Cât de aproape este recesiunea globală şi a noastră?

Criza globală de la sfârşitul deceniului trecut a fost "soluţionată" printr-o stimulare fără precedent a creditării, însă redresarea economiei reale, al cărei caracter sustenabil încă se lasă aşteptat, nu s-a ridicat la înălţimea aşteptărilor.

Acum s-ar putea să fie prea târziu pentru depăşirea acestui prag, după cum arată o analiză recentă de la USB, preluată de Zerohedge.

Analiştii băncii elveţiene au actualizat recent evoluţia unui indicator mai puţin urmărit al impactului creditului asupra economiei, cunoscut sub numele impulsul creditului.

Noţiunea a fost introdusă de analistul Michael Biggs, de la Deutsche Bank, în 2009, şi porneşte de la premisa că cererea internă depinde de creşterea creditului nou acordat şi nu de simpla creştere a soldului total al creditului, adică cererea depinde de "acceleraţia" creditului, nu de "viteza" sa.

Economiştii de la UBS au analizat principalele economii de la nivel global, inclusiv cele emergente, al căror PIB cumulat reprezintă 77% din PIB-ul mondial, şi au constatat că "impulsul creditului s-a prăbuşit brusc", în condiţiile în care dinamica acestuia a fost determinată, în ultimele 18 luni, de China.

De la un vârf de aproape 4% din PIB în ianuarie 2016, impulsul creditului a înregistrat un declin de aproape 6 puncte procentuale până la sfârşitul lunii trecute, similar scăderii înregistrate în perioada crizei globale. Atunci impulsul creditului a fost de circa -6% din PIB-ul global, iar datele recente de la UBS arată -2% din PIB-ul global.

La fel cum creşterea acestui indicator a fost determinată, în cea mai mare parte de China, în special din 2015, declinul său are aceeaşi "sursă". Impulsul creditului din China a coborât până aproape de -3% din PIB-ul ţării, pe fondul unei căderi aproape libere de la începutul anului curent.

Luna trecută, Steen Jakobsen, economistul şef al băncii Saxo Bank, scria că "încetinirea impulsului creditului, determinată de China, este crucială pentru viitorul pieţelor globale".

Pe baza unor studii interne, Jakobsen mai precizează că "există o întârziere de circa 9 luni între credit şi economia reală, adică datele economice actuale au fost create în urmă cu nouă luni".

Ultimele evoluţii ale impulsului creditului prezentate de UBS l-au determinat pe economistul şef de la Saxo să declare că "probabilitatea unei recesiuni în următoarele 18 luni este de 60%", dar "este probabilă apariţia recesiunii până la sfârşitul anului".

Dar evoluţia creditului din China nu este singura problemă. Acelaşi indicator, impulsul creditului, a intrat în teritoriu negativ şi în Statele Unite, iar analiştii de la UBS consideră că principalul "vinovat" este creditul comercial şi industrial.

Estimat doar pe baza datelor referitoare la creditul industrial şi comercial de la Federal Reserve, impulsul creditului din SUA a coborât până la -0,45% din PIB la sfârşitul T1 2017, valoare comparabilă doar cu cele din perioada Marii Recesiuni (vezi graficul).

"După estimările noastre, impulsul creditului a intrat în teritoriu negativ la sfârşitul anului trecut", au declarat recent pentru The Telegraph doi analişti de la Morgan Stanley, iar "o astfel de decelerare a creditării companiilor nu a mai fost observată de la sfârşitul deceniului trecut, în perioada Marii Crize Financiare".

"Istoria arată că o scădere a creditării conduce la recesiuni, iar în Statele Unite îngrijorarea trebuie să fie cu atât mai mare cu cât sectorul corporate are un grad ridicat de îndatorare şi poate reacţiona extrem de negativ chiar şi în faţa unor creşteri limitate ale dobânzii", mai arată analiştii de la Morgan Stanley.

Înainte de ultima şedinţă de politică monetară a Federal Reserve, din 14 iunie 2017, aşteptările de pe piaţă indicau o majorare a dobânzii cu 0,25 puncte procentuale, până la 1,25%.

Dincolo de frânarea creditării din Statele Unite, ca urmare a creşterii dobânzii de referinţă, fenomenul nu ar trebui să se întâmple şi la nivel global, în condiţiile în care marile bănci centrale şi-au utilizat tiparniţele pentru a injecta pe piaţă echivalentul a 1,5 trilioane de dolari.

Conform datelor de la Bank of America, preluate de Zerohedge, bilanţurile cumulate ale băncilor centrale au ajuns recent la 15,1 trilioane de dolari, de la 14,6 trilioane la sfârşitul lunii aprilie 2017. Să fie acesta sfârşitul miracolului economic "generat" de tiparniţele marilor bănci centrale?

Unde ne aflăm noi din perspectiva indicatorului impulsul creditului? Datele de la BNR, referitoare la creditul neguvernamental, şi de la INS, referitoare la PIB, arată o valoare pozitivă, de circa 2% din PIB, însă aceasta se datorează, în cea mai mare parte, creditului pentru locuinţe acordat gospodăriilor, adică programului Prima Casă.

Şi cum dinamica pozitivă a PIB-ului din ultimii ani a fost susţinută mai ales de consum, economia noastră se află într-o poziţie extrem de delicată. S-ar fi aflat aici şi fără teatrul absurdului de pe scena politică, unde se pare că toţi actorii au luat-o razna.

Într-un raport recent referitor la starea economiei, analistul Florin Cîţu estimează că rata inflaţiei va ajunge la 4% în 2018, pe fondul unui deficit bugetar de peste 4% şi a unui deficit de cont curent de peste 5%, peste pragul de alertă al dezechilibrelor externe.

În aceste condiţii, dobânda de politică monetară ar trebui să crească până la 4,5%, de la 1,75% în 2017.

Deşi scenariul lui Florin Cîţu include o "frână" monetară apăsată în condiţii de panică, acesta nu reprezintă o reacţie plauzibilă a Băncii Naţionale a României.

De ce? Pentru că, inclusiv la nivel european, sunt aşteptate presiuni politice pentru menţinerea cadrului ultra-relaxat de politică monetară.

În cadrul unei conferinţe de la Berlin, Jens Weidmann, preşedintele Bundesbank, a declarat că "BCE se confruntă cu riscul presiunilor pentru menţinerea politicii monetare ultra-relaxate în scopul susţinerii bugetelor naţionale", după cum scrie Reuters, care mai subliniază că "BCE a devenit cel mai mare creditor al guvernelor din zona euro".

Dar nu spun tratatele europene că aşa ceva nu este permis? Ba da, însă nimic nu mai contează când realitatea economică trebuie suprimată cu orice preţ.

La fel va acţiona şi BNR în ceea ce priveşte dobânda de politică monetară, deoarece o dublare a acesteia nu va arunca în aer doar Prima Casă, ci şi bugetul ţării, aflat de atâtea decenii pe mâna unor incompetenţi iresponsabili.

Da, recesiunea globală este foarte aproape, iar noi suntem, ca de obicei, nepregătiţi, dar gata să acceptăm scuzele nefondate ale autorităţilor, cu privire la influenţa determinantă a factorilor externi.

Unde vă "petreceţi" recesiunea prin care vom sărbători centenarul Marii Uniri?