Un articol publicat în ziarul Bursa, din data de 4 iunie 2013, abordează situaţia sistemului public de pensii în contextul crizei economice, al nivelului ridicat al somajului, atât în rândul tinerilor, cat şi al persoanelor sub 45 de ani, raportat la îmbătrânirea generala a populaţiei, prin scăderea natalităţii şi creşterea speranţei de viaţă, la care se adaugă şi un detaliu demografic referitor la faptul că cel mai numeros segment de populaţie din Romania este - conform INS, cel al persoanelor din grupul de vârstă 40-45 de ani, potrivit unui comunicat de presă emis de Cartel Alfa.
"Concluziile raportului arată că în cursul anului 2035 şocul pe care îl va suporta bugetul de stat ca urmare a procentului celor care vor ieşi la pensie este extrem de mare, mai ales în contextul demografic prognozat pentru România.
În condiţiile în care Confederaţia Naţionala Sindicală "Cartel ALFA" a fost mereu interesată atât de problematica socială a locurilor de muncă, în general, şi de cea a locurilor de muncă pentru tineri, dar şi de situaţiile particulare legate de segmentele de vârsta defavorizate (pensionari şi persoane din grupul 40-45 de ani, fără un loc de munca), facem următoarele precizări:
a) Companiile de asigurari, care în totalitate aparţin unor structuri cu capital extern României, sunt implicate activ pe piaţa de pensii din România şi nu sunt interesate de impărţirea echitabila a riscului, motiv pentru care o modificare a legislaţiei, deşi extrem de necesară, nu reprezintă unul din orbiectivele prioritare a acestora.
Logica este simplă: daca se transferă din pilon I (de stat) 25% din contribuţii, către pilon II (privat), este normal ca beneficiile pilonului I vor scădea cel puţin cu 25%.
b) Modificarea legislatiei este imperios necesară şi este susţinută de CNS "Cartel ALFA", dar numai în conditiile în care se acceptă împărtirea riscului, care să ţină cont de numărul preconizat de contribuabili, în actuala evoluţie demografică (faţă de care Guvernul şi alţi factori responsabili nu întreprind nimic pentru a-i îmbunatatii evoluţia, prin creşterea natalităţii şi revenirea la un spor pozitiv al populaţiei şi implicit, pentru încetinirea procesului de îmbătrânire a populaţiei), raportat la o reală evoluţie a pieţei şi economiei.
c) CNS "Cartel ALFA" consideră ca este extrem de necesar ca legea pensiilor - pilon II, să fie modificată astfel încat acest sistem să dea cel puţin un randament egal cu procentul de încasari preluat de la pilonul I, corectat cel puţin cu inflaţia perioadei de acumulare, pentru că în caz contrar sistemul de pensii, atât public, cât şi privat se vor prăbuşi.
d) În paralel se dovedeşte că miza şi obiectivul de a crea locuri de muncă şi de a le menţine, prin orice mijloace, pe cele care există, este de două ori important: atât pentru susţinerea economiei şi a bugetului, dar şi pentru susţinerea pilonului I şi II de pensii, mai ales raportat la perspectivele preconizate de statisticile demografice româneşti.
Trebuie adăugat faptul că obiectivul asumat de România în cadrul UE, de a se atinge un grad de ocupare al forţei de muncă de 70% până în 2020, este - raportat la situaţia prezentă şi la demersurile inexistente ale Guvernului pentru susţinerea şi crearea de locuri de muncă, utopic", se mai arată în comunicatul de presă.