Câştigul salarial mediu net a fost, în septembrie, de 1.609 lei

F.A.
Macroeconomie / 5 noiembrie 2013

Câştigul salarial mediu nominal brut a fost, în luna septembrie, de 2.223 lei, cu 0,2% mai mare decât în august, iar cel net a fost de 1.609 lei, în creştere faţă de luna precedentă cu 5 lei (0,3%), informează Institutul Naţional de Statistică (INS).

Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale (4.907 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (883 lei).

Potrivit INS, în luna septembrie, nivelul câştigului salarial mediu net a înregistrat, în aproape egală măsură, atât creşteri cât şi scăderi faţă de luna precedentă.

Creşterile câştigului salarial mediu net faţă de luna august din sectorul economic s-au datorat acordării de prime ocazionale (inclusiv prime trimestriale), sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv tichete de masă), dar şi realizărilor de producţii ori încasărilor mai mari (funcţie de contracte).

Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat după cum urmează: cu 24,3% în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale, cu 18,2% în fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului, respectiv cu 13,6% în fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice; între 4,0% şi 7,0% în fabricarea produselor din tutun, activităţi de servicii anexe extracţiei, telecomunicaţii, activităţi de spectacole, culturale şi recreative, alte activităţi industriale n.c.a., fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice; între 2,0% şi 3,5% în activităţi de editare, repararea, întreţinerea şi instalarea maşinilor şi echipamentelor, fabricarea produselor textile, tăbăcirea şi finisarea pieilor (inclusiv fabricarea articolelor de voiaj şi marochinărie, harnaşamentelor şi încălţămintei; prepararea şi vopsirea blănurilor), activităţi de asigurări, reasigurări şi ale fondurilor de pensii (cu excepţia celor din sistemul public de asigurări sociale), cercetare-dezvoltare, fabricarea produselor din cauciuc şi mase plastice, agricultură, vânătoare şi servicii anexe.

Scăderile câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă au fost cauzate de acordarea în luna precedentă a primelor ocazionale, plăţii sumelor din alte fonduri (inclusiv tichete de masă şi tichete cadou). De asemenea, în unele activităţi economice scăderea nivelului câştigului salarial mediu net din luna septembrie a fost cauzată de nerealizările de producţie ori încasările mai mici (funcţie de contracte).

Cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat după cum urmează: cu 12,6% în extracţia cărbunelui superior şi inferior, respectiv cu 11,4% în alte activităţi extractive; între 5,5% şi 9,0% în transporturi pe apă, extracţia minereurilor metalifere, tranzacţii imobiliare; între 2,5% şi 5,0% în fabricarea substanţelor şi a produselor chimice, producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat, fabricarea altor mijloace de transport, intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii), activităţi auxiliare intermedierilor financiare, activităţi de asigurare şi fonduri de pensii, colectarea şi epurarea apelor uzate, fabricarea băuturilor.

În sectorul bugetar s-au înregistrat uşoare creşteri ale câştigului salarial mediu net faţă de luna august în învăţământ (1,2%) ca urmare a acordării sumelor reprezentând plata cu ora a cadrelor didactice. În administraţia publică şi sănătate şi asistenţă socială câştigul salarial mediu net a scăzut uşor în luna septembrie faţă de luna august 2013, cu 0,2%, respectiv 0,3%.

Indicele câştigului salarial real pentru luna septembrie 2013 faţă de luna precedentă, calculat ca raport între indicele câştigului salarial nominal net şi indicele preţurilor de consum, a fost de 100,9%, conform sursei citate. Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost de 121,9%, cu un punct procentual mai mare faţă de cel înregistrat în luna august 2013.

Comparativ cu luna septembrie a anului precedent, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 4,6%. Indicele câştigului salarial real faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent a fost de 102,7%.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb