Cât va mai rătăci România în "ţara nimănui" dintre Vest şi Rest?

Istoricul Niall Ferguson scrie, în prefaţa cărţii sale "Civilizaţia. Vestul şi Restul", că "trăim sfârşitul ascensiunii de 500 de ani a Vestului".

Pentru Ferguson, ascensiunea şi dominaţia Vestului din ultima jumătate de mileniu a fost susţinută de şase structuri instituţionale fundamentale: competiţia, ştiinţa, drepturile de proprietate, medicina, societatea de consum şi etica muncii.

Deşi cartea sa a avut parte de laude şi critici în egală măsură, profesorul de la Harvard, care a fost "admis" şi în Grupul Bilderberg, nu a reuşit să "tulbure apele" precum a făcut Kishore Mahbubani, profesor la National University of Singapore (NUS) şi fost diplomat de rang înalt al statului Singapore între 1971 şi 2004.

Editura Penguin a publicat, în aprilie, 2018, cartea sa "Has the West Lost It?: A Provocation", unde "răsturnarea" polilor de putere la nivel global, în favoarea Asiei, nu este privită ca o tendinţă istorică inevitabilă, dar numai în condiţiile în care vor apărea schimbări fundamentale ale modului în care Vestul priveşte restul lumii.

"Pentru a renunţa la tendinţa naturală de autoamăgire, trebuie să confruntăm adevărurile dureroase şi inconfortabile", scrie Kishore Mahbubani, iar aceasta este provocarea pe care o lansează la adresa factorilor decizionali din Vest.

În opinia sa, sunt foarte puţini în Vest care sunt gata să recunoască des­chis "de ce Vestul şi-a pierdut calea după sfârşitul Războiului Rece". Totul se reduce la un singur cuvânt, hybris, adică mândria nemăsurată, trufia şi încrederea exagerată în sine, care face aproape inevitabilă intervenţia zeiţei răzbunării şi justiţiei divine, Nemesis.

Încurajaţi, dar şi orbiţi, de victoria în faţa Uniunii Sovietice, liderii occidentali au ignorat salturile extraordinare ale Chinei şi Indiei, precum şi transformările radicale în Asia de Sud-Est.

Pe fondul revoluţiei informaţionale, toţi liderii din această parte a lumii au trecut la o abordare radical diferită a relaţiilor cu "supuşii" şi au forţat acceptarea schimbării în cadrul întâlnirilor regionale, inclusiv pentru dictaturi militare cum este cea din Myanmar.

În ceea ce priveşte China, profesorul Mahbubani nu consideră că percepţia Vestului, conform căreia regimul comunist este dur şi opresiv, este corectă, deoa­rece "100 de milioane de chinezi nu ar putea să călătorească liber în lume", în condiţiile în care "turismul internaţional reprezintă luxul suprem".

"Incapacitatea de a vedea explozia noilor libertăţi personale de care se bucură cetăţenii Chinei înseamnă că Ves­tul nu poate vedea nici faptul că civilizaţia chineză se află la începutul celei mai glorioase perioade din istoria sa milenară", subliniază Mahbubani.

În condiţiile în care autorităţile de la Beijing au extins sistemul naţional de supraveghere a persoanelor şi le acordă cetăţenilor "credite sociale" în funcţie de comportament, laudele profesorului de la NUS pot părea exagerate.

Poate că şi sunt, însă sistemul de evaluare nu poate fi apreciat în funcţie de standardele Vestului, mai ales în condiţiile în care acestea s-au degradat considerabil, în special de la declanşarea crizei financiare globale. Oare nu s-a trecut şi în Vest la construirea "societăţii multilateral supravegheate", chiar dacă justificările au o faţă mai "umană", iar autorităţile profită cu neruşinare de frica perpetuă indusă cetăţenilor?

Cel mai important capitol al cărţii abordează principalele erori strategice ale Vestului, care sunt reprezentate, în opinia lui Mahbubani, de intervenţia în ţările islamice, umilirea Rusiei şi intervenţia în afacerile interne ale altor ţări.

Prima eroare este ilustrată prin invazia Irakului din 2003, considerată o "demonstraţie a incompetenţei strategice a Vestului, în special a Statelor Unite". Prin înlăturarea lui Saddam Hussein, America a eliminat nu doar un lider secular care se opunea lui Osama bin Laden, ci a oferit şi un avantaj major Iranului.

"Irak a fost un dezastru", mai scrie profesorul Mahbubani, deoarece "a întărit convingerea în rândurile celor 1,5 miliarde de musulmani că vieţile lor nu contează pentru Vest". În plus, Vestul a mai făcut o greşeală fundamentală în ceea ce priveşte religia islamică: numărul aderenţilor a crescut, pe fondul infirmării ipotezelor Vestului, conform cărora modernizarea şi dezvoltarea economică vor conduce la extinderea secularismului.

A doua greşeală strategică a fost "umilirea şi mai puternică a unei Rusii deja umilite", în condiţiile în care promisiunile făcute liderului sovietic Gorbaciov, conform cărora NATO nu se va extinde în fostele ţări comuniste, au fost încălcate.

"Dacă Vestul ar fi arătat respect faţă de Rusia, în loc să o umilească, Putin nu s-ar fi întâmplat", mai scrie Kishore Mahbubani.

Această greşeală a fost făcută în paralel cu intervenţia în afacerile interne ale unor ţări precum Iugoslavia, Georgia, Ucraina, Tunisia sau Egipt.

Din păcate pentru cei care vedeau instaurarea democraţiei ca pe o evoluţie cu efecte benefice necondiţionate, rezultatul nu a fost decât "convingerea celor din afara Vestului că nu a fost vorba despre un impuls moral, ci de o ultimă încercare inutilă de a impune dominaţia Vestului prin alte mijloace".

Soluţia propusă de profesorul de la NUS este adoptarea unei noi strategii a Vestului, care să fie "minimalistă, multilaterală şi machiavelică", şi renunţarea la "politicile mioape şi autodistructive", deoarece "Restul nu are nevoie să fie salvat de Vest şi, în niciun caz, nu are nevoie să fie bombardat".

Mahbubani exprimă, poate, un optimism exagerat când spune că "lumea va copia cele mai bune practici din America", în condiţiile în care "conducătorii universităţilor din China vizitează regulat universităţile americane pentru a învăţa de la ele", iar "modelul Nordic", reprezentat de echilibrul dintre creşterea economică şi armonia socială, va deveni, treptat, universal.

"Este totdeauna mai uşor să înveţi de la cineva care nu afişează o atitudine de superioritate", subliniază Kishore Mahbubani.

În ultimul capitol, profesorul Mahbubani subliniază că nici conservatorii şi nici liberalii din Vest nu au înţeles că "istoria şi-a schimbat direcţia la începutul acestui secol", iar concentrarea lor asupra "războaielor civile" din politica internă i-a determinat să ignore noile tendinţe globale, o ignoranţă al cărei rezultat este "accelerarea dezintegrării şi irelevanţei lor".

În opinia profesorului din Singapore, "nu este inevitabilă conducerea lumii de către China", însă "este inevitabil că aceasta va fi cea mai mare economie a lumii".

De asemenea, nu este inevitabilă nici înlocuirea dominaţiei seculare a Vestului printr-o dominaţie seculară a Asiei, deşi cota Asiei în PIB-ul global va depăşi cu mult cota Vestului.

Inevitabil este, din păcate, un viitor marcat de probleme, după cum mai scrie fostul diplomat, dar numai dacă "Vestul nu va renunţa la impulsurile sale intervenţioniste, va refuza să-şi recunoască noua poziţie sau va decide să devină protecţionist sau izolaţionist".

Mai mult, "va fi o mare tragedie dacă Vestul se va dovedi principalul instigator al turbulenţelor şi incertitudinii în momentul cel mai promiţător al umanităţii", iar "istoricii viitorului vor fi derutaţi de faptul că civilizaţia care a înregistrat cel mai mare succes din istoria omenirii nu a reuşit să exploateze cea mai mare oportunitate a umanităţii".

Kishore Mahbubani mai scrie că a dorit să facă un cadou Vestului prin publicarea cărţii sale, un cadou care "să-i aducă aminte cât de mult a făcut pentru înălţarea condiţiei umane", însă "este nevoie de o simplă doză de machiavelism pentru a salva Vestul şi Restul", alt­fel "se poate spune că Vestul şi-a pierdut cu adevărat calea".

Oare autorităţile noastre realizează că drumul "urmat" în ultimii 30 de ani a condamnat România la rătăcire în "ţara nimănui", iar evitarea construirii unor relaţii multilaterale reprezintă o politică sinucigaşă, într-o lume în care istoria nu mai are răbdare?