Prin decizia de a rămâne în funcţie, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, mai cere să organizeze odată campania electorală, ceea ce reprezintă o sfidare la adresa justiţiei, a declarat sâmbătă preşedintele interimar al PNL Bucureşti, Cătălin Predoiu, candidat la Primăria Generală a Capitalei, transmite Agerpres.
În opinia acestuia, reacţia preşedintelui Klaus Iohannis, care a spus că Dragnea ar trebui să se retragă din funcţie, este una absolut firească, pentru că şeful statului este, printre altele, garantul echilibrului în stat şi al bunului mers al societăţii.
"Şi ceea ce vedem este că la vârful sistemului politic un şef de partid este condamnat de Justiţie pentru manopere ilegale în desfăşurarea campaniei electorale. Or, ceea ce face domnul Dragnea acum este să vină să ceară să mai organizeze încă o dată o campanie electorală. Este o sfidare a adresată de domnul Dragnea justiţiei care tocmai l-a condamnat pentru activităţi ilegale în procesul electoral. Dincolo de acest lucru, este ultima probă a faptului că în PSD avem de-a face cu un concurs, din câte arată declaraţiile vârfurilor PSD, un dublu concurs - cine este mai condamnat cu suspendare decât altul şi cine-i mai acoperit decât altul. Am văzut că domnul Ponta îl acuză nu ştiu pe cine de această calitate. N-avem de-a face cu aceste lucruri. Ce-i interesează pe cetăţenii Capitalei şi ne interesează pe noi este să oferim o viziune de dezvoltare a Bucureştiului şi asta facem", a declarat Predoiu la lansarea candidatului PNL la primăria sectorului 5, Ovidiu Raeţchi.
El a susţinut că liberalii nu sunt interesaţi de condamnarea cu suspendare a lui Liviu Dragnea în dosarul "Referendumul", dar păstrarea acestuia la vârful PSD "este un semn rău pentru viaţa politică românească".
"Nu ne priveşte acest lucru, dincolo de faptul că este un semn rău pentru viaţa politică românească, păstrarea într-o funcţie de vârf la nivel politic a domnului Dragnea în condiţiile în care a primit o condamnare în legătură cu procese politice. (...) Competiţia e competiţie şi noi nu avem temere de niciun fel de competitor. Am adresat şi reiau apelul meu către votanţii de centru dreapta, singurul partid care poate învinge Partidul Social Democrat este Partidul Naţional Liberal şi o va face", a menţionat Cătălin Predoiu.
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, ar trebui să se retragă din funcţie, a declarat vineri preşedintele Klaus Iohannis, în opinia căruia ''pentru sănătatea sistemului politic românesc nu este în regulă ca un mare partid să fie condus de un lider condamnat prin sentinţă definitivă'.
"Liviu Dragnea ar trebui să se retragă. Pentru sănătatea sistemului politic românesc, nu este în regulă ca un mare partid politic să fie condus de un lider condamnat penal prin sentinţă definitivă. I-am comunicat această opinie", a scris Iohannis pe pagina sa de Facebook.