Calendarul listărilor, renegociat cu FMI

A.T.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 10 ianuarie 2014

Calendarul listărilor, renegociat cu FMI

Niţă: "Hidroelectrica şi Electrica vor fi listate în iunie, Complexul Oltenia - în octombrie"

Surse: "Autorităţile vor ţine cont de oportunităţile de piaţă, ca să strângă cât mai mulţi bani"

Scrisoarea de intenţie agreată cu FMI în septembrie "înghesuie" listările societăţilor energetice Electrica, Hidroelectrica şi Complexul Energetic Oltenia în luna iunie a acestui an, ceea ce, evident, este contraproductiv, întrucât statul vrea să maximizeze veniturile din aceste operaţiuni, dar şi imposibil din punct de vedere tehnic, susţin surse apropiate situaţiei.

"Autorităţile responsabile vor renegocia calendarul în funcţie de oportunităţile din piaţă, astfel încât listările să aducă fonduri cât mai mari companiilor, care au nevoie de lichidităţi pentru investiţii", ne-au mai spus sursele noastre, care afirmă că mai multe detalii vor fi puse pe masa discuţiilor cu FMI la finele acestei luni, când delegaţia Fondului soseşte în România. "Cel mai probabil, în aprilie vom afla calendarul nou de temporizare a listărilor, după studiul oportunităţilor de piaţă realizat de intermediari", ne-au mai declarat sursele noastre.

Pe lângă condiţiile de piaţă, calendarul listărilor trebuie să ţină cont şi de cele două runde de alegeri din acest an (europarlamentare şi prezidenţiale), întrucât "bătăliile" politice pot afecta percepţia investitorilor, susţin unele voci.

Ieri, ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niţă, a declarat, citat de Mediafax, că Hidroelectrica şi Electrica vor fi listate în iunie, atât la Bursa de Valori Bucureşti, cât şi la cea din Londra, dar şi că un pachet de 15% din capitalul social al Complexului Energetic Oltenia va fi vândut pe bursă în octombrie.

Departamentul pentru Energie, acţionarul majoritar al celor trei companii, va scoate la vânzare pe bursă 51% din capitalul Electrica SA. Înainte de această operaţiune, compania va fi divizată. Astfel, va fi înfiinţată o firmă care va prelua toate participaţiile minoritare ale Electrica deţinute la alte societăţi.

Electrica SA este acţionar minoritar la ENEL Energie Muntenia (unde deţine 23,57%), ENEL Distribuţie Muntenia (23,57%), ENEL Distribuţie Banat (24,86%), ENEL Distribuţie Dobrogea (24,90%), ENEL Energie (36,99%), E.ON Moldova Distribuţie (27%), E.ON Energie România (3,78%) şi Electrica Soluziona (49%). Totodată, Electrica SA are 0,5% din acţiunile Bursei Române de Mărfuri.

"Toate pachetele minoritare de acţiuni deţinute de Electrica vor fi transferate într-o societate de administrare a statului", a afirmat Niţă.

Totodată, înainte de listarea la bursă, trei dintre filialele Electrica Serv, firmă controlată integral de Electrica SA, vor fi lichidate. Cele trei filiale care vor intra în lichidare deservesc regiunile Banat, Dobrogea şi Moldova.

Intermediar al listării Electrica este consorţiul format din "Citigroup, Raiffeisen Capital&Investment, BRD, Societe Generale şi Swiss Capital".

Hidroelectrica va ieşi pe piaţa de capital cu un pachet de 15%. Licitaţia pentru selecţia intermediarului are loc la finele acestei luni, până în prezent opt caiete de sarcini fiind cumpărate de mari case de brokeraj din ţară şi din străinătate, conform surselor noastre.

În cazul Electrica şi Hidroelectrica, o parte din acţiuni vor fi vândute sub formă de certificate de depozit.

Complexul Energetic Oltenia urmează să vândă tot 15% din capitalul social pe BVB. De listarea companiei se ocupă consorţiul format din Group Societe Generale (lider de sindicat) şi SSIF Swiss Capital.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb