CA SĂ FINANŢEZE RESTRUCTURAREA BANCO POPULAR "Banco Santander" a lansat o emisiune de acţiuni de 7,1 miliarde euro

A.V.
Ziarul BURSA #Internaţional / 5 iulie 2017

"Banco Santander" a lansat o emisiune de acţiuni de 7,1 miliarde euro

"Banco Santander" SA din Spania a lansat, ieri, o emisiune de acţiuni noi în valoare de 7,1 miliarde de euro pentru finanţarea restructurării "Banco Popular Espanol", instituţie financiară pe care a preluat-o luna trecută în cadrul unui plan de salvare coordonat de banca centrală de la Madrid.

Conducerea "Santander" a anunţat că plănuieşte să vândă acţiuni la data de 7 iunie, când a cumpărat "Banco Popular" pe un euro. Emisiunea de drepturi este adresată acţionarilor existenţi, la un preţ cu discount. Banca va emite 1,46 miliarde de acţiuni la un preţ de 4,85 de euro fiecare, faţă de 6 euro - cursul titlurilor la data de 3 iulie.

Acţionarii "Santander" pot decide până în 20 iulie dacă doresc să participe la majorarea de capital.

Acţiunile noi vor intra la tranzacţionare în 31 iulie.

"Santander" anticipează pentru primul semestru din anul curent un profit net de circa 3,6 miliarde de euro, cu 24% mai mare faţă de rezultatul obţinut în aceeaşi perioadă a anului trecut. Potrivit băncii, integrarea "Banco Popular" va avea un impact minim asupra profitului net. "Santander" este aşteptată să-şi anunţe rezultatele financiare pentru trimestrul al doilea la data de 28 iulie.

Preluarea "Banco Popular" contribuie cu circa 82 de miliarde de euro la împrumuturile nete şi cu 65 de miliarde de euro la portofoliul depozitelor "Santander".

Rata creditelor neperformante ale "Banco Popular" este de aproximativ 20% şi va urca uşor rata creditelor neperformante ale "Santander", la 5,4%.

"Santander" a anunţat că achiziţia "Banco Popular" va accelera creşterea sa şi va genera profit din 2019. Banca a informat că are rezerve de 7,9 miliarde de euro pentru acoperirea activelor neperformante, după achiziţie.

Retragerile din depozitele constituite la "Banco Popular" au fost de circa 18 miliarde de euro în ultimele săptămâni, conform unor surse apropiate situaţiei, citate de Reuters. Acestea spun că retragerile au dus la vânzarea băncii, iar organizarea tranzacţiei a fost realizată în 24 de ore.

La finele lunii martie, depozitele totale ale clienţilor "Banco Popular" erau de 79 de miliarde de euro.

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb