Candidaturi surpriză pentru posturile din ANRE

ALINA TOMA VEREHA
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 22 aprilie 2015

Încă patru candidaţi s-au înscris în cursa pentru cele două locuri din Comitetul de Reglementare al ANRE, care vor deveni vacante începând de mâine, unele nume fiind o surpriză pentru piaţă (pentru unii plăcută, iar pentru alţii mai puţin plăcută, în funcţie de interese).

Comisia de Industrii din Camera Deputaţilor a primit, ieri, CV-urile de la Mihai Albulescu - actualul secretar de stat din Ministerul Energiei care se ocupă de domeniul gazelor, Virgil Muşatescu - reputat specialist în domeniul energetic, membru în CA-ul Fondului Român de Eficienţă Energetică, Gabriel Adrian Margin - din 2005 şi până în prezent lucrează ca director în cadrul Electrica Serv Transilvania Nord, dar a fost şi directorul de cabinet al fostului ministru al Economiei, Lucian Bode, Mihai Octavian Râmniceanu - director în cadrul ANRE din 2001 şi până în prezent.

ANRE este autoritatea din subordinea Parlamentului care reglementează piaţa noastră de electricitate şi gaze şi ţine în mână veniturile giganţilor energetici, ziarul BURSA relatând recent că UNPR şi şi PLR duc negocieri intense cu PSD pentru cele două locuri din Comitetul de Reglementare, dar şi pentru cel de vicepreşedinte ANRE, care va fi vacantat tot de mâine.

Ceilalţi şapte candidaţi care s-au înscris până acum pentru posturile din Comitet sunt Teodor Bobiş şi Carmen Filipescu, al căror mandat expiră mâine, Dumitru Chisăliţă, Mitricof Crum, Valentin Macec, Radu Ioan Puşcariu şi Victorel Florin Rădoi, potrivit informaţiilor publicate pe site-ul Camerei Deputaţilor. Surse parlamentare, dar şi din piaţa de energie, susţin că aceşti candidaţi nu ar fi susţinuţi de vreun partid, cu excepţia lui Macec, care pare să aibă în continuare legături cu coaliţia de guvernare.

Sursele afirmă că Bobiş ar fi pierdut sprijinul PSD, iar Filipescu - pe cel al PNL.

Valentin Macec ocupă, în prezent, poziţia de şef serviciu în cadrul Transgaz, iar în anii trecuţi a fost country manager al Sumec China, membru în CA Tarom, IAR Ghimbav şi Romaero, dar şi consilier al miniştrilor Transporturilor şi Economiei (2012-2014).

Ieri pe holurile Parlamentului se spunea că lista candidaţilor nu s-ar opri aici şi că lupta pentru funcţia de vicepreşedinte ar urma să se dea între Rodin Traicu, deputat PSD în Comisia de Industrii, Mihai Albulescu şi Dumitru Chisăliţă. Sunt şi voci care afirmă că Dumitru Chisăliţă nu ar avea sprijin politic, că Mihai Albulescu ar dori să fie simplu membru în Comitetul de reglementare şi că singurul candidat cu şanse să fie sprijinit politic pentru funcţia de vicepreşedinte ar fi Rodin Traicu, dar care încă nu şi-a depus candidatura.

Dumitru Chisăliţă a ocupat diverse poziţii de director în cadrul Romgaz în perioada 2008-2012, lucrând în companie din 1998. După 2012, domnia sa a fost administrator al Romgaz, consilier al fostului ministru al Energiei Răzvan Nicolescu, iar din decembrie 2014 ocupă poziţia de administrator al Enel Energy.

Pe site-ul Camerei Deputaţilor nu este precizat termenul limită de depunere a candidaturilor, adresa de e-mail sau de fax. Astfel, procedura de selecţie rămâne doar parţial clară, după ce în 2012 ţara noastră a fost mustrată de Comisia Europeană pentru modul netransparent în care Parlamentul a decis membrii conducerii ANRE şi ai Comitetului de Reglementare.

Nu este clar nici dacă vicepreşedintele ANRE va fi selectat dintre CV-urile depuse sau va apărea la propunerea PSD. Până ieri, nu fusese stabilită nici procedura de selecţie şi nici programul audierilor în comisii.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb