Care guvernare, care guvernanţi?

Nu este nevoie de nici un "sondaj de opinie", de nici o cercetare "sociologică", pentru a fi încredinţaţi că lucrurile în ograda noastră, numită România, merg din rău în mai rău şi stau cu faţa, mai tot timpul, către direcţia greşită. Ştiu, cineva are mereu pregătită o lista de ştiri pozitive. Am avut un semestru, sau aşa ceva, cea mai mare creştere economică din Uniunea Europeană; bine că ne-am oprit! Aşa-zisa creştere economică este creată din activităţi care cheltuie tot mai generos, dar produc efecte de antrenare minime şi se bazează pe creşterea importurilor şi a consumului. Orice, numai consum să fie! Carne stricată, legume şi fructe injectate, apă minerală trucată, prin restaurantele de lux şi cantinele de subzistenţă ale staţiunilor de vîrf ale litoralului; mai larg, mai peste tot unde se desfăşoară activităţile sindicalizate de jefuire a celor care au chef de concedii şi vacanţe, numite la noi impropriu turism. Nu avem inflaţie! Aşa este, dar dacă vă uitaţi prin jur, prin sistemul macro din care noi suntem doar o moleculă, o să daţi peste o secetă de inflaţie, cum nu s-a mai văzut de o mie de ani. Inflaţie negativă şi dobînzi negative, iată coşmarul zilei pentru lumea financiară! La noi nu e terorism! Nu vă bucuraţi nici prea mult, nici prea devreme, instituţiile abilitate ale statului nostru se întrec să ne anunţe că multă vreme nu va mai fi aşa linişte, nici pe la noi. Nu eu o spun, ei! După ce epuizezi lista de ştiri pozitive, dacă nu ai altă treabă, dai cu nasul de realitate. Chestia aia în care peste 40% din populaţia României trăieşte în sărăcie, în care absolut toate tipurile de infrastructuri - comunicaţii, transport, viaţă urbană, viaţă rurală, sănătate, protecţie civilă etc- sunt în ruină spre destructurare totală. Trenuri nu sunt, sau fac 15 ore de la Bucureşti la Oradea, cînd nu pleacă luni de la Constanţa ca să nu ajungă la Iaşi nici miercuri! Autostrăzi, şosele şi drumuri nu avem, ca dovadă că un traseu ca în palmă de la Bucureşti la Constanţa se face şi astăzi în mai bine de opt ore, iar cel de la Bucureşti la Braşov în aproape 12 ore în zilele cu trafic ridicat. Navigaţia pe apă nu e nici de doi bani utilă, nici economiei, nici turismului de agrement. Cît despre transporturile aeriene ele sunt una dintre cele mai impozante găuri negre ale bugetelor României, fără să dea nici un semn de reaşezare pe profit, nici după cele peste zece valuri de "reforme radicale" care au fost chipurile făcute în domeniu, din 1990 şi pînă astăzi. Activităţile educaţionale, de asistenţă medicală şi de asistenţă socială coboară an de an standardele în instituţiile plătite din bugetul de stat, iar despre amenajarea teritoriului, despre mari lucrări de regularizare şi folosire a potenţialului apelor din România, despre mari lucrări de potenţare, conservare şi exploatare a solului cu tehnologii de vîrf, despre modernizarea radicală a spaţiilor urbane, ori despre aducerea cît de cît spre secolul XX a spaţiilor rurale, din România, e suficient să ieşiţi din casă şi să faceţi o mică plimbare prin localitatea de domiciliu ca să aflaţi tot ceea ce este de aflat despre gropi, şanţuri şi lucrări care încurcă circulaţia cu lunile, ba chiar cu anii, iar la o săptămînă după ce au fost oficial încheiate, intră în perioada, inevitabilă la noi, de remedieri, refaceri şi "mai bine o luăm din nou de la capăt"! Toate acestea, pe seama unor cheltuili uriaşe pe care instituţiile de stat centrale şi locale, ministere şi primării, le papă din bugetul statului şi din împrumuturi pe care le contractează ad libitum, dar pe care au grijă să le ţină cît mai bine ascunse. Cum şi de ce ni se întîmplă nouă toate acestea?

Răspunsul cel mai simplu este pentru că în România există guverne, dar nu şi guvernare. Nu trebuie să cauţi prea mult prin dicţionare, termenul este de origină latină şi are aceaşi corolă de semnificaţii în toate limbile moştenitoare. Se referă, esenţialmente, la părţile componente şi acţiunile care ţin nava sub control, care permit conducerea ei, astfel încît să facă faţă solicitărilor mediului (uneori năpraznice) şi să ajungă la destinaţia prefigurată. Mă rog, atunci cînd nu eşuează în braţele stîncilor, ori nu se scufundă cu totul, fie din cauza furtunii, fie a erorilor de construcţie, fie din nepriceperea celor care se află la comandă, ori din cauza unei nefaste combinaţii a tuturor celor enumerate.

Prima observaţie cu privire la Guvernele României este că ele nu au nici o destinaţie definită şi prin urmare nici un parcurs prestabilit pentru a ajunge acolo. Este ca şi cînd un echipaj s-ar îmbarca pentru o călătorie care nu duce nicăieri şi, pe cale de consecineţă, toate rutele pot fi folosite pentru a ajunge acolo! Nu, ameţeala cu "programele de guvernare" nu mai păcăleşte astăzi nici copii de grădiniţă, darămite oamenii în toată firea. Ştie oricine că ele sunt doar cuvinte înşirate, de dragul propagandei electorale, uitate, dacă nu chiar aruncate la coş, a doua zi după instalarea la guvernare.

O întrebare bună ar fi dacă Guvernele României chiar au, sau au acces, pe nava lor la instrumentele şi piesele de construcţie necesare pentru a conduce. Aparent nu le lipseşte nimic de vreme ce pot da oricîte ordonanţe de urgenţă vor şi pot crea şi schimba legislaţie după bunul plac şi de la o zi la alta. În plus pot să impoziteze ce vor şi cît vor, mai larg, pot să ia resurse de unde vor, cît vor, să cheltuie pe datorie cît le este pofta. Unii ar zice că toate acestea sunt suficiente pentru a conchide că timona guvernării este în mîna Guvernului. Eu cred că nu! Iar motivul stă ascuns în alcătuirea "lanţului de transmisie" şi în logica sa de funcţionare.

A doua întrebare necesară este dacă cei urcaţi pe puntea de comandă au cunoştinţele şi abilităţile necesare pentru a exercita, profesional, funcţiile de guvernare. Iar, răspunsul simplu şi evident este: NU! Ori, ca să fiu indulgent, în doar mică şi cu totul insuficientă măsură. Guvernele României învaţă să guverneze la locul de muncă, iar numărul de erori pe unitatea de timp este aşa de mare, inevitabil, încît chiar şi acolo unde dorinţa de învăţare este mare, performanţa nu poate fi decît contra-performanţă. Nu este de mirare că în scurt timp, dacă nu tot timpul, preocuparea guvernanţilor, obsesia lor, este "imaginea" şi datul din gură la televizor, ori în conferinţele de presă. Este singurul lucru pe care îl pot face, natural, fără nici un fel de eforturi de gîndire, ori de expertiză profesională!

În curînd se apropie momentul în care ar trebui să facem bilanţul guvernării? Ce bilanţ să faci, însă, dacă nu este guvernare?