CAMPIONATUL MONDIAL Mafia pariurilor, bănuită că a făcut câteva jocuri în grupe

D.N.
Ziarul BURSA #Companii #CM Fotbal 2014 / 2 iulie 2014

Mafia pariurilor, bănuită că a făcut câteva jocuri în grupe

Suspiciunile legate de mafia pariurilor nu puteau să lipsească nici de la actuala ediţie a Campionatului Mondial de Fotbal. Trucarea de meciuri a devenit un fenomen cunoscut de toată lumea, recunoscut de FIFA şi UEFA, şi în câteva cazuri condamnat de justiţie. Aşa cum era de aşteptat, primele "bombe" au explodat exact la echipele care au fost eliminate încă din faza grupelor şi care au avut evoluţii mult sub aşteptările publicului, dar şi ale specialiştilor.

Federaţia Cameruneză de Fotbal (Fecafoot) a demarat o amplă anchetă vizavi de "acuzaţiile de fraudă" la meciurile echipei Camerunului la Cupa Mondială, lansate de presa internaţională. Fecafoot "a cerut comisiei sale de etică să ancheteze acuzaţiile de fraudă la cele trei meciuri din primul tur de la Cupa Mondială, Camerun - Mexic 0-1, Camerun-Croaţia 0-4, Camerun - Brazilia 1-4. Se vorbeşte în comunicatul publicat pe site-ul federaţiei de existenţa a «şapte mere stricate» în echipă. De altfel, sintagma «mere stricate» îi aparţine lui Wilson Raj Perumal, un cunoscut cap al mafiei pariurilor, care, cu câteva ore înainte de disputarea meciului Croaţia - Camerun, a postat pe o reţea de socializare scorul corect. Primele acuzaţii de fraudă au fost lansate de publicaţia germană, Der Spiegel, care a evocat un aranjament privind rezultatul de la meciul Croaţia-Camerun, precum şi mizele imense puse pe eliminarea unui jucător în prima repriză. La respectiva partidă, camerunezul Alexandre Song, un jucător cu mare experienţă, a fost eliminat pentru că l-a lovit, absolut gratuit, pe atacantul croat Mario Mandzukici.

Indianul Wilson Raj Perumal este unul dintre puţinii oameni implicaţi în mafia pariurilor care şi-au recunoscut faptele şi care a dorit să colaboreze cu autorităţile. Perumal a fost arestat în 2011 şi a făcut închisoare în Finlanda pentru trucarea meciurilor de fotbal. După eliberare, Perumal a fost extrădat în Ungaria, existând indicii că ar fi ajutat poliţia din această ţară să combată mafia pariurilor. Wilson Perumal a recunoscut că a manipulat rezultatele la peste 400 de meciuri în ultimii 20 de ani, inclusiv partide din cadrul Jocurilor Olimpice, sau din preliminariile pentru Campionatul Mondial. Cum nu a reuşit să se elibereze complet de vechile apucături, în luna aprilie, Perumal a fost arestat din nou în Finlanda, ulterior fiind eliberat.

O altă naţională africană a intrat în vizorul autorităţilor locale. Chiar dacă până acum în Ghana nu s-a spus nimic despre meciuri trucate sau mafia pariurilor, este evident că există anumite suspiciuni. Preşedintele Ghanei, John Mahama, a decis, săptămâna trecută, să creeze o comisie de anchetă, care să analizeze în detaliu fiecare amănunt legat de participarea acestei reprezentative la mondialul brazilian: "Trebuie să înfiinţăm o comisie pentru a face lumină cu privire la participarea Ghanei la această Cupă Mondială. Trebuie să analizăm procesul de la început până la sfârşit". Echipa Ghanei a fost eliminată după ce a pierdut două meciuri cu acelaşi scor (1-2) cu SUA şi Portugalia şi a făcut o remiză, (2-2) cu Germania, în urma unui meci foarte spectaculos. Prima reacţie a forului mondial a şi apărut, Ralf Mutschke, director de securitate FIFA declarând: "Noi, la FIFA, nu avem până acum niciun indiciu despre vreun meci trucat".

Pariurile sportive sunt un fenomen de mare amploare, în urmă cu patru ani, în luna iunie, doar pe partidele disputate la turneul final al Campionatului Mondial de Fotbal din Africa de Sud pariindu-se, în toată lumea, 3,5 miliarde euro. Specialiştii susţin că o sumă similară a fost mizată şi pe piaţa neagră. Tocmai pentru că tentaţia este uriaşă, pe măsura sumelor aruncate în joc, UEFA foloseşte un sistem de detectare a fraudelor pentru pariuri, care vizează toate întâlnirile din primele două divizii ale asociaţiilor membre, precum şi partidele din competiţiile europene, însumând 29.000 de meciuri ţinute sub observaţie anual. Dacă sunt detectate activităţi suspecte ale pariorilor în cazul unor meciuri, UEFA anchetează imediat situaţiile ivite. Un sistem similar are şi FIFA, şi este de aşteptat ca la finalul Campionatului Mondial din Brazilia să fie prezentat un raport care să infirme sau să confirme anumite suspiciuni.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3054
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9853
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.3538

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb