Din cînd în cînd, o voce din strana politicii ţine să atragă atenţia galeriei asupra sa: "România are nevoie de o clasă de mijloc!" Mă rog, chiar de una puternică! Acum, dacă s-ar pune cineva să facă o listă cu ce i-ar trebui României, aşa, în primă urgenţă, nu sunt deloc singur că în primele 100 de locuri ale pomelnicului ar încăpea chestia cu "clasa de mijloc". Pe primele vreo 20 ar fi toate elementele de infrastructură fără de care orice speranţă a dezvoltării noastre rămîne ascunsă dincolo de orizont; alte 20 ar fi ocupate de nevoile care ţin de crearea, dezvoltarea şi utilizarea eficientă a capitalului uman; încă vreo 20 de locuri ar fi ocupate de nevoile care ţin de trecerea instituţiilor, a legilor, regulilor şi a culturii guvernării, de la modelul actual, al distrugerii pentru redistribuire dirijată, la cel bazat pe identificarea şi dezvoltarea politicilor menite să promoveze interesele publice; cel puţin 20 de urgenţe pot fi identificate, la repezeală, în domeniul gestiunii resurselor ţării, iar ultima cincime a listei s-ar acoperi aproape de la sine cu cele necesare renaşterii culturale şi creative a unei populaţii împinsă spre limitele cele mai de jos ale îndobitocirii şi ale dezrădăcinării sale spirituale şi cultural-identitare.
Oricine aruncă o privire asupra istoriei sociale a României, bagă foarte repede de seamă că perioadele şi condiţiile în care eu existat embrioane foarte puţin dezvoltate ale unei clase de mijloc sunt rare, scurte şi constituie excepţii prea puţin semnificative din punct de vedere al consecinţelor pe termen lung. Modelul nostru standard în care, pe de o parte, am fost împinşi, iar pe de altă parte, ne-am complăcut fără prea mari sforţări de a-l schimba, este un model de tip "sclavagist", cu nuanţe feudale pentru coloratura de actualizare. O societate împărţită în două mari clase, "sclavi" şi "stăpîni", între o minoritate la polul căreia s-a acumulat prin diferite mecanisme economice şi mai ales prin ingerinţa grosieră a politicii 80-90% din avuţia naţională şi o foarte largă majoritate care a fost redusă să trăiască mereu sub sau la limita supravieţuirii, cu restul de 10-20%. Iluzia unei clase de mijloc a fost creată şi uneori întreţinută, din motive ideologice, doar în măsura în care "clasa superpusă", cum o numea Eminescu, a avut nevoie de nişte instrumente auxiliare pentru a manevra pîrghiile administraţiei şi ale "politicii la vedere". Aşa zisa clasă de mijloc a societăţii româneşti a fost, de aceea, identificată, în cea mai mare parte, cu pletora funcţionarilor înalţi, ori mijlocii, ai marilor "batalioane" ale administraţiei de stat: de la "ministerul represiunii interne", la "ministerul de război" şi de la administraţiile vamale şi financiare, la dascăli, preoţime şi profesori. Problema pe care politicienii nu o înţeleg, adesea, nici "gînditorii" şi "analizatorii" de ocazie aflaţi în treabă pe tărîmul politichiei, este aceea că aceste categorii de oameni nu au format niciodată "O clasă" şi nici nu aveau cum să formeze aşa ceva! Totul s-a jucat pe confuzia dintre "clase" şi categorii ale statisticii sociale şi "clase" în sensul care acoperă caracteristicile structurii societale. Clasa de mijloc apare şi devine o componentă esenţială a structurii sociale în puţinele centre ale modernităţii occidentale care au generat, susţinut şi fructificat factorii de schimbare structurală: industrializare, de-ruralizare şi urbanizare, dezvoltarea capitalului uman, la scară macro-socială, instituţionalizarea cercetării ştiinţifice şi dezvoltarea aplicaţiilor economico-productive ale acestora, pe scară largă, crearea unui cadru modern de gestiune al "afacerilor publice", bazate pe instituţiile şi soluţiile de guvernare ale democraţiei. Clasa de mijloc este, în aceste societăţi, o realitate care sparge barierele organizării bazate pe modelul "sclavagist" şi care îşi va extinde sfera socială, atît prin absorbirea unei părţi din nobilime, cît şi a "elitelor" create de dezvoltarea de jos în sus a noilor grupuri ocupaţionale, de status şi de avere. Capitalismul tipic al clasei de mijloc este "capitalismul productiv", al cărui model teoretic ni l-a sintetizat Max Weber, pe care l-a dezvoltat în realitate modernitatea europeană, începînd cu veacul al XVI-lea. Condiţiile istorice şi locale în care a evoluat societatea modernă de tip occidental au impus clasei de mijloc un fel de balans, o mişcare de pendul, între perioade de extindere şi înflorire a rolului ei social şi cele de eroziune, uneori masivă, aproape de colaps. Într-o astfel de perioadă se află şi astăzi societăţile modernităţii tîrzii, una în care eroziunea accentuată a clasei de mijloc este considerată un semn şi o consedinţă a crizelor structurale pe care ea le traversează. Vestea bună este, aşadar, că dintre toate pacostele pe care le-a avut şi le are pe cap dezvoltarea socială a României, pe asta n-am avut-o şi nici nu o avem! Ideea că în actualele condiţii, cineva ar putea să împingă societatea românească spre un model care presupune, admite şi generează crearea unei clase de mijloc este, desigur, sublimă, poate fi admirată, ne putem extazia în faţa minunatelor ei consecinţe, dar nu se bazează pe nimic! Pentru că, nimic din societatea actuală: oameni, condiţii, structuri economice, sociale şi politice nu numai că nu favorizează apariţia unei clase de mijloc, dimpotrivă, blochează şi cea mai firavă tendinţă de mişcare în această direcţie.
Aşa că, mă întorc şi întreb din nou: Care clasă de mijloc? Poate aceea de la tramvaie, care exista odată între a I-a şi a III-a!
1. Vatman?
(mesaj trimis de Oarecare în data de 30.10.2013, 06:44)
Daca "ultima cincime a listei" de necesitati ar fi pusa urgent pe "ordinea de zi", si nu numai la noi, ar mai fi poate o slaba speranta. Oricum, procesul de mancurtizare se desfasoara accelerat, deja se zareste depoul. Vatmanul poate fi mandru. Cam patetic, asta e ...
2. distrugeea pentru redistribuire dirijata
(mesaj trimis de xxx file în data de 30.10.2013, 07:57)
Asta-i cheia...care sparge chiar si casetele de valori din banci. Totu-i dirijat. Dirijismul ne omoara. Clasele s-au distilat in gasti: de administratie, juridice, de partid, de tea party si or mai fi multe altele...absconse !
Noi, vorbesc de cei ce se considera ca facand parte din clasa de mijloc, am ramas doar contribuabili, jecmanibili, utilizabili pana la epuizare si atat.
2.1. Erata (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de xxx file în data de 30.10.2013, 07:59)
Distrugerea pentru redistribuirea dirijata !
3. O cititoare a editorialului
(mesaj trimis de anonim în data de 30.10.2013, 11:31)
Cornele draga, felicitari pentru articolul de azi! Daca imi dai voie as completa cu o lege care spune ca: poti detine numai lucrurile pentru care esti responsabil. Aceasta responsabilitate arata masura a cat de mult poate detine, intelege si cuprinde un om in toata existenta lui. Dupa cum explica un mare autor: “exista un fel de etologie a lui a avea si a fi si in lumea animală, unde falcile şi ghearele otravite apartin animalelor cu cel mai bun sistem nervos, in vreme ce armele mai...
3.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3)
(mesaj trimis de anonim în data de 30.10.2013, 13:33)
... ratiunea si constienta de sine il scoate pe om, cu totul, din regnul animal, daca pentru regnul animal “piramida invizibila” functioneaza, omul, a inlocuit “piramida invizibila” cu una a fortei brute (de “piatra”) si grabindu-se sa se masoare cu regnul animal, a preluat de la acesta, doar armele, mai putin armonia ... efectul: rasturnarea piramidei (valorilor) regasindu-ne astazi in situatia ca oemni care nu-si pot stapani frica dispun de arme...
3.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 30.10.2013, 15:49)
..."animalicul"reprezinta manifestul omului comun, mincinos si iresponsabil...
3.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 30.10.2013, 19:35)
... si ce ne facem atunci cand, minciuna si iresponsabilitatea devin deliciul "elitelor"?!
3.4. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3.3)
(mesaj trimis de anonim în data de 31.10.2013, 09:16)
...va referiti la efectul "oglinzii"?..."elitele" sunt efectul de masa al constiintei de sine...o sa spuneti ca nu toti suntem la fel...cat timp masa critica are avantajul de a se oglindi, munca celorlalti din "umbra" e mult mai grea sa reuseasca sa schimbe "imaginea din oglinda"...
3.5. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3.4)
(mesaj trimis de anonim în data de 31.10.2013, 11:03)
... in principiu, da ... este destul de greu sa cuprindem intreaga problematica in spatiul restrans oferit de forumul disponibil, totsi o sa incerc a prezenta punctul meu de vedere intr-o forma compacta ... si pornesc tot de la regnul animal. Daca ar fi sa “aruncam” o privire metafizica asupra regnului animal, vom observa ca acesta este intr-adevar “ordonat” de o “piramida invizibila” pe care o cunostem conceptual sub denumirea de “Ierarhiile...
3.6. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3.5)
(mesaj trimis de anonim în data de 31.10.2013, 16:23)
...cu cat mai mult negam parti din noi pe care nu le acceptam cu atat suntem "fortati" sa le proiectam in oglinda ...acolo afara nu te asteapta nimeni, esti doar tu cu reflectia ta, ca sa recunosti acest lucru, fara ca sa crezi ca exista alcineva exterior tie ce-ti poate modifica destinul, inseamna sa fii responsabil...
3.7. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3.6)
(mesaj trimis de anonim în data de 01.11.2013, 08:09)
... oh ... frumusetea gandurilor inalte, din nefericire, pe “pamant” trebuiesc tot mai multe “autorizatii” iar majoritatea oamenilor sunt nevoiti sa “puna mana pe lopata” ... Hermitul poate trai Gratia, dar cu ce ajuta aceasta pe aproapele sau?!
3.8. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3.7)
(mesaj trimis de anonim în data de 01.11.2013, 12:46)
...daca cei ce au luptat de sute ani in "spatele cortinii'' ar fi fost asa de sceptici ca dvs, evolutia ar fi fost doar o poveste...apropo...povestea este esenta inteleciunii...
4. Clasa oamenilor fara frica
(mesaj trimis de Theodor în data de 30.10.2013, 12:43)
"Oamenii de bine" ,care aclamau mineriadele organizate de PSD,fac parte din clasa de mijloc?Ei cam asa cred.
Dar intelectualii care au incercat,prin PAC sau prin UFD,sa vina la putere,fac,si ei parte,din clasa de mijloc?Si ei cred aceasta.
Din pacate,nici unii,nici ceilalti,nu au dreptate,clasa de mijloc este o clasa de oameni independenti economic si fara frica de autoritati si institutii vremelnic ocupate ,uman,de diverse partide.
Nu avem,deocamdata,decat independenti economic din clasa...
5. Da, clasa de mijloc...
(mesaj trimis de Toma Necredinciosu' în data de 30.10.2013, 13:48)
Autorul a luat-o razna? Da, este clasa de mijloc, adica cel putin 75% din cei care au intre 100.000 si 1.000.000 euro, care au afaceri ce le aduc intre 3.000-10.000 euro/luna, sau chiar mai mult, macelarii, agricultorii, contabilii, avocatii, informaticienii, medicii, profesorii adevarati, consultantii financiari, angajatii din managementul mediu si superior al bancilor, al societatilor comerciale prospere si fondurilor de investitii, etc. Daca vreti, este vorba de 75% din subscriitorii la...