Casa Albă a avertizat, ieri, Congresul american că votarea unor sancţiuni suplimentare împotriva Iranului ar compromite orice soluţie diplomatică legată de programul nuclear al Teheranului, riscând să provoace chiar un război, informează sursele de presă.
Conform acestora, avertismentul preşedinţiei la adresa parlamentarilor care doresc să înăsprească măsurile împotriva Iranului vin în urma eşecului de la Geneva, al negocierilor dintre Teheran şi Grupul 5+1 (Statele Unite, Franţa, Marea Britanie, Rusia, China şi Germania).
"Americanii nu doresc un marş înainte spre război", a afirmat purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Jay Carney. Astfel, oficialul a lăsat să se înţeleagă că preşedintele Barack Obama refuză orice nouă aventură militară a Statelor Unite în Orientul Mijlociu, reafirmând că "americanii doresc o soluţie paşnică care să împiedice Iranul să deţină armă nucleară".
"Alternativa ar fi acţiunea militară", a subliniat domnia sa, potrivit surselor citate.
Congresul american a elaborat, de-a lungul anilor, un arsenal legislativ în încercarea de a încetini programul nuclear iranian. În schimbul concesiilor de la Geneva, Iranul speră la o relaxare "limitată şi reversibilă" a anumitor sancţiuni.