Cătălin, viclean copil de casă

Cornel Codiţă
Ziarul BURSA #Editorial / 21 octombrie 2015

Cornel Codiţă

"Ce împle cupele cu vin, mesenilor la masă..." spune Eminescu, fără să ştie că pune lumina geniului său şi asupra parvenirii în politică, nu doar în viaţa tulbure a simţămintelor. De altfel, literatura română este o adevărată enciclopedie, un muzeu didactic al tipurilor şi portretelor de parveniţi. Unul în plus nu pare să adauge prea mult! Cum, care unul? Şmecheraşul de Teleorman, cu mustăcioară de frizer, domn Nae, de!, întreprinzător cu prăvălie la mahala, calfă, oglinzi închiriate, amante la Ploieşti şi Bucureşti, proaspăt căftănit, înălţat boier între baronii locali ai PSD-ului, ajuns jupîn în casa în care pînă de curînd a servit umil la masa celor mari! Două decenii şi ceva de tranziţie a distrugerii prin devalizare a României ne-au umplut de "milionari de succes", făcuţi prin ordin de zi pe unitate şi prin "repartiţie guvernamentală" la ţuţuroiul cu fonduri bugetare; de mari oameni politici, "care este, ori era pe cînd nu s-a văzut, azi îi vedem şi nu e" şi ne-au procopsit, iată, cu o nouă categorie de "lideri" politici, gospodari "bazaţi", cu moşii, conace, păduri şi domenii de vînătoare particulare, vînaţi de DNA prin sediile partidelor pe care, chipurile, le conduc. Nici bine suit în noul său jilţ şi şmecheriile de obor cu care şi-a făcut norocul i s-au părut, pe dată, politică subţire! Hai să le rupem gura, la ţărani! Dacă a făcut Băsescu voturi pe condamnarea comunismului, de ce să nu facem şi noi... Da, ce mamiţo, noi suntem mai proşti! Un pic, da... că ne-a luat-o înainte marinarul! da... vorba românului optimist... niciodată nu e prea tîrziu!!! Şi a ridicat în picioare ditai Sala Palatului plină de congresul PSD-ului, ca la un minut, ca să marcheze solemn momentul "despărţirii de trecut"!!!

Editorialul ar fi putut să continue şi să sfîrşească în această tonalitate, întru totul adecvată, atît "conţinutului momentului", cît şi "personajului său principal". Imposibil, însă! Problema cheamă din trecutul vechi, ori mai recent al României, dureri prea mari ale oamenilor acestei naţii, ca să poată fi expediată în cheie zeflemitoare, fie şi în rîndurile, atît de perisabile, ale unui text de gazetă jurnalieră!

Cum zice englezul, Dragnea va trăi să regrete gestul pe care l-a făcut şi de la care, desigur, aşteaptă importante beneficii politice! El este nu o simplă gafă, o impietate, nu doar o mascaradă fără nici o bază politică (cît de mică, da să fie bază!), ci un uriaş bolovan pe care bravul înotător şi l-a legat de gît, exact în momentul în care a sărit în apele adînci şi tulburi ale "politicii la vîrf". Acesta este momentul în care Dragnea şi-a "asasinat viitorul", dacă presupunem că ar fi putut avea vreunul! Gestul, prin care Dragnea a vrut să marcheze "începutul erei" care-i va purta numele în PSD, vine în coliziune directă (200km/oră!) cu principiile constitutive ale partidului său, în particular cu cel de sorginte leninistă care afirmă şi nu suportă contrazicere:"Partidul nu greşeşte niciodată!" În consecinţă, nu are pentru ce să ceară iertare, ori să aibă remuşcări!!! Replica a venit imediat, chiar la Congres, din partea unui alt reprezentant al "boierimii nobiliare", cu pretenţii la tron, carevasăzică! PSD = partid comunist e doar o invenţie mîrşavă şi răuvoitoare a duşmanilor noştri politici. Cum să fie PSD-ul comunist, cînd, conform propriilor declaraţii, de la Congres, însuşi baronul Oprişan (fost tovarăş!) a venit pînă la Bucureşti, în decembrie 89, ca să îl dea jos pe Ceauşescu, lăsîndu-se condus de aprigele-i convingeri anticomuniste şi, desigur, de Ion Iliescu?!! Deşi toate comentariile de presă ale "marelui gest politic" făcut de Dragnea vorbesc despre "despărţirea de comunism", Dragnea nu a pronunţat niciodată această sintagmă! Conştient că a fost trimis, ori s-a avîntat singur, într-un cîmp minat, a vorbit plin de ambiguităţi şi fracturi logice, ba de asumarea istoriei României (ceea ce ne luminează asupra faptului că pentru PSD o parte din istoria României nu a existat pînă acum!!!), ba de asumarea unor "drame ale istoriei care au produs tragedii şi victime" (!!!), a acuzat lipsa de curaj a PSD-ului de a condamna "primele dictaturi comuniste", (ca şi cînd le-ar fi condamnat pe următoarele!!!, ori, te pomeneşti că numai primele erau de condamnat!!!!), a vorbit despre "greşeli ale anilor de după revoluţie şi aici a pomenit despre "violenţele din Piaţa Universităţii", fără să mai spună ceva despre autori, consecinţe şi semnificaţii politice etc. În sfîrşit, a pomenit despre "împăcarea naţională" (a cui, cu cine????) şi a presupus, fără să ne spună pe ce temei, că pentru a obţine această împăcare, neprecizată, merită ca ei (cine sunt ei?!!) să îşi ceară iertare (de la cine şi pentru ce, iarăşi a rămas neprecizat!!!). Dacă pe Dragnea nu-l poate lua nimeni în serios cînd este vorba despre "condamnarea comunismului", problema este totuşi serioasă şi de aceea merită spuse măcar unele dintre adevărurile supărătoare pentru politicienii României, fie ei din PSD, ori din alte lăstare pe care "partidul unic" le-a butăşit şi rebotezat prin livada noastră politică.

Înainte să înceapă să se gîndească măcar la condamnarea comunismului, domnul Dragnea ar putea să se cutremure de abundenţa zorzoanelor comunistoide cu care partidul său şi manifestările sale se împopoţonează, ducînd cu mîndrie proletară mai departe formulele organizatorice tradiţionale ale defunctului (mereu viu!) PCR. De exemplu, prezenţa masivă (nu e nici o exagerare!) a trupelor de jandarmi şi poliţişti (angajaţi ai statului, bag seama, nu lachei ai PSD-ului!!!) puşi să străjuie "cît mai demonstrativ" tradiţionala clădire a congreselor PCR, Sala Palatului!, ca şi abuzurile vădite ale aceloraşi autorităţi deraiate cu totul de la misiunea lor legală, care au blocat circulaţia pe Calea Victoriei pentru a permite parcarea ilegală, privilegiată şi atent păzită, a autobuzelor cu congresişti ai PSD, exact ca în vremurile de aur!!!!

Ar putea, apoi, să facă frisoane, fulgurat de similitudinile izbitoare şi de substanţă între formulele organizatorice ale "Congreselor" PSD şi PCR, de revenirea la modelul "alegerilor libere" în partid, în care toată lumea alegea pe unul singur şi pe nimeni altul, iar dacă încerca vreunul să zică ceva "live" îi tăiau microfonul!!!

Ar putea să se zbată o vreme în chinurile coşmarurilor care îi înfăţişează uluitoarea corespondenţă dintre "marele şi curajosul" său gest politic şi tradiţia bolşevică a "criticii constructive a trecutului", care a făcut din "Raportul Hruşciov" singurul document de critică, din interiorul PCUS, a lui Stalin, dar nu şi a stalinismului, a ororilor, a crimelor sale împotriva milioanelor de oameni şi a umanităţii!!! După aceea, s-ar putea înfiora şi de prea stridenta asemănare a gestului său cu aşa zisa critică făcută de Ceauşescu, "greşelilor din trecut", chiar la congresul înscăunării sale!!!, prin care se referea foarte selectiv la rolul lui Dej în cazul Pătrăşcanu!!!, trecînd sub tăcere crimele în masă împotriva poporului român, a elitelor, ca şi a "talpei ţării", săvîrşite cu metodă şi sînge rece, la care Ceauşescu însuşi participase din poziţii "de mare răspundere"!!

În sfîrşit, dacă ar avea cumva fie şi cea mai firavă fibră de conştiinţă, atunci, înainte să mai facă orice altceva, ar trebui să se ducă în fiecare zi, pînă la sfîrşitul vieţii sale, să cadă în genunchi şi să aprindă o lumînare la mormintele cu cruce şi fără de cruce, ştiute, ori simple gropi comune ale fostelor închisori, lagăre de exterminare şi ale altor "instituţii de reeducare" ale comunismului, unde sute de mii de oameni au fost torturaţi sălbatic, supuşi programelor ştiinţifice de dezumanizare, aruncaţi pradă celor mai crunte condiţii de privaţiune şi abia în cele din urmă aruncaţi în braţele morţii, lucruri despre care încă nu pomenim în "istoria canonică" a învăţămîntului din România, despre milioanele de vieţi rupte, siluite şi dezrădăcinate ale celor pe care comunismul i-a declarat nu doar ideologic, ci şi de drept, duşmani ai poporului, pentru vina de a fi avut alte tipare de viaţă, de a fi crezut în Rege, Ţară şi-ntr-unul Dumnezeu, ori de a se fi născut în alte medii sociale, decît cele declarate oficial "sănătoase", pe spinarea cărora s-a căţărat "Noua Clasă" a cleptocraţilor comunişti ai puterii.

Abia după aceea ar putea, domnul Dragnea, să se gîndească la tema condamnării comunismului!! Poate să stea liniştit, nu se va întîmpla, în viaţa reală! Pentru România, condamnarea comunismului, de către clasa politică, şi acceptarea acestei condamnări ca un fapt de normalitate de către majoritatea cetăţenilor, pur şi simplu nu încape în datele acestei generaţii de trepăduşi şi slujnicari ai politichiei, prea îndatoraţi vechiului regim şi mult prea ocupaţi cu împărţirea prăzii pe care au pus mîna, atît de uşor! Poate altă generaţie, venită dintr-un viitor cu alte date, decît cele ale "viitorului de aur al omenirii"!

P.S Pentru cei care se vor grăbi să îmi amintească Raportul prezentat de Preşedintele Traian Băsescu în Parlamentul României am să spun că, în mod vădit, el nu a reprezentat întreaga noastră clasă politică, cu atît mai puţin vreo majoritate socială. În esenţă, gestul aparţine unui singur om politic, aflat în postura de a reprezenta statul numit România care, folosindu-se de o oportunitate istorică, a dobîndit astfel indulgenţele necesare pentru acoperirea trecutului, prezentului şi a viitorului său politic; probabil singura "afacere" curată şi cîştigătoare a carierei sale.

Opinia Cititorului ( 20 )

Secţiunea de comentarii la articolele domnului Cornel Codiţă este abuzată grav, continuu, de unul şi acelasi cititor, de ani de zile, motiv pentru care, în acord cu autorul, am limitat textul oricărui comentariu la maximum 500 de semne.

  1. Articol extraordinar !!!! Felicitari !!!

    Este corecta afirmația că "problema comunismului" este prea importanta pentru a fi tratată într-un editorial. Este corectă și observația că gestul, nu numai al lui Dragnea, dar al întregului PSD, de a-și "asuma istoria țării" este ridicol. Ar fi putut la fel de bine să-și asume și legea gravitației, căci efectul ar fi fost același. Condamnarea comunismului de către Traian Băsescu intră în aceeași categorie.

    Condamnarea comunismului de... 

    Minciuni şi fraze-i totul ce statele susţine,

    Nu-i ordinea firească ce ei a fi susţin; 

    Averea să le aperi, mărirea ş-a lor bine,  

    Ei braţul tău înarmă ca să loveşti în tine,  

    Şi pe voi contra voastră la luptă ei vă mân'. 

    Zdrobiţi orânduiala cea crudă şi nedreaptă,  

    Ce lumea o împarte în mizeri şi bogaţi! 

    Atunci când după moarte răsplată nu v-aşteaptă,  

    Faceţi ca-n astă lume să aibă parte dreaptă,  

    Egală fiecare, şi să trăim ca fraţi! 

    Eminescu genial a spus tot ce era de... 

    1. O! aduceţi potopul, destul voi aşteptarăţi

      Ca să vedeţi ce bine prin bine o să ias'; 

      Nimic... Locul hienei îl luă cel vorbareţ,  

      Locul cruzimii vechie, cel lins şi pizmătareţ,

      Formele se schimbară, dar răul a rămas. 

      Convins ca voi el este-n nălţimea-i solitară

      Lipsită de iubire, cum că principiul rău,  

      Nedreptul şi minciuna al lumii duce frâu; 

      Istoria umană în veci se desfăşoară,  

      Povestea-i a ciocanului ce cade pe ilău. 

      Şi el - el vârful mândru al celor ce apasă - 

      Salută-n a lui cale pe-apărătorul mut. 

      De aţi lipsi din lume, voi cauza-ntunecoasă 

      De răsturnări măreţe, mărirea-i radioasă,

      Cezarul, chiar Cezarul de mult ar fi căzut. 

      Dar nu mai cade ca-n trecut

      În mări din tot înaltul: 

      - Ce-ţi pasă ţie, chip de lut, 

      Dac-oi fi eu sau altul? 

      Trăind în cercul vostru strâmt 

      Norocul vă petrece, 

      Ci eu în lumea mea mă simt 

      Nemuritor şi rece. 

      "Fostul preşedinte Ion Iliescu este acuzat oficial de infracţiuni contra umanităţii în dosarul Mineriadei din 1990." .............................. ......... dupa 25 DE ANI???!!, v-au trebuit 25 de ani sa acuzati pe nenorocitul asta comunist? 25 DE ANI???, la ce Dumnezeu l-ati lasat sa traiasca in tihna pana acum, cand este un criminal cu sangele a zeci de morti pe mainile lui??!!!!!!!! (ca nu e vorba doar de mortii de la mineriada, ci si de cei de la lovitura de stat din '89). Cum naiba...

      Mesajul nu apartine cititorului Cristi C.

      esti o curca beata care repeta acelasi lucru. indiferent al cui este mesajul, este adevarat

      boule, te-a intrebat cineva ceva?

      Pe vremea regimului meu, JUSTITIA nu i-a atins pe vinovatii mineriadelor? Stiti care este raspunsul? Ha Ha Ha

      Pentru ca nu ma interesa sa fac justitie ci doar sa ajung la intelegeri cu adversarii politici si sa ii amenint cu catusele. Ha Ha Ha. 

    PSD nu este partid, este o Mafie organizata. Ca atare nici un intelectual veritabil nu "se va apropia" niciodata de acest "partid". E imposibil. Cel mult vor fi cativa fripturisti cu pretentii de intelectuali, niste oportunisti, care vor pupa mainile sefului clanului mafiot PSD cu unicul scop de a obtine o sinecura. Dar ce vorbesc eu de intelectuali! Nici macar oameni obisnuiti, dar cu un dram de inteligenta si caracter nu vor simpatiza niciodata cu acest cancer penal numit PSD. PSD este...

    1. "Potrivit listei electronice de vot, 32 de membri ai PNL s-au opus prin votul lor explicit față de recuperarea bunurilor confiscate de la infractorii României. Peste 300 de milioane de euro, ne spune Codruța Kovesi, stau și trebuie recuperați și valorificați pentru poporul român, de unde au fost furați. (...) La PNL a fost o politică impusă, s-a ridicat degetul liderului de grup și au votat toți împotrivă. PNL a avut directivă și a votat...

      Petre Roman daca avea gat trebuia sa demisioneze si sa-l dea in judecata pe Ion Iliescu,pana la urma si pe el l-au dat minerii jos. Niste ministrii cum ar fi cel al transporturilor,politie,armata ,justitie trebuiau sa demisioneze si sa nu aplice ce spune tatuca Iliescu dar ciolanul era tare dulce. Acum sunt batrani dar Petre Roman ar putea face nitica puscarie.

      Mesajul nu apartine citotorului Pribeagul.

      Mesajul 4.2 nu aparține cititorului Cristi C.

    O poziție corectă a Alinei Gorghiu.Acest general Izmană a început să deranjeze pe toată lumea.În plus,poate fi considerat o ultimă relicvă a sisstemului comunist-securist-masonic.Aaa, iar despre plagiatul acestui impostor,de ce nu vorbește nimeni?Și,în definitiv,cine e acest general Oprea, zis si Gamela?

    1. Dragei Silvia 18:14

      Aveti dreptate comparand doua tragedii,cea din M-tii Apuseni si cea a politistului Bogdan Cosmin Gigina. 

      Cuvantul care le leaga este musamalizarea. 

      Mi-am reamintit emisiunea unde Ponta(care ulterior a mers TOT la crasma)relata,lejer cu telefonul in mana,ca totul este OK. 

      Acum,venea unul de la crasma,si totul va fi OK. 

      Si mai este o legatura.

      In ambele cazuri,s-a apelat la numele lui Arafat,ca un garant al moralitatii actiunii de musamalizare. 

      1. Ce nevoie avea de coloană oficială şi cum justifică urgenţa deplasării sale (numai aşa se poate încadra în prevederile legii care spune că de coloană oficială beneficiază demnitari printre care el nu se numără)?

      2. De ce s-a ţinut ascuns timp de două zile, de către oficialii din subordinea domniei sale, că poliţistul făcea parte din coloana sa oficială? 

    Ponta il ignora in mod inadmisibil pe Iohannis, cum a facut si cu Basescu. Actualul premier aventurier a luat de capul lui decizia sa inchida frontierele tarii, fara sa se consulte cu presedintele actual al Romaniei. Este inadmisibil ca soarta tarii sa fie lasata la cheremul unui premier plagiator, mincinos, indisciplinat, arogant, incompetent si iresponsabil, care pe deasupra este si infractor. Ar trebui ca oamenii sa iasa in strada si sa ceara indepartarea din functie a prim-ministrului...

CITEŞTE ŞI

Citeşte toate articolele din Editorial

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb