CA SĂ-ŞI CREASCĂ VENITURILE: CFR pariază pe loterie

CĂTĂLIN DEACU
Ziarul BURSA #Companii #Transporturi / 17 decembrie 2010

CFR pariază pe loterie

"Voiaj CFR" SA, filială a CFR Călători responsabilă cu vânzarea legitimaţiilor de tren, vrea să-şi creas-că veniturile printr-o manieră inedită, prin activităţi de jocuri de noroc şi de pariuri.

Acţionarii "Voiaj CFR" au decis, pe 28 octombrie, să completeze domeniul de activitate al societăţii, "activităţi de servicii anexe pentru trans-porturi terestre", cu "activităţi de jocuri de noroc şi de pariuri", potrivit Monitorului Oficial.

Completarea domeniului de activitate a fost necesară în condiţiile în care "Voiaj CFR" ţinteşte un parteneriat cu Loteria Română pentru creşterea veniturilor, susţin reprezentanţii societăţii.

Contactaţi de ziarul "BURSA", oficialii companiei ne-au declarat: "Conducerea SC Voiaj CFR SA acţionează permanent pentru a identifica noi activităţi care s-ar putea des-făşura prin agenţiile de voiaj CFR, activităţi care să completeze veniturile realizate din activitatea de bază. În acest sens s-au purtat discuţii cu reprezentanţii Companiei Naţionale - Loteria Română SA în vederea comercializării unor produse ale aces-tei companii prin agenţiile de voiaj CFR. Pentru ca SC Voiaj CFR SA să poată încheia un contract de comercializare a produselor CN Loteria Română SA, era necesar ca în obiectul de activitate să existe şi < activităţi de jocuri de noroc şi pariuri >, cod CAEN 9200".

Până să achiziţionăm şi biletele de loterie din agenţiile de voiaj ale CFR va mai trece ceva timp.

Reprezentanţii "Voiaj CFR" ne-au precizat că discuţiile cu Loteria Română pentru încheierea unui contract de colaborare nu au fost, încă, finalizate.

"Voiaj CFR" SA a avut în 2009 o cifră de afaceri netă de 22.092.774 lei, potrivit bilanţului depus la Minis-terul Finanţelor Publice.

Societatea a încheiat 2009 cu venituri totale de 23.032.078 lei şi cheltuieli de 24.048.875, înregistrând o pierdere de 1.016.797 lei. "Voiaj CFR" SA figura, la acea dată, cu datorii de 2.693.525 lei.

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9732
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7413
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3047
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9954
Gram de aur (XAU)Gram de aur406.8246

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb