Cât de "altfel" este România?

Cătălin Avramescu
Ziarul BURSA #Editorial / 5 martie 2013

Cătălin Avramescu

Cartea profesorului Lucian Boia "De ce este România altfel?" (Humanitas, 2012) este un eveniment cultural. Pe scurt: merită citită de către oricine doreşte să înţeleagă istoria recentă a României. În cele ce urmează, nu am să fac o recenzie a cărţii profesorului Boia, ci doar am să formulez observaţii punctuale.

Prima observaţie: nu sunt sigur că ştiu ce înseamnă "altfel". La limită, toate ţările sunt "altfel". Cehia este "altfel" decât Slovacia. Scoţia - "altfel" decât Anglia. Belgia este "alt­fel" decât Olanda. Însă nu la acest gen, logic, de alteritate cred că s-a referit d-l Boia. Dacă înţeleg bine perspectiva sa, "altfel" înseamnă, de fapt, "cu totul altfel".

Dar chiar şi acest "cu totul altfel" poate fi interpretat în maniere diferite. O temă tradiţională în istorie şi în teoria politică este aceea a "excepţionalismului". În această cheie, Franţa este "cu totul altfel" pentru că este cu adevărat excepţională. Sau Marea Britanie. Sau Elveţia. Ori Statele Unite.

Altă cheie de lectură a acestui "cu totul altfel" este aceea a excentricităţii. Termenul este folosit de autor chiar în deschiderea cărţii. Însă despre care ţară nu s-a spus că are o istorie curioasă, unică, sau cu aspecte "extravagante"? - (termenul este tot al autorului nostru).

Iată ce înţeleg eu: profesorul Boia se referă la un gen de modernizare ratată sau dramatic deturnată. Dacă am dreptate, atunci cartea sa aparţine unui gen destul de interesant. Despre istoria Germaniei, de exemplu, s-a susţinut că formează "o cale aparte" (Sonderweg), în raport cu aceea a altor state europene. Şi Rusia a fost analizată din această perspectivă.

A doua observaţie: cartea nu este de analiză comparată. Nu aş dori ca aceasta să fie considerată ca o critică, ci mai curând ca o constatare. Nu este corect să îi reproşezi unui autor că nu a scris exact despre ce crezi tu, cititorul, că este relevant. Însă mă întreb dacă nu cumva o doză de comparativism nu ar fi fost profitabilă. Că România este "altfel" decât Danemarca este destul de evident. Dar faţă de Serbia, Bulgaria ori Grecia? Sau cât de "altfel" suntem faţă de Portugalia?

Aici mai am de spus ceva despre o problemă destul de comună a istoricilor şi sociologilor de la noi. Ne comparăm adesea cu ţările din jur (Ucraina, Ungaria etc.) sau cu statele din Vestul Europei. Foarte bine. Însă aproape nimeni nu extinde analiza la state din afara Europei, care sunt un termen de referinţă foarte interesant şi foarte frecvent în teoriile modernizării. Argentina, Brazilia, Coreea de Sud etc.

De ce anume, nu sunt sigur. Am vorbit în alte rânduri despre o anume îngustare a imaginaţiei culturale a criticilor autohtoni. Avem - este cert! - o pasiune a localismului. Înţelegem o comparaţie cu Croaţia, însă rămâ­nem fără grai atunci când invocăm Chile. Dar de ce? Studiile moderne despre partide, migraţii, inegalitate sau sisteme electorale ne arată că există trăsături comune sau deosebiri demne de luat în calcul între tot felul de state. În fond, de aceea construim modele, pentru a le testa.

Iar dacă le vom testa, s-ar putea să descoperim lucruri surprinzătoare. Să pornim de la o observaţie a profesorului Boia: România începe cu o "întârziere impresionantă". O în­târziere care este clară încă din Evul Mediu şi produce efecte peste secole.

Teza expusă de profesorul Boia este interesantă şi intuitivă (suspectez că este destul de comună, însă mă declar incapabil să expun genealogia acestei idei). Dar nu ştiu cât este de adevărată. Să răsturnăm acum perpectiva şi să luăm exemple ale unor state care au fost, la un moment dat, avansate în contexul vremii lor. Etiopia, Persia, regatul khmer, regatele elenistice din Asia Centrală etc. Este dezvoltarea timpurie o garanţie a performanţei? Eu cred că nu.

Lucrarea profesorului Boia se parcurge ca un tablou concis şi precis. Însă în ce priveşte explicaţiile sugerate de titlu, acestea se lasă aşteptate. De pildă, România a fost întotdeauna o ţară cu o componentă rurală importantă - aflăm din carte. Dar e acesta un efect sau o cauză a plasării sale "altfel" în istoria europeană? Şi alte state (Irlanda îmi vine în minte ca un exemplu convenabil) au avut un mediu rural problematic. Şi totuşi s-au modernizat rapid şi convingător.

Spre deosebire de profesorul Boia - unul din istoricii cei mai de seamă pe care îi avem -, eu nu cred că istoria noastră este chiar "altfel". Dimpotrivă. Pe măsură ce privesc, pe atât sunt mai convins că multe dintre procesele la lucru în alte părţi ale lumii au produs efecte similare şi la noi.

Iată de ce propun o altă întrebare: de ce atâţia autori români scriu "alt­fel" despre România?

Acum aproape 10 ani am avut o dis­cuţie cu un om din presă. Avea de gând să lanseze un fel de provocare: care ar fi cele mai importante zece cărţi care nu s-au scris în România? Nu ştiu ce s-a ales de acel proiect, însă cartea profesorului Boia mi-a adus aminte de el. Poate facem o listă şi vom afla, până la urmă, cât şi de ce suntem altfel.

Notă: Domnul Cătălin Avramescu este ambasador al României în Finlanda şi Estonia.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. in afara de domnul Make si alti cativa barbati cu demnitate exista si alte personaje care s-au specializat pe analiza rebuturilor care formeaza natia romana imperfecta a domnului Vulpescu. Ar fi normal sa-i tratam cu indiferenta insa atunci cand in editorialul die Welt apare ca cetateanul roman are sentimentul de a fi fara valoare va intreb cat putem sa stam de indiferenti: "In seinem Buch "Warum ist Rumänien anders?" beschreibt der Historiker Lucian Boia eine Szene, in der sich eine Frau (Akademikerin) in Italien, wo die Rumänen die größte nationale Minderheit bilden, als Polin ausgab. Sie schämte sich dafür, eine Rumänin zu sein - und steht mit diesem Gefühl mit Sicherheit nicht alleine da." Acesta este domnul Scheida, acesta este romanul care spune despre romani ca n-au valoare!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! !!!!!!!!!!!

    Da, tezele domnului Boia sunt comune si intuitive, dar nu cred ca sunt si interesante. Dupa '89 s-a sarit din lac in put. De la pozitia "oficiala" de a fi "mandru ca esti roman", s-a trecut brusc in extrema cealalta, cu o placere demna de cauze mai bune. Se cunoaste ca majoritatea romanilor au o parere proasta despre ei insisi, chiar si atunci cand nu ar fi cazul.

    Da, este "trendy" si "cool" subiectul, la fel si cartea. Din punctul meu de vedere, "nu se merita". 

    1. Nu "se merita" cartea, nu m-am referit la domnul Avramescu.

      PS. Publicitatea facuta cartii domnului Boia m-a dumirit, nu am citit-o si nu am de gand sa citesc asa ceva. Eh, poate gresesc ... 

CITEŞTE ŞI

Citeşte toate articolele din Editorial

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7332
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0336
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb