CACEALMA LEGISLATIVĂ Pokerul - joc de noroc, dar şi sport

EMILIA OLESCU
Ziarul BURSA #Companii #Gambling / 11 aprilie 2013

Pokerul - joc de noroc, dar şi sport

Circa 300 milioane euro pe an - încasări la negru din "păcănele"

Încasările la negru din jocurile de noroc ajung la circa 300 de milioane de euro pe an, după cum ne-a spus Sorin Constantinescu, preşedintele Asociaţiei Cazinourilor din România.

Potrivit domniei sale, în ultima vreme au fost deschise foarte multe cluburi de poker fără licenţă, iar toţi clienţii s-au mutat acolo.

Sorin Constantinescu ne-a precizat: "Când a fost Doina Melinte şeful Agenţiei Naţionale de Sport, a fost indusă în eroare şi a declarat pokerul ca fiind sport, deşi pe legea jocurilor de noroc scrie clar că pokerul este joc de noroc. Ulterior, a făcut unele declaraţii în media şi a spus că pokerul este sport doar dacă nu se joa-că pe bani, dacă se joacă pe medalii, pe cupe şi fără taxe de participare. Acum, mulţi speculează acest lucru, deschid cluburi sportive şi joacă poker cu banii pe masă, iar poliţia este confuză, pentru că nu ştie dacă să aplice legea jocurilor de noroc, în care pokerul este joc de noroc, sau dacă să aplice legea sportului, în care pokerul este sport".

Sorin Constantinescu ne-a spus că sunt 150 de astfel de cluburi în toată ţara, iar clienţii s-au mutat acolo, pentru că este mai ieftin. Cea mai simplă măsură care ar putea fi adoptată de stat ar fi legalizarea cluburilor, Asociaţia Cazinourilor făcând o propunere în acest sens, în urmă cu opt luni, ne-a spus domnul Constantinescu, adăugând: "Am avut întâlniri lunare la nivel de asociaţie, dar nu s-a întâmplat nimic, zero".

În aceste condiţii, evaziunea fis-cală în domeniu este uriaşă, subliniază domnia sa, explicând: "Numai la < păcănele > avem circa 30.000 de aparate la negru, alte 60.000 fiind cu licenţă. Dacă facem un calcul, 30.000 de aparate înmulţite cu 2.000 de euro - taxa anuală de licenţă - sunt 60 de milioane de euro, bani pierduţi la stat doar din aceste taxe. Apoi, dacă luăm o medie de 800 de euro - încasări lunare pe aparat - şi înmulţim cu 30.000 de aparate, sunt 24 de milioane de euro pe lună, ori 12 luni pe an, avem în jur de 300 de milioane de euro - bani negri pe an - din jocurile de noroc. Din această sumă, 16% ar însemna impozite la stat, adică 48 de milioane de euro. Adăugând contravaloarea taxelor de licenţă, rezultă peste 100 de milioane de euro care ar putea intra, anual, la bugetul de stat, doar din segmentul jocurilor de noroc".

Sorin Constantinescu ne-a spus a sesizat Ministerul Finanţelor, trimiţând "liste cu cluburi, cu adrese, cu poze", dar că nu a fost luată absolut nicio măsură.

"Am trimis sesizări peste tot, am spus că piaţa neagră ne copleşeşte, că s-au închis cazinouri din cauza cluburilor de poker la negru, dar nu face nimeni nimic. Tot cei cu licenţă sunt controlaţi, la ceilalţi nu merge nimeni".

Constantinescu: "Cazinourile au murit; cel de la Hilton a intrat în insolvenţă, restul sunt cu un picior în groapă"

În ultimii doi ani, din cele 17 cazinouri din Bucureşti au mai rămas cinci, iar dintre cazinourile din provincie mai sunt două - unul la Timişoara şi unul la Braşov, ne-a spus Sorin Constantinescu.

Domnia sa ne-a precizat că, în perioada menţionată, 6.000 de oameni din industrie au rămas fără loc de muncă.

