Cambodgia: Trei morţi după ce poliţia a deschis focul asupra unei manifestaţii

F.A.
Internaţional / 3 ianuarie 2014

Cel puţin trei persoane au fost ucise după ce poliţia militară cambodgiană a deschis, astăzi, focul la Phnom Penh asupra unei manifestaţii a muncitorilor din industria textilă.

Mii de muncitori blocau o şosea în faţa uzinelor lor, iar unii dintre manifestanţi, înarmaţi cu bâte, pietre şi cocteiluri Molotov, s-au înfruntat cu forţele de ordine, transmite AFP.

Poliţia militară a tras mai întâi focuri de avertisment, după care a tras direct în manifestanţi.

''Trei persoane au murit şi două au fost rănite'', a declarat pentru AFP Chuon Narin, comisarul-adjunct al poliţiei din Phnom Penh.

Purtătorul de cuvânt al poliţiei militare, Kheng Tito, a declarat că intervenţia a fost necesară după ce nouă poliţişti au fost răniţi în incidentele cu manifestanţii.

În Cambodgia situaţia este extrem de tensionată după ce 500 de fabrici de textile au intrat în grevă cerând dublarea salariului minim, adică o creştere până la 160 de dolari pe lună. Guvernul a făcut o ofertă inacceptabilă pentru grevişti, de 100 de dolari pe lună.

Violenţele de astăzi continuă alte confruntări de la alte fabrici unde au fost arestaţi inclusiv călugări budişti veniţi să sprijine lucrătorii în protestul lor.

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb