Camera Deputaţilor a decis astăzi ca preşedintele şi vicepreşedinţii ANCOM să fie numiţi de cele două Camere ale Parlamentului, reunite în şedinţă comună, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor prezenţi şi nu cu majoritatea tuturor parlamentarilor.
Deputaţii au modificat, în acest sens, OUG 33/2017 pentru modificarea şi completarea art. 11 din ordonanţa de urgenţă a Guvernului 22/2009 privind înfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii, ca urmare a deciziei Curţii Constituţionale din 4 iulie 2018.
S-au înregistrat 196 de voturi "pentru", 91 - "împotrivă" şi şapte abţineri pentru această modificare, potrivit Agerpres.
La data de 7 iunie 2018, preşedintele României a formulat o obiecţie de neconstituţionalitate la Curtea Constituţională, iar în urma examinării CCR a admis obiecţia prin decizia nr. 452/2018 şi a constatat că sintagmele "cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor" au fost introduse cu încălcarea dispoziţiilor art. 77 alin. (2) din Constituţie şi că se impune reluarea procedurii de dezbatere a cererii de reexaminare.