Directoratul SIF3 Transilvania susţine că acţionarul Constantin Frăţilă se pregăteşte de preluarea ostilă a SIF3, într-un comunicat prin care recomandă acţionarilor să respingă propunerile lui Constantin Frăţilă, care vor fi luate în discuţie la Adunarea Generală din 20 octombrie. Reacţia conducerii SIF3 vine după ce ordinea de zi a AGA a fost completată, la cererea lui Frăţilă, acţionarii urmând să decidă asupra pornirii acţiunii în răspundere împotriva membrilor directoratului SIF Transilvania: Mihai Fercală, Iulian Stan (vicepreşedinte executiv şi director general adjunct) şi Mihăilă Ion (fost vicepreşedinte executiv), care, potrivit grupului format în jurul lui Frăţilă, şi-au depăşit atribuţiile funcţiei.
Propunerile acţionarului au fost motivate şi de nerespectarea formularului de procură specială şi nepublicarea listei celor 63 de acţionari care au solicitat revocarea lui Constantin Frăţilă din Consiliul de Supraveghere, în cadrul şedinţei AGOA din data de 11/12.08.2014.
Directoratul SIF3 precizează: "În motivaţia grupului Frăţilă este reluată pretinsa utilizare nelegală a procurii speciale pentru exercitarea votului secret în adunările generale; cu bună ştiinţă grupul Frăţilă, ca de fiecare dată, trece sub tăcere următoarele: autoritatea pieţei de capital (CNVM/ASF) nu a contestat legalitatea acestui model de procură specială în cadrul controalelor de fond efectuate la SIF Transilvania în 2010 şi 2013; acest model de procură specială a fost validat prin sentinţe judecătoreşti în cadrul unor procese în care printre reclamanţi se regăsea şi Frăţilă Constantin (decizia nr. 49/2006 a Curţii de Apel Braşov); în anul 2013 Frăţilă Constantin a fost ales membru al Consiliului de Supraveghere al SIF Transilvania prin utilizarea aceluiaşi model de procură specială; nici atunci şi nici acum domnul Constantin Frăţilă nu-şi face probleme că i s-ar putea imputa lipsa de moralitate".
Reprezentanţii SIF3 precizează că nu au făcut publică lista celor 63 de acţionari la care face referire grupul Frăţilă în scopul respectării prevederilor legale, care stabilesc obligaţia de raportare în sarcina acţionarului.
Acţionarii SIF3 vor trebui să mai hotărască şi asupra scăderii salariului preşedintelui executiv, Mihai Fercală.
În prezent, remuneraţia lunară a preşedintelui Consiliului de Supraveghere este stabilită la nivelul a 7 salarii medii brute pe societate, iar remuneraţia preşedintelui directoratului, la 12 medii brute pe societate, după cum susţine Constantin Frăţilă în cererea sa.
Frăţilă doreşte ca preşedintele Consiliului de Supraveghere să primească lunar 3 salarii medii brute, iar preşedintele directoratului, 5 salarii medii.
Printre altele, Constantin Frăţilă a cerut şi readucerea pe ordinea de zi a AGEA a propunerilor privind demiterea administratorilor şi directorilor societăţilor din portofoliul SIF Transilvania, dacă aceştia nu realizează profitul aprobat prin Bugetul de Venituri şi Cheltuieli, cât şi neremunerarea directorilor şi administratorilor companiilor unde SIF3 este acţionar majoritar dacă, într-un exerciţiu financiar, se înregistrează o scădere a activului net faţă de exerciţiul precedent, propuneri care au fost respinse de acţionari în AGEA din 11 august.
Directoratul SIF3 susţine că, prin propunerile sale, Frăţilă se pregăteşte de preluarea ostilă a SIF Transilvania: "Până acum, grupul Frăţilă a cerut acţionarilor să aprobe diferite rezoluţii, aceleaşi în mod repetat, chiar dacă acestea fuseseră deja respinse de acţionari (exemple: vot cumulativ pentru alegerea administratorilor, participarea salariaţilor la profit, decizii ale acţionarilor SIF cu privire la directorii şi administratorii societăţilor din portofoliu, nivelul remuneraţiilor organelor de conducere al SIF, pornirea acţiunii în răspundere împotriva Directorului General). Această continuă hărţuire a acţionarilor şi a conducerii executive a societăţii culminează acum cu dezvăluirea adevăratului sens al tuturor acţiunilor grupului Frăţilă coordonat de domnul Constantin Frăţilă: preluarea ostilă a SIF Transilvania de către grupul de acţionari Frăţilă care deţine circa 5,001 % din capitalul social al SIF Transilvania, grup coordonat de domnul Constantin Frăţilă. Pregătirea preluării a început odată cu intrarea în componenţa Consiliului de Supraveghere a lui Frăţilă Constantin, a continuat cu convocări repetate ale adunării generale a acţionarilor cu rezoluţii pentru care acţionarii deja hotărâseră, a continuat prin invocarea unor probleme de natură populistă pentru inducere în eroare, prin invocare de inventate şi pretinse nerespectări ale legislaţiei de către conducerea societăţii, prin cereri halucinante repetate adresate auditorului financiar PricewaterhouseCoopers, iar acum printr-o modalitate care în aparenţă ar reflecta grija deosebită a unui acţionar pentru destinele SIF Transilvania: persoanele sancţionate de autoritatea financiară să fie demise de drept din toate funcţiile pe care le deţine în cadrul SIF Transilvania, dar nu oricum ci imediat ce este comunicată public sancţiunea. În realitate însă, grupul Frăţilă, care încearcă la nesfârşit să pornească acţiunea în răspundere împotriva Preşedintelui Executiv Director General Mihai Fercală, care a extins sfera încercărilor de pornire a acţiunilor în răspundere şi împotriva vicepreşedinţilor Directoratului, acelaşi grup Frăţilă care este în spatele sancţiunilor aplicate membrilor Directoratul în 2014 de ASF, vizează decapitarea conducerii SIF Transilvania şi preluarea societăţii atât la nivelul acţionariatului, cât şi la nivelul Consiliului de Supraveghere (din care tocmai a fost revocat) şi la nivelul Directoratului.
Toate acţiunile grupului Frăţilă se încadrează clar la capitolul hărţuire, abuz de poziţie deţinută în acţionariat, exercitarea cu rea credinţă a drepturilor conferite de deţinerile de acţiuni, contrar intereselor legitime ale celorlalţi acţionari şi împotriva interesului prioritar al societăţii comerciale".
În contextul luptei cu domnul Frăţilă, conducerea SIF Transilvania sesizează public Autoritatea de Supraveghere Financiară şi toate autorităţile şi instituţiile competente asupra demersurilor concrete ale grupului Frăţilă de preluare ostilă a SIF "Transilvania".
Contactat de ziarul BURSA, Constantin Frăţilă a spus că preferă să citească integral comunicatul SIF 3, înainte să se pronunţe.
Fercală şi Frăţilă se războiesc şi pe câmpul de luptă de la COMCM Constanţa, societate aflată în portofoliul SIF Transilvania, unde, recent, atât SIF3 cât şi Constantin Frăţilă au transmis că au ales administratorii companiei, SIF3 la prima convocare a AGA, iar conducerea COMCM, la a doua convocare.
Ulterior, ASF a decis să intervină, suspendând acţiunile COMCM de la tranzacţionare până la lămurirea situaţiei.
1. stimate domnule fercala
(mesaj trimis de actionar sif 3 în data de 19.09.2014, 06:32)
acum cativa ani la o aga de bilant v am semnalat actionarilor faptul ca sif 3 a investit in societatile din turism pe care le detine 15 mil de euro in exercitiul financiar precedent si a otinut un profit de 25000 euro.din pct meu de vedere era inacceptabil.dvs si distinsii administratori mi ati spus ca rezultatele se vor vedea in viitor.anul acesta societatile din turism au inregistrat pierderi.unde este viitorul promis poate mai bagati vreo 20 mil ca sa le rentabilizate.
DAR SA TRECEM LA LUCRURI SERIOASE CATEVA ZECI DE MILIOANE DE EURO NU INSEAMNA NIMIC PT UN SIF
Va rog sa mi raspundeti (CHIAR PRIN INTERMEDIUL ZIARULUI) la o intrebare
ce societate din portofoliul sif transilvania a facut profitmacar cat dobanda bancara calculat la valoarea activului net
ca profit din vanzarea participatiilor istorice poate face oricine iti trebuie 2 oameni sa vanda procente din erste nu sute cum sunt la sif 3
va multumesc anticipat pt raspunsul pe care sper sa l primesc de la dvs
2. Conducerea SIF3
(mesaj trimis de Un alt actionar în data de 19.09.2014, 08:14)
Prin acest mesaj, parca, abordeaza 100% propaganda comunista! Si comunistii ca si cei din conducerea SIF-ului, in momentul in care populatia, respectiv actionarii isi dau seama ca "imparatul ( vistreia) este gol(a) inventeaza enormitati, doar doar vor mai ramane in functie. Dupa parerea mea managementul societatii este dezstruos si desi stiu ca nici dl. Fratila nu este un inger, propunerile inaintate AGA spre aprobarea actionarilor sunt de bun simt si care trebuie urmate pentru insanatoairea activitatii. Daca nu va bate vantul schimbarii conducerii SIF 3, viitorul acesteia va fi sumbru.
3. intrebare de principiu
(mesaj trimis de Virgil Bestea în data de 19.09.2014, 08:20)
Stimate domnule Fercala,
de aproape 5 (cinci) ani de zile constituie deliciul pietei de capital faptul ca inca la AGA nu se aproba raportul financiar in sistemul IFRS, cu toate ca acest lucru ar trebui sa fie in vigoare din anul intrarii in EU, adica 2007. De asemenea ASF prin derogarile care le-a dat sunt cel putin la fel de vinovati de aceasta stare de fapt care ar fi dus de multi ani de zile la o procedura de infringement. Totusi, dupa parerea mea ar trebui sa abordati si aceasta situtie
4. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 19.09.2014, 08:56)
De fapt problema de la SIF3 este problema tuturor SIF-urilor caresunt controlate de cei din conducere si nu de catre actionari. Adevarata preluare ostila s-a facut de catre conducerile despotice ale SIF-urilor care detin puterea reala la aceste societati si care pot manipula in orice fel voturile si in special rezultatul votului. Cine a verificat cu adevarat rezultatul votului si cine a verificat daca votul exprimat de un actionar s-a regasit si in voturile care au fost supuse numararii...Inventia cea mai tare este votul electronic si contabilizarea votului in sistem electronic care permite controlul permanent si in timp real al voturilor exprimate si in acelasi timp multiplicarea in timp real a votului favorabil in detrimentul celui nefavorabil. ASF tot amana de ani buni auditarea sistemelor informatice de la SIF-uri.
4.1. completare... (răspuns la opinia nr. 4)
(mesaj trimis de anonim în data de 19.09.2014, 09:01)
...este vorba de controlul in timp real relizat de conducerea SIF-urilor asupra modului in care voteaza fiecare actionar chiar si atunci cand votul ar trebui sa fie secret. Toate buletinele de vot au cod de bare sau serii de numere care se asociaza automat cu actionarul care a votat astfel incat in momentul inregistrarii votului administratorii pot vedea in timp real cum a votat fiecare actionar.
4.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 4)
(mesaj trimis de adi în data de 19.09.2014, 09:06)
pai nu faceti o plangere la dna?
4.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 4.2)
(mesaj trimis de tot eu în data de 19.09.2014, 09:08)
oricum poate ar trebui sa avem conducerea dualista si in cazul sif, board care controleaza ceo si impune rezultate.
4.4. sif3 (răspuns la opinia nr. 4.3)
(mesaj trimis de actionar în data de 19.09.2014, 09:28)
Oare conducerea actuala a sif 3 nu realizeaza ca au rezultate neasteptat de slabe si sunt platiti cu salarii de 5sau 6 ori mai mult decat ar merita.Ca actionar as prefera sa-si dea toti sa vina oameni noi.
4.5. fără titlu (răspuns la opinia nr. 4.3)
(mesaj trimis de anonim în data de 19.09.2014, 09:38)
acel comunist numit Fercala ar trebui sa lucreze macar o luna intr-o companie similara din vest si dupa aceea poate ar realiza ce face el cu banii oamenilor, la fel ar trebui sa faca si Fratila.
4.6. fără titlu (răspuns la opinia nr. 4.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 19.09.2014, 09:48)
...cunosti o d-na care conteaza...unde sta?:)
5. fără titlu
(mesaj trimis de ion în data de 19.09.2014, 09:47)
e jale la sif 3 casi la celelalte de altfel.pai din profitul raportat pina acum nu isi pot acoper celtuielile de functionare pina la sfirsitul anului.de vindut nu mai au ce.hoteluri nu cumpara nimeni.singura lor sansa este sa gaseasca niste prosti care sa cumpere obligatiuni emise de sif3 ptr.ca altfel cu sau fara fratila in cel mult 2 ani trag obloanele.
6. fără titlu
(mesaj trimis de actionar sif3 în data de 19.09.2014, 09:50)
toate propunerile facute de FRATILA sunt corecte si pertinente, am luat legatura cu dansul si va pot trtansmite adreasa lui de mail. ctfrf@yahoo.com, tel contact 0722602250, sau direct pe facebook, CONSTANTIN FRATILA, numai fiind alaturi de propunerile lui vom putea sa redam societatea actionarilor, pt ca sif3 nu e proprietatea lui fercala
7. fără titlu
(mesaj trimis de brasov în data de 19.09.2014, 15:21)
Fercala face ce vrea si ASF se face ca il amendeaza, iar fondurile private de pensii se pare calucreaza tot pentru el, asa ca daca noi actionarii nu facem nimic ne meritam soarta, iar fercala va fi in continuare mosierpe banii nostri
8. exemplu fp
(mesaj trimis de anonim în data de 19.09.2014, 17:26)
De ce sunt sifurile îngrădite si nu au acceasi legislație ca la fp?de ce mai există pragul de detinere,de ce nu se pot face rascuparari de actiuni?de ce ASF?
9. Ce tupeu poate avea Fercala
(mesaj trimis de Ionel în data de 19.09.2014, 19:38)
Tupeu cat China. Daca ar mai fi avut un dram de inteligenta ar fi abdicat elegant si ar fi predat puterea in mana adevaratilor proprietari actionari (printre care f probabil ar fi sanse sa figureze consistent si ei, direct si/sau indirect-lacati bani a stors din sif asa ar fi normal). Fondurile de investitii si actionariprecum Fratila ar trebui in mod firesc sa acceada in conducerea sif. Sa o faca responsabil si transparent nu precum Mr Fercala, care sub aparenta grija fata de sif si micii actionari l-a praduit cum a vrut..
Toate propunerile lui Fratila sunt binevenite si de bun simt. Apoi el insusi ar trebui sa dea explicatii legate de praduirea comcm chiar daca a avut acordul vremelnic al lui fercala in virtutea unor intelegeri mafiote se pare nerespectate.
10. Incompetenta administrativa sau/si hotie
(mesaj trimis de Ionel în data de 19.09.2014, 20:01)
Cum ar putea explica Dl Fercala scaderea drastica a ponderii procentuale in totalul economei romanesti (mai putin regiile de stat) de la 6% primita gratuit de fiecare sif prin lege data de parlament, in contul actionarilor indreptatiti conform legii, la mai putin de 1% !!!? In decursul anilor a vandut fara jena, pe bani de nimic, catre clientela politica si personala, la preturi cel mai adesea de nimic , participatii la sute de societati chipurile asta fiind restructurare, Ce profit genereaza societatile pastrate in modt inteligent? De ce nu genereaza profituri p masura activului net? A considerat vreodata imperios necesar sa dea explicatii micilor actionari? De fapt, in mod evident si-a batut joc de cele mai bune i atractive societati cotate la bursa astfel incat acum au devenit tot mai neatractive. Si cat de viclea si cu cat tupeu incearca sa contraargumenteze propunerile lui Fratila,(din pacate, se pare doar un alt mafiot-pana cand nu explica credibil devalizarea de care este acuzat la comcm !)
11. fără titlu
(mesaj trimis de Ics în data de 19.09.2014, 21:21)
Fercala ar trebui sa-si dea demisia ca orice om de bun simt. De ce nu si-om da? Daca si-ar da-o ar veni altii si ar constata cum s-a furat din SIF si atunci ar putea ajunge in alta parte. Problema cu preluarea ostila este folosita de toate conducerile SIF-urilor cand simt ca li se clatina scaunele. Asa este , pentru vanzarea detinerilor istorice( si aici ma refer la toate SIF-urile) nu este nevoie de o armata de salariati si nici de salarii de zeci de mii de euro pentru conduceri. In cazul SIF 3 fercala ar trebui sa-si dea demisia , dar nici Fratila nu trebuie sa acceada in structura de conducere. Se vede clar interesul lui de devalizare al societatii. Dupa mine vinovati de tot si toate sunt ASF(fost CNVM), caruia ii este teama sa ia vreo decizie in legatura cu dinozaurii din SIF-uri, sau sunt compensati sub diverse forme de acesti baroni ai SIF-urilor.