Cadre şi marine

Aici, pe plaja Larvotto din Monaco, unde mă aflu, briza adie uşor şi elegant, cu arome de parfumuri fine şi scumpe, ca de licitaţie. Vântul îmi suflă în coaste şi privesc cu un aer savant plictisit cum zburdă iahturile în larg. E ceva pueril în jocul lor, dar şi pictural, ca în oferta de marine de la licitaţia cu care Artmark a plecat şi ea, casa de licitaţii, adică, în vacanţă. Glumesc, desigur, e de la lumina şi culoarea ce îmi picură în ochi, picturile dintr-o astfel de licitaţie nu pot fi cu iahturi moderne, de nu pot intra în porturile vechii Coaste de Azur de atâta opulenţă. Acolo, sunt vase cu pânze, vapoare ştiubeniene, costume de baie până la genunchi. Cea mai apreciată ofertă a fost o pictură de Mihail Simonidy, fost Menelas şi viitor Michel, pictorul Palatului CEC, stabilit, pe vecie, la Paris. O scenă de apă sclipind în soare, înconjurând un pin maritim cu contrejour-ul său, a fost adjudecată cu 20 de mii de euro, deşi estimarea cea mai optimistă se gândea la 6,5 mii. Important, aşadar, este şi preţul atins, dar şi saltul uriaş prin care s-a ajuns la el, la de 4 ori pornirea.

Deşi nu sunt aşa de multe Balcicuri, al doilea loc, cu 15 mii de euro, aparţine lui Theodorescu- Sion, cu trei boturi de bărci căţărate pe ţărm, lăsând să se vadă un colţ de coastă de argint. De această dată preţul se încadrează în estimările organizatorilor. O pictură de Sabin Bălaşa, din noul val al ofertelor, a fost vândută cu 6,5 mii de euro. "Apa vie" este o construcţie cu personajul său emblematic, nudul pe cal, acum în intens ton de roşu, în faţa unei mări interioare, de fapt un joc de calcar poros şi apă de cristal cu gheţar. Estimarea, bazată, probabil, şi pe rezultatele recente, nu spera mai mult de 4,5 mii de euro.

O foarte interesantă pictură s-a dat cu 3 mii de euro şi aparţine unui artist aparte, de aici, de aproape, din Cannes. Mihai Ştefănescu s-a născut în 1847, la Bucureşti, şi a murit în 1900, în orăşelul boem de pe Coasta de Azur mai sus pomenit. Pictura vândută la Artmark a fost realizată cu 3 ani înaintea morţii, şi arată, hiper-realist şi în detaliu, un platou cu creveţi şi scoici. Peste 25 de ani de la crearea acestei picturi, politicianul Take Ionescu mânca, la Cannes, nişte stridii care l-au trimis direct în cavoul de la mănăstirea din Sinaia, în spatele bustului pe care i l-a făcut Emil Becker, şi pe care toată lumea îl mângâie pe nas, până la înnegrire. Pictura cavoului lui Take Ionescu este o frescă de chiar Costin Petrescu. Deşi nu credem că politicianul a fost răpus de stridia care, cu un sfert de secol înainte, îi pozase compatritorului său pentru pictura ce se vându la Artmark, se pare că politicienii români au născut tradiţia de a nu mânca stridii la Cannes. Ci la Monte Carlo, cu o bere şi nişte table. Înaintea picturii lui Mihai Ştefănescu ni se oferise un coş întreg de vieţuitoare marine, răsturnat flamand-savant pentru a vedea conţinutul: o pisică de mare dată pe spate, cu coada în sus, homari piei-roşii, ceva creveţi, mai multe feluri de peşti realişti, cam ca o curăţire de acvariu. Pictura, destul de mare, este semnată de Johann Cras, un nume perfect necunoscut, şi a fost estimată la un minim de 2 mii de euro dar nu s-a dat nici la preţul de pornire aflat sub această estimare. Un gând îmi fuge, de aici, din Monte Carlo-ul amintirilor mele de când eram student la Nisa, pe bune!, spre un fost premier şi preşedinte de parlament care pe mulţi i-a făcut în stare să stea cu burta la soare pe plaiuri exotice. Şi nu la hotel, ci la ei acasă, în vilele ce le aparţin. Mă gândesc că de punea el acest tablou pe perete când veneau jurnaliştii, curioşi şi pricepuţi, să îi vadă casa, putea să îl vândă ulterior cu 10-12 mii de euro, şi tot la licitaţie, cum s-au petrecut deja nişte lucruri despre care am scris. Aşa, el stă la răcoare, şi pictura cu vieţuitoare marine de secol XlX fierbe la temperatura pieţei de artă din România.

Nici cu preţul următor, 2,8 mii de euro pentru o stâncă, probabil în roşu de Caliacra, de pictorul Ghiaţă, un nume higly recomandabil pe vremurile astea, nu trecem marina pe bărci. Iar cu 2 mii de euro mergem pe plaja lui Pan Ioanid, cu umbreluţe şi valuri înspumate ca şampania la Monte Carlo. Păi, la 2,5 mii de euro, D. Florian avea numai spume, albastre ca de înserare nordică, cam glacială, scurgându-se pe stânci sau umectând pescăruşi plutitori. Acum, să ne hotărâm, după ce am servit totuşi ceva, rămânem la Balcic, pe terraferma, cu tătăroaicele lui Leon Viorescu, trei la număr, dar şi cu tătarul în urma căruia merg ele spăşite, sau ne plecăm pe mare, la acelaşi preţ de 2,5 mii de euro, cu bărcile Margaretei Sterian, chit că sunt din Veneţia? Este drept, licitaţia de marină a avut şi oferte care nu se lipesc perfect temei, adică nici măcar acuarele cu apă de mare nu sunt. Veneţia, inclusiv cea de Elena Popea, vândută cu 1,5 mii de euro, poate fi băgată şi în acest film, cu marine, chit că tema ei se numeşte chiar aşa, Veneţii, dar e greu să văd marea în scena lui Corneliu Michăilescu numită "Pod peste Sena", unde podul este cel din buricul respectivului târg, Pont de la Concorde, şi clădirea impozantă, cu coloane de temple grec, ce domină imaginea, nu este vreo instalaţie portuară, ci însăşi Asamblee-a Naţională a francezilor. Mai mult, plaja pe care parizienii se încăpăţânează să o nisipească pe malul Senei în fiecare vară nu bate până aici, că face umbră obeliscul egiptean din Place de la Concorde. Este totuşi o pictură de Corneliu Michăilescu, pictor căruia îi suntem datori măcar o descoperire pe drept, şi preţul, 1,6 mii de euro, ar trebui să mobilizeze cumpărătorii. Altfel, îl iert că mi-a răscolit şi aici nişte amintiri de studii de tinereţe.

Ne-am luat cu vorba şi, exact ca în "1001 de nopţi de cazare", văd înserarea mijiind şi nu am vorbit de bărci: desigur, Dimitrie Ştiubei, venit pe mare, din Germania, din ce în ce mai prezent, cu 1,8 mii sau doar 800, 9 când e vorba de Bricul Mircea însuşi, cel vechi şi serios, nu naşul bricului Mondialu. Sau mai multe Florian Doboşariu, în jurul miei de euro sau sub, mai multe ambarcamente în scena lui Eugen Gorsky vândută cu 1,2 mii de euro, sau impunătoare, ca atunci când sunt în port, ca în pictura lui Aramov, data cu 800 de euro.

Oferta licitaţiei de marine de la Artmark a cuprins şi obiecte, mai puţin legate de o anumită persoană şi personalitate cât aparţinând unor funcţii şi poziţii marine şi maritime. Şi aici se poate constata că, pe măsură ce se apropie luna noiembrie, a scăzut dramatic achiziţionarea de şepci de căpitan de navă, pe care, altădată, se băteau vacanţierii ce voiau să trăiască bine. La Monaco, desigur!