"Cazinourile au murit. Cel de la Hilton a intrat în insolvenţă acum trei săptămâni - are datorii la stat de circa un milion de euro -, iar celelalte se confruntă, toate, cu mari probleme, din cauza taxelor. Mai este cazinoul de la Radisson, cel de la Howard Johnson, cazinoul de la Intercontinental şi cel de la Novotel. Două-trei sunt de vânzare şi două cu un picior în groapă".

Şi Cristian Pascu, preşedinte executiv al Asociaţiei Organizatorilor şi Producătorilor de Jocuri de Noroc din România, (AOPJNR), ne-a spus, recent, că perioada de criză economică, suprapusă peste taxarea fiscală mult prea mare introdusă din 2009, a condus la dispariţia majorităţii cazinourilor din ţara noastră.

"Cazinourile care au supravieţuit, cu una sau două excepţii, sunt în regim de avarie, la break-even point (n.r. la zero profit) sau chiar în pierdere", ne-a precizat domnia sa.

A fost numită conducerea Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc

Cristinela Odeta Nestor, directorul Direcţiei Financiar-Contabilitate din cadrul Loteriei Române, a fost numită preşedintele Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc (ONJN), potrivit unei decizii a premierului Victor Ponta, aceasta având rang de secretar de stat.

Ca vicepreşedinte al oficiului nou înfiinţat a fost numit Gheorghe Gabriel Gheorghe, acesta având rang de subsecretar de stat.

Din conducerea ONJN vor mai face parte şapte persoane, care vor avea calitatea de membru, fiecare persoană fiind desemnată din partea unui minister sau a unei instituţii abilitate în controlul pieţei jocurilor de noroc, după cum ne-a spus Sorin Constantinescu, opinând: "Au fost transferaţi 200 de oameni de la Minis-terul Finanţelor Publice să facă parte din această agenţie, care are rol de monitorizare, control şi licenţiere a jocurilor de noroc. Nici Poliţia, nici Garda nu mai au drept de control asupra jocurilor. Dacă vor pune oameni competenţi, nu clientelă politică, la conducerea Oficiului, cred că lucrurile se vor îmbunătăţi. Este bine că atribuţiunile de control în acest domeniu au fost transferate de la Finanţe în subordinea premierului, dar dacă vor fi din nou numiri politice... unde intră politicul în economie, nu există nicio şansă. Este mult mai bine aşa, toate ţările au făcut acelaşi lucru - şi italienii şi francezii... pentru că nu se poate ca o instituţie să dea licenţe şi alte organe să controleze".

Guvernul a decis, la sfârşitul lunii martie, prin Ordonanţă de Urgenţă, să fie înfiinţat Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc.

Potrivit proiectului de ordonanţă, acest Oficiu este un organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, responsabil, printre altele, cu supravegherea activităţilor din domeniul jocurilor de noroc, exercitarea controlului tehnic, monitorizarea şi supravegherea pentru jocurile de noroc online, aplicarea unitară a legis-laţiei specifice, în contextul schimbărilor din domeniul jocurilor de noroc, "urmând modelul instituţional implementat cu succes de alte state din Uniunea Europeană".

Proiectul precizează că noua entitate va permite creşterea veniturilor bugetului de stat, în special prin prevenirea şi combaterea jocurilor de noroc neautorizate şi prin crearea cadrului necesar autorizării operatorilor de jocuri de noroc online, precum şi îmbunătăţirea coordonării, colaborării şi schimbului de informaţii între instituţiile cu competenţe în domeniu.

În baza noii reglementări, operatorii locali de jocuri de noroc şi pariuri online vor fi autorizaţi.

"Poliţia este confuză, pentru că nu ştie dacă să aplice legea jocurilor de noroc, în care pokerul este joc de noroc, sau dacă să aplice legea sportului, în care pokerul este sport", potrivit lui Sorin Constantinescu, preşedintele Asociaţiei Cazinourilor din România.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb