de a avea în minte două idei contradictorii în acelaşi timp şi de a-şi păstra capacitatea de a funcţiona".

După definiţia lui Fitzgerald, preşedintele francez François Hollande este o astfel de inteligenţă de prim rang, fiind capabil să pledeze atât pentru o integrare europeană puternică, sub umbrela unui guvern al zonei euro, cât şi pentru spiritul naţional al francezilor, îndemnaţi să cumpere, în primul rând, alimente "Made in France".

Din păcate, un alt test al inteligenţei de prim rang, acela care se referă la rezolvarea problemelor pornind de la cauze şi nu la concentrarea aproape exclusivă asupra efectelor, nu este trecut de administraţia de la Paris.

Protestele agricultorilor din ultima săptămână demonstrează acest lucru. Ei au blocat, din nou, drumurile şi cer autorităţilor să le asigure preţuri mai mari pentru carne şi lapte.

Stéphane Le Foll, Ministrul Agriculturii din cabinetul condus de Manuel Valls, a declarat că ţara se confruntă cu o "criză agricolă", conform unei ştiri AFP, în condiţiile în care circa 25.000 de ferme zootehnice sunt ameninţate de faliment.

Dar de ce s-a ajuns aici? Nu mai sunt de ajuns subvenţiile europene (n.a. Franţa primeşte cei mai mulţi bani pe baza reglementărilor din cadrul Politicii Agricole Comune), care se acordă cu prea mare uşurinţă şi stimulează, practic, supraproducţia în raport cu cerinţele pieţei?

Se pare că nu, mai ales după şocul reprezentat de interzicerea importurilor agricole de către Rusia, ca răspuns la sancţiunile occidentale. Dar aceasta este doar una dintre cauzele ignorate de autorităţile franceze.

Celelalte se referă la numeroasele măsuri administrative de protecţie a sectorului agricol faţă de concurenţa de pe piaţă, pe fondul influenţei politice semnificative a fermierilor.

Acum lanţul consecinţelor pare să fie tot mai lung şi mai încurcat. Supermarketurile exercită presiuni mari asupra producătorilor, deoarece doresc să ofere preţuri cât mai reduse consumatorilor, iar concurenţa externă este tot mai puternică, pe baza unor costuri de producţie inferioare celor din Franţa, după cum mai scrie AFP.

În ceea ce priveşte costurile de producţie, BBC News oferă un exemplu relevant. Ultimele baricade ridicate de agricultorii francezii au blocat şosele de legătură cu Germania şi Spania, în încercarea de a opri importurile din cele două ţări.

"Costul muncii este mai mic în ţările vecine", a declarat un lider de sindicat pentru AFP, care a mai precizat că "măsurile anunţate de guvern nu rezolvă problema unui mediu competitiv distorsionat".

Pentru cultivatorii de sparanghel, munca reprezintă circa 80% din costul de producţie, a precizat liderul de sindicat Franck Sander, iar producătorii din Germania plătesc muncitorii din Europa de Est cu 5 euro pe oră, în timp ce salariul minim din Franţa este de 12 euro pe oră.

Este suficient acest exemplu pentru a observa multiplele probleme cu care se confruntă agricultorii din Franţa. De ce nu pot fi reduse costurile? Nu o permite legea, astfel încât să fie asigurat un venit de subzistenţă?

Dacă legea nu permite reducerea salariului minim, atunci de ce nu "importă" şi Franţa muncitori ieftini din Europa de Est sau din fostele colonii africane?

Cât despre blocarea importurilor din ţări membre ale UE, ce spune legea europeană? Oare ce s-ar fi întâmplat dacă fermierii noştri sau fermieri din alte ţări mici ar fi recurs la o asemenea "soluţie"?

Presiunea fermierilor a determinat autorităţile, în frunte cu preşedintele Hollande, să acţioneze, din nou, sub impulsul fricii. Premierul Valls a declarat la radio că "este esenţială o creştere a preţurilor pe piaţa cărnii de vită". Dar atunci ce va urma? O nouă creştere obligatorie a salariului minim?

Măsurile anunţate de preşedintele François Hollande includ noi garanţii pentru creditele acordate fermierilor, în valoare de circa 500 de milioane de euro, suspendarea plăţii unor taxe de 100 de milioane de euro şi amânarea plăţii cu până la patru luni a încă 500 de milioane de euro, după cum scrie Financial Times.

În cadrul unei întâlniri cu reprezentanţii sindicatelor agricole, preşedintele Hollande a adresat un apel restaurantelor să cumpere produse locale, amintind că "două treimi din alimentele servite în cantine nu provin din Franţa", conform unui articol din cotidianul Daily Mail.

Dar nu este suficient ca acestea să fie produse în Europa, sau chiar numai în zona euro? Unde este spiritul comunitar, de frăţie între nişte popoare care au un singur ideal, al unităţii tot mai adânci?

Înainte să alerge neobosit între diferite întâlniri cu sindicatele agricole, tocmai François Hollande a propus crearea unui guvern al zonei euro, într-un editorial din Journal du Dimanche, astfel încât "să se ajungă la o mai bună cooperare şi la trecerea cu succes peste criza din Grecia".

"Ceea ce ne ameninţă acum nu este mai multă Europă, ci lipsa acesteia", a mai scris Hollande, însă eforturile sale nu sunt apreciate suficient în Germania, care se teme că o politică fiscală comună va accentua indisciplina bugetară a Parisului.

Mai este de mirare acest lucru, în condiţiile în care, cel puţin de la declanşarea crizei, orice ministru de finanţe de la Paris pare să considere că un deficit bugetar sub 5% din PIB este echivalent cu austeritatea draconică, iar Comisia Europeană tolerează încălcarea repetată a promisiunilor, astfel încât noile alegeri, din 2017, să nu aducă la putere Frontul Naţional?

Ambrose Evans-Pritchard scrie în The Telegraph că "au apărut discuţii privind necesitatea trimiterii Troicii la Paris", deoarece numai astfel poate Franţa să fie primită într-o nouă zonă euro, mai restrânsă şi mai omogenă din punct de vedere economic.

Deficitele bugetare din ultimii ani şi creşterea accentuată a datoriei publice arată că este puţin probabilă acceptarea la Paris a unui program de austeritate, chiar dacă este mult mai relaxat decât cel impus Greciei.

Din nefericire pentru Hollande şi echipa sa, realitatea economică a ajuns în stadiul în care nu mai "ascultă" de politicieni.

În raportul anual de evaluare a politicilor economice din zona euro, FMI recomandă BCE să extindă şi să prelungească programul de relaxare cantitativă, deoarece "un şoc moderat la nivelul încrederii poate împinge zona euro într-o stagnare prelungită".

Economiştii Fondului apreciază că perspectivele pe termen mediu nu sunt tocmai bune, pe fondul "unui deficit cronic al cererii, problemelor din bilanţurile firmelor şi băncilor şi a productivităţii slabe, care reprezintă frâne pentru creşterea investiţiilor şi a numărului de angajaţi".

Această listă a ameninţărilor la adresa stabilităţii din zona euro se aplică punct cu punct şi Franţei. Protestele fermierilor se pot dovedi a fi catalizatorul pentru şocuri care nu mai pot fi încadrate în categoria "moderat", iar François Hollande este mult prea mic pentru a scoate ţara din capcana socialismului.