Capcanele Uniunii Energetice

ALINA TOMA VEREHA
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 27 martie 2015

Capcanele Uniunii Energetice

Proiectul Uniunii Energetice întinde consumatorilor din ţara noastră mai multe capcane. Una dintre ţintele proiectului vizează crearea unei pieţe unice de energie, în care electricitatea şi gazele să se "plimbe" liber între statele membre, în funcţie de nevoi, dependenţa de importurile de resurse energetice fiind mult mai mică în acest fel.

Însă nu toţi consumatorii europeni de energie vor fi avantajaţi de piaţa unică energetică. De exemplu, cei din România se vor alege cu preţuri mai mari, pentru că piaţa unică presupune şi un tarif unic pentru energie. Acest preţ va reprezenta media din cele 28 de state membre, iar energia produsă la noi are cel mai mic tarif. Logic, alinierea la media europeană va produce o majorare de preţ pentru noi.

Conceptul de piaţă unică europeană, care face parte din Uniunea Energetică, are o componentă puternică de siguranţă în alimentare, în contextul în care energia a devenit monedă de schimb în conflictul ruso-ucrainean, în care UE pare că a intrat ca moderator şi a ajuns să fie parte integrantă. Cu alte cuvinte, plăteşti mai mult pentru siguranţa că nu mori de frig iarna ori de câte ori Vladimir Putin are chef. De asemenea, piaţa unică mai are avantajul că fereşte consumatorii de volatilitatea cotaţiilor energiei şi gazelor tranzacţionate.

Dar aceste beneficii îi cam lasă rece pe consumatorii autohtoni, în condiţiile în care veniturile lor sunt la multe mile distanţă faţă de statele înstărite ale Europei. Facem parte de şapte ani din Uniunea Europeană, dar decalajul veniturilor populaţiei din ţara noastră faţă de cele ale europenilor occidentali s-a micşorat nesemnificativ. Este vina guvernanţilor noştri, nu a europenilor. Avem preţuri europene la carburanţi, energie, gaze, dar salariile au rămas tot în etapa "preaderării", în urma crizei care ne-a lovit după 2008. Ne "mândrim" în continuare cu cea mai ieftină forţă de muncă.

Între timp, Uniunea Europeană devine vocală când ne spune că trebuie să liberalizăm piaţa gazelor, a energiei, deşi ţara noastră geme de resurse, gestionate de străini. Nu ne speriem aşa uşor de Vladimir Putin. Însă Uniunea e mai puţin vocală când Guvernul nu asigură cetăţenilor alinierea la salariile occidentalilor. Pentru noi, siguranţa în alimentare are un preţ mare.

Piaţa unică de energie nu poate fi creată peste noapte, pentru că este nevoie de dezvoltarea infrastructurii de transport între ţări.

În cadrul unei dezbateri care a avut loc ieri, oficiali europeni, liderii companiilor române şi străine prezente pe piaţa noastră de energie şi gaze, specialişti, analişti şi reprezentanţi ai autorităţilor au dezbătut diverse aspecte ale proiectului Uniunii Energetice, care a fost aprobat recent de liderii statelor europene. S-a vorbit mult de importanţa siguranţei în alimentare, importanţa pieţei unice, transparenţa tranzacţiilor şi a contractelor, dar şi de focusul pe consumatori. S-a spus că sensul acestui proiect este să asigure tuturor consumatorilor un preţ corect, accesibil, sustenabil pentru electricitate şi gaze, în condiţii de siguranţă.

Cei prezenţi au subliniat că este important să avem o voce unică în relaţia cu terţii, ca să avem forţa necesară de negociere. Pe ici pe colo, câţiva "reprezentanţi" ai României au ridicat şi problema consumatorilor vulnerabili, care sunt diferiţi de la o ţară la alta şi care nu-şi permit să plătească facturile. S-a avansat şi ideea definirii unui consumator vulnerabil "european" şi de problema diminuării diferenţei de venituri între ţări.

Nu a fost ocolită nici problema competitivităţii economiei europene. Şi agenţii economici vor avea o problemă cu preţul unic al utilităţilor. Cum împaci nevoia de competitivitate cu costurile siguranţei în alimentare este, încă, un mister.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. Absolut corect tot ce spune Alina despre atitudunea UE si jalnicul comportament al asa-ziselor autoritati romanesti l "negociatori" de doi-bani si slugoi incompetenti la toate nivelurile !

    Excroci au fost excroci sunt inca

    Mai pe scurt, Uniunea energetica ar defavoriza clar Romania. Ar distruge unul dintre putinele avantaje comparative pe care le mai avem. Nu-l simpatizez deloc pe Basescu dar sunt de acord cu el cand a spus ca uniunea energetica " e o gluma" o aberatie. DAR tocmai pentru ca e o idee proasta sunt aproape sigur ca se va face, in aplauzele tampe ale pro europenilor romani.

    Si ma rog frumos de ce sa facem o uniune energetica? Adica, daca imteleg eu bine, fraierii de romani nu sunt in Schengen si nu au voie sa circule cum vrea muschii lor prin Europa, dar energia noastra e numa' buna sa ajunga la smecherii aia de olandezi. Daca vre-un politician roman indrazneste doar sa se gandeasca la hotia asta, atunci eu ies in strada sa protestez.

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

25 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9767
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7456
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3349
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9683
Gram de aur (XAU)Gram de aur407.8725

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb