La finalul întâlnirii coalţiei PSD-ALDE de astăzi, Călin Popescu Tăriceanu a declarat că au discutat şi despre continuarea luptei cu statul paralel, pentru ca, într-un parteneriat Guvern-Parlament, să câştige această bătălie.
Preşedintele ALDE a declarat la finalul reuniunii: "Există o dorinţă ca mâine să se prezinte cât mai bine miniştri. S-au pregătit cât mai bine pentru a asimila ceea ce noi considerăm puncte importante în program şi am convingerea că şi în continuare grupurile parlamentare vor acorda sprijinul de care este nevoie pentru ca viitorul Cabinet să performeze cât mai bine".
Referitor la subiectele abordate în cadrul reuniunii, liderul liberal-democraţilor a precizat: "Am vorbit şi despre necesitatea consolidării statului de drept, a revenirii la normalitate, a continuării acestei lupre cu statul paralel şi cred că printr-o relaţie solidă Guvern-Parlament vom putea să restabilim normalitatea în România şi să câştigăm lupta cu statul paralel".
Preşedintele Senatului a declarat, de asemenea, că, fiind anul Centenarului, sunt importante şi câteva obiective majore de investiţii care trebuie puse în mod clar şi concret pe hartă, precum şi obiective social-culturale dedicate Centenarului şi de care să se bucure toţi românii, informează news.ro.
Referindu-se la intervenţia premierului desemnat, Tăriceanu a susţinut: "Doamna Dăncilă a menţionat trei lucruri care au fost scoase din programul de guvernare. Primul este binecunoscuta taxă de solidaritate, a doua cred că taxa pe E-uri, vorbim despre aditivii folosiţi în elemente. Al treilea lucru menţionat nu mi-l aduc aminte. Ce doresc să subliniez, ne dorim pentru 2018 o politică fiscală care să fie una non-intervenţionistă, deci o minimă intervenţie a statului în economie, economia merge bine în 2018".
Întrebat despre declaraţiile preşedintelui UDMR, Kelemen Hunor, referitoare la faptul că noul program de guvernare ar arăta "de parcă ar fi scris în Ministerul Agriculturii, printre două beri", Tăriceanu a precizat: "Şi mie îmi place din când în când să folosesc expresii un pic mai tari aşa pentru că presa este mai încântată şi le redă cu virgulă. Eu personal nu am avut o discuţie cu ei. Nu ştiu cum vor vota. Înţeleg că mâine dimineaţă, luni, vor avea o reuniune la nivelul grupurilor parlamentare în care vor decide".
Referindu-se la o eventuală acceptare a unor proiecte UDMR, în schimbul susţinerii Guvernul Dăncilă, Tăriceanu a precizat că "o astfel de discuţie nu se poate face de la un minut la altul".