CĂTĂLIN PĂDURARU: "Între consumatorul informat de vin din România şi cel european nu este nicio diferenţă"

EMILIA OLESCU
Ziarul BURSA #Companii / 12 octombrie 2015

"Între consumatorul informat de vin din România şi cel european nu este nicio diferenţă"

Păduraru: "Mi se pare impardonabil ca în 2015 televiziunea publică să nu aibă o emisiune dedicată vinului românesc"

Între consumatorul informat de vin din România şi cel european nu este absolut nicio diferenţă, este de părere Cătălin Păduraru, ambasador al Asociaţiei Degustătorilor Autorizaţi din România (ADAR).

În ocazia lansării primului vin al acestui an de către compania Cotnari, domnia sa a precizat: "Consumatorul conştient are opţiuni sincronizate pe consumul european. Nu este absolut nicio diferenţă între consumatorul informat din România şi cel european. Desigur că mai sunt şi nuanţe între consumatorii de vin, însă, cel puţin prin faptul că românul călătoreşte foarte mult, consumatorul de vin are parte de un input informaţional care nu poate fi neglijat. La acest lucru se adaugă şi faptul că a început să apară literatură de specialitate, deşi lipseşte informarea segmentului de jos al pieţei. În acest sens, pot fi făcute reproşuri canalelor publice de comunicare. Mi se pare impardonabil ca în 2015 televiziunea publică, plătită din banii noştri, să nu aibă o emisiune dedicată vinului românesc, când există reluări despre vinul din Liban, din Georgia etc.

De asemenea, ar putea exista un program coerent cu o ţintă, cu o desfăşurare, cu un termen în care să putem seta noile valori ale industriei viti-vinicole, conexată cu enoturismul".

Potrivit domnului Cătălin Păduraru, stabilirea strategiilor şi ţintelor revine statului, iar companiile private trebuie să subscrie dacă sunt de acord cu programele guvernamentale, consideră expertul, apreciind: "Cred că aşa am putea ajunge într-un loc foarte confortabil pentru România".

Domnia sa evidenţiază faptul că au fost deja aprobate fonduri europene pentru popularizarea vinurilor româneşti, dar că, spre deosebire de momentul în care erau accesaţi bani pentru replantare şi succesul era maxim, la absorbţia fondurilor pentru marketing stăm foarte prost.

Cătălin Păduraru: "Concursul Internaţional de Vinuri de la Bucureşti ar trebui să fie cel mai mare din lume"

Embargoul impus de ruşi produselor agro-alimentare de pe piaţa europeană nu are legătură cu intrarea vinurilor moldoveneşti în ţara noastră, este de părere Cătălin Păduraru, care spune că producătorii din Moldova au vocaţie de exportatori şi datorită faptului că producţia de vin din Moldova nu este absorbită pe piaţa internă.

Spre comparaţie, la noi lucrurile nu stau la fel, în condiţiile în care 85% din cantitatea de vin pe care o producem este vândută pe piaţa noastră. La acest lucru se adaugă faptul că nu avem un brand de ţară şi un program pe termen lung, percepţiile despre România nefiind întotdeauna favorabile.

Astfel, Moldova îşi doreşte pieţe puternice, iar, din punctul nostru de vedere, avem acelaşi spaţiu culturat şi etnic cu moldovenii şi nu considerăm venirea producătorilor moldoveni pe piaţa noastră o invazie.

Companiile din România intră într-o oarecare concurenţă cu cele din Moldova, dar aceeaşi situaţie este şi în ceea ce priveşte vinurile importate din UE şi mai ales cu cele din lumea nouă, care au preţuri mai mici.

În concluzie, pentru producători, perioada prin care trecem poate că este una de încercare, ceea ce nu este foarte rău, însă pentru consumatori este foarte bine că avem o piaţă deschisă, chiar una dintre cele mai deschise din zonă, este de părere expertul.

Referitor la criza din China, domnul Păduraru apreciază că, pe piaţa chineză, sunt mii de firme care fac comerţ direct, bilateral: "Sunt oameni care exportă în continuare, au punct de lucru acolo, deşi Australia, care are supraproducţie, are mai multe argumente în China decât noi, pentru că acolo merg tineri chinezi care studiază şi sunt familiarizaţi cu vinurile australiene, fiind mai uşor să le cumpere pe acestea".

La export, prima noastră ţintă ar trebui să fie Polonia, pentru că acolo există un context favorabil, opinează reprezentantul ADAR, subliniind că, în Polonia, uşoara notă negativă a brandului de ţară este mai simplu de surmontat, fiind o ţară cu o economie dinamică, unde consumul de vin creşte. După Polonia, ar trebui să urmeze Germania, Marea Britanie etc.

Avem nevoie de dezvoltarea concursurilor internaţionale de vinuri, pentru că juraţii din străinătate sunt formatori de opinie în ţările lor, comentează Cătălin Păduraru, care spune că a făcut o astfel de propunere autorităţilor şi asociaţiilor - să transformăm Concursul Internaţional de Vin de la Bucureşti în cel mai mare concurs de acest gen din lume - şi că ideea a speriat, deşi evenimentul de la noi ar trebui să fie primul concurs gratuit din lume.

"Din nefericire, politicienii domină în continuare activităţile de acest tip", conchide specialistul.

Ambasadorul ADAR: "2015 - un an cu premiere climatice pentru viticultori"

Anul acesta a fost unul cu o serie de premiere climatice pentru viticultori, apreciază Cătălin Păduraru, adăugând că, în general, viticultorii apreciază seceta care, în final, se traduce printr-o calitate a vinului: "Anul acesta, însă, au fost date peste cap toate previziunile, au fost culese mai devreme soiuri care sunt recomandate să fie recoltate mai târziu, au fost date peste cap acumulările de aciditate şi de zahăr. Vinurile roşii pot arăta mai bine, însă la cele albe putem avea surprize. În orice caz, ţara noastră are «terroir»-uri diferite şi, ca atare, şi vinurile pot fi diferite de la zonă la zonă".

Ambasadorul ADAR a conchis: "Vinul, în sine, este un produs aspiraţional şi care nu face parte din logica industrială, nu este suficient să aibă un preţ bun, ci tot bagajul din spate trebuie să ajungă la îndemâna consumatorilor".

Din punct de vedere al adiţiei chimice, ţara noastră se află într-o zonă foarte sănătoasă, apreciază reprezentantul ADAR: "Singurul lucru care se practică la noi este substituţia, adică faptul că se deplasează vinul dintr-o zonă în alta, ceea ce nu este atât de grav câtă vreme oamenii se îndreaptă către zonele cu indicaţie geografică şi către cele cu denumire de origine controlată".

România este sincronizată cu legislaţia europeană, evidenţiază domnul Păduraru.

Enoturismul, poate fi o afacere de familie aducătoare de profit şi este o nişă neacoperită la noi, după cum susţine Cătălin Păduraru, apreciind că nici în ţările foarte dezvoltate nu avem multe exemple de astfel de afaceri. "Atâta vreme cât nu facem aceşti paşi, s-ar putea să fim devansaţi de ţări ca Macedonia sau Croaţia, care au luat în serios această opţiune", potrivit domniei sale.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Sunteti destul de Arogant si Autosuficient, domnule Paduraru ; ar trebui ,poate, sa veniti in contactele mass-media cu mai multa generozitate, un pic de modestie nu cred ca v-ar strica...

    Stim, vinul e nobil, dar nu lucrati-totusi- in domeniul diamantelor la Anvers !

    Interesul este al dvs. si poate ca veti fi ascultat candva... 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb