Deputaţii au adoptat marţi, cu 171 voturi "pentru", 98 de voturi "împotrivă" şi o abţinere, Proiectul de Hotărâre privind modificarea şi completarea Regulamentului Camerei Deputaţilor, astfel încât persoanele care sunt citate la audieri în cadrul comisiilor de anchetă să fie obligate să dea curs invitaţiei, în caz contrar existând posibilitatea ca acestea să fie acuzate de ascunderea unor date necesare pentru aflarea adevărului.
Camera Deputaţilor a votat luni, în cadrul dezbaterilor şedinţei de plen, respingerea propunerii preşedintelui Comisiei juridice, Eugen Nicolicea, de amendare a Regulamentului Camerei Deputaţilor, prin care se elimina cvorumul de prezenţă la şedinţele comisiilor de specialitate, potrivit News.ro.
Propunerea lui Nicolicea viza abrogarea articolului 52 din Regulamentul Camerei Deputaţilor care prevedea că "hotărârile comisiilor Camerei Deputaţilor se adoptă cu votul majorităţii membrilor prezenţi" şi "pentru ca şedinţele comisiei să se desfăşoare în mod regulamentar este necesară prezenţa majorităţii membrilor".
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat luni, la Parlament, că nu este de acord cu modificarea adusă Regulamentului Camerei Deputaţilor prin care se elimină cvorumul de prezenţă la şedinţele comisiilor de specialitate, motiv pentru care propunerea preşedintelui Comisiei juridice, deputatul Eugen Nicolicea, nu va trece de plen.