"Carrefour" a listat "Dia" pe piaţa din Madrid

Alina Vasiescu
Ziarul BURSA #Internaţional / 6 iulie 2011

Retailerul francez "Carrefour" a listat ieri, la Bursa de la Madrid, divizia spaniolă de supermarketuri cu hard-discount "Dia", operaţiune din care a obţinut 2,3 miliarde euro (3,3 miliarde dolari). Prin desprinderea acestei divizii, compania se va concentra pe redresarea activităţilor de pe piaţa franceză.

"Dia", al treilea retailer hard-dis-count din lume, după grupurile germane "Aldi" şi "Lidl", a intrat la tranzacţionare la un preţ de 3,45 de euro/acţiune, sub cursul de referinţă de 3,5 euro stabilit săptămâna trecută.

"Carrefour" a listat 679 milioane de acţiuni "Dia". Investitorii "Carrefour" vor primi câte un titlu "Dia" pentru fiecare acţiune pe care o deţin.

Acţionarii "Carrefour" au aprobat separarea "Dia" în cadrul adunării generale din luna iunie, în pofida protestelor sindicatelor care se tem de dezmembrarea companiei. "Dia" ("Distribuidora Internacional de Alimentacion") a fost înfiinţată în 1979, are sediul la Madrid şi a fost preluată de "Carrefour" în 1999, în urma fuziunii cu "Promodes". "Dia" are 6.373 de magazine, iar în 2010 a avut o cifră de afaceri de aproape 10 miliarde euro.

Comanda carte
Forumul investitorilor 2025
unnpr.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Mar. 2025
Euro (EUR)Euro4.9769
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7331
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3090
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0235
Gram de aur (XAU)Gram de aur443.5114

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb