"Carlsberg", amendată în Germania pentru cartel

Alina Vasiescu
Ziarul BURSA #Internaţional / 4 aprilie 2014

"Carlsberg", amendată în Germania pentru cartel

Autoritatea de reglementare antitrust din Germania a amendat producătorul danez de bere "Carlsberg" A/S şi alte cinci companii mici de profil, locale, cu un total de 231 milioane de euro (319 milioane de dolari) pentru cartel.

Potrivit autorităţii, celelalte companii sancţionate (nelistate) sunt "Bolten", "Radeberger", "Erzquell", "Frueh" şi "Gaffel". Afectate de măsura autorităţii mai sunt Asociaţia Producătorilor Regionali de Bere din Renania de Nord - Westfalia şi şapte persoane fizice.

Sancţiunile vin după ce, în ianuarie 2014, autoritatea a amendat cinci producători de bere din Germania cu un total de 107 milioane de euro, ca parte a anchetei pe piaţa de profil. Autoritatea a constatat că societăţile în cauză s-au înţeles să majoreze preţurile în intervalul 2006 - 2008.

Amenzile anunţate ieri vin în continuarea anchetei, iar "Carlsberg", care informa, în martie 2013, că este anchetată de Biroul Federal German pentru Cartel, a respins "în mod vehement" acuzaţiile. Compania va ataca cu apel amenda primită, de 62 de milioane de euro.

La rândul lor, "Bolten", "Radeberger" şi "Gaffel" au declarat că vor ataca sancţiunea. "Erzquell" şi "Frueh" nu au făcut declaraţii imediat după anunţul autorităţii.

Germania este cel mai mare producător european de bere şi ocupă poziţia a treia în privinţa consumului per-capita (de profil), după Republica Cehă şi Austria.

"Carlsberg" preia 51% din "Zatecky Pivovar"

"Carlsberg" a anunţat, ieri, că a preluat pachetul majoritar de acţiuni (51%) la firma cehă "Zatecky Pivovar", intrând pe piaţa cu cel mai mare consum de bere pe cap de locuitor din lume. Valoarea tranzacţiei nu a fost dezvăluită.

"Zatecky Pivovar" are o capacitate de producţie de 200.000 de hectolitri de bere pe an.

"Berea cehă reprezintă un segment în creştere pe pieţele cheie din Europa şi în urma acestei achiziţii, Carlsberg va putea să distribuie marca Zatec pe pieţele pe care va dori", a informat grupul danez.

Consumul de bere din Cehia este, în medie, de 148,6 litri pe an, pe cap de locuitor, în Austria - de 107,8 litri, iar în Germania - de 106,1 litri, potrivit Kirin Japonia.

"Carlsberg" estimează creşterea profitului său anual, în baza cererii din Asia. În ultimele trei luni din 2014, câştigul net al companiei a atins 1,13 miliarde coroane daneze (151 milioane de euro), comparativ cu 192 milioane de coroane în acelaşi interval din 2012. Profitul operaţional a sporit cu 8%, la 2,322 miliarde coroane, însă vânzările au scăzut la 15,66 miliarde coroane, de la 15,77 miliarde coroane.

Compania va plăti un dividend de 8 coroane pentru 2013, faţă de 6 coroane în anul anterior.

În cartelul amendat de autoritatea germană a fost implicată şi divizia locală a gigantului "Anheuser-Busch InBev". Aceasta nu a fost sancţionată întrucât a denunţat cartelul.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7332
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0336
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb