Canicula determină întârzieri ale trenurilor în zilele următoare

F. A.
Miscellanea / 21 august 2012

Mai multe trenuri vor avea întârzieri în zilele următoare din cauza temperaturilor foarte ridicate provocate de caniculă, informează Compania Naţională de Căi Ferate CFR printr-un comunicat de presă.

În intervalul 21 - 23 august, din cauza avertizării de cod galben de caniculă, transmisă de Administraţie Naţională de Meteorologie, trenurile urmează să înregistreze întârzieri la destinaţie cuprinse între 20 şi 60 de minute în funcţie de distanţa parcursă.

Trenurile care vor avea întârzieri sunt cele care circulă în judeţele Bihor, Arad, Timiş, Caraş-Severin, Hunedoara, Alba, Gorj, Mehedinţi, Dolj, Vâlcea, Argeş, Olt, Teleorman, Giurgiu, Dâmboviţa, Prahova, Ilfov, Buzău, Brăila, Ialomiţa şi Călăraşi.

BURSA

Dosar BURSA - America azi: Izolare, Polarizare, Reconfigurare Globală

Această ediţie specială, publicată sub egida ziarului BURSA, reuneşte într-un volum coerent o analiză aprofundată şi stratificată a celei mai spectaculoase reveniri politice din istoria Statelor Unite ale Americii: al doilea mandat al lui Donald J. Trump

Comanda carte

PREŢUL SĂNĂTĂŢII

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9772
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5556
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3084
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8053
Gram de aur (XAU)Gram de aur440.1817

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
ccib.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb