Cătălini şi hyperioni, la licitaţia Artmark

Gata, a început şi Artmark, a dat cep la licitaţii pe anul acesta. O făcuseră şi ceilalţi, Goldart şi Alis. Cum vânzarea tradiţională, de iarnă, s-a consumat în Luna cadourilor, când este "bătaia peştelui", acum Artmark a oferit altceva, a mers pe o idee cum le are în ultimul timp, din ce în ce mai tematice şi mai ingenioase. Teoretic ar fi două licitaţii, una de Artă românească importantă, şi alta de Artă postmodernă şi contemporană. Parcă am fost auziţi, în pledoaria noastră de început de an pentru arta contemporană şi anul ei de foc şi vârf. Dar cu siguranţă este vorba şi de o rezonanţă între marile spirite care suntem, în constatarea fenomenelor şi efectelor sensibile ale pieţei de artă din România.

Preţurile şi oferta de la prima licitaţie Artmark din acest an sunt la nivel înalt, ca şi ponderea adjudecărilor. Vedeta vânzării este un fost Mărţişor, "Femei în parc" de Andreescu, plecat acum pentru 130 de mii de euro, cel mai mare preş pentru un simbol al primăverii, fie el şi operă de artă. Dacă în 2011, pictura era evaluată la 75 -125 de mii de euro, acum, poate şi din cauza prăbuşirii monedei europene în competiţie cu impetuosul leu postsuspendare, estimarea a fost de 80 -150 de mii de euro, iar adjudecarea, la cifra anterior numită, 130.000. Acest preţ aminteşte de anul în care suntem şi este identic cu cel din 2011, la care s-a vândut "mărţişorul". Altfel spus, revenirea atât de rapidă în vânzare a picturii a anulat posibilul profit pe care achiziţionarea ei ar fi trebuit să îl aducă. Dacă mai punem şi taxele, semnificative, inflaţia şi posibilele dobânzile bancare, suntem departe de a semnala o afacere bună. Principiul a fost unul corect, Andreescu este un pictor ale cărui creaţii apar rar în licitaţii şi mereu la preţuri bune, dar graba a stricat treaba, mai ales că această reintrare pe piaţă se petrece la început de an, deci într-o conjunctură specială, grevată de una generală încă şi mai gravă.

Pe locul doi, la 75 de mii, s-a vândut un Tonitza de copertă, o "Veneţiană", cu un subtitlu deloc elegant. Cam toţi bănuim că "putana" desemnează o femeie de moravuri extrem de uşoare, culmea este că unii susţin că se poate utiliza, în general, pentru o femeie de origine italiană. Se pare că este un cuvânt de origine greacă, cu acelaşi sens dur, utilizat şi în Grecia, şi în lumea mediteraneană, ba chiar şi în anexa ei de peste Ocean, în Marea Italie, Marea Grecie, adică în Statele Unite ale Americii.

Dacă la "putana" lui Tonitza ajungem, după un salt de jumătate de preţ, la parcul cu fete al lui Andrees-cu, următorul pas înseamnă o treime, desigur cu aproximaţie, din locul doi. Petraşcu s-a înscris de mult ca un artist cu cotă redutabilă, iar la licitaţia importantelor s-a dat, cu 27 de mii de euro, o natură statică cu vase de alamă înverzită, dar şi o carte desfăcută. La mare distanţă, tot de Petraşcu dar aşa, mai timbru, a fost vândut, cu 6,5 mii de euro, un peisaj urban, o Silistră a Cadrilaterului mult iubit, ce doar interbelic a trăit. Tot un peisaj urban dobrogean l-a dublat şi pe Tonitza, în cauză fiind brutăria atunci nouă, din Mangalia, un tuş colorat care a primit 7 mii de euro, confirmând cotaţia înaltă atinsă de Tonitza în ultimul timp.

La 25 de mii de euro s-a vândut un cadru foarte modern, cu capete de oi pozând cu personalitate într-un spaţiu de 26 pe 35, exact cât tabloul lui Andreescu. La acelaşi preţ, 25 de mii de euro, tot estimare minimă, s-a dat şi o pictură de Ţuculescu, nu totemis-me de-ale lui, din acelea fantastice, ci un peisaj urban, Lizeanu, cu o căruţă cu boieri zgribuliţi, traşi de cai cu fundiţe roşii în cap, de zici că sunt reni nu cu nasul, ci cu coarnele înroşite. Continuăm, la nivelul remarcabil al polului de mii de euro, cu o ţigăncuşă în pasta groasă a lui Băncilă, la 23 de mii de euro. La polul opus al categoriei sociale se află o tânără, în interior, de Şirato, care a primit 21 de mii de euro.

Sufletul mă îndeamnă să pomenesc de un peisaj din Kyoto, piesă de patrimoniu naţional din zestrea sejurului istoric al lui Mutzner în Japonia, care bate în centenar. A primit 18 mii de euro, deşi nici maximul estimării, 28 mii, nu ar fi fost mult. Puţin, 4,750 de mii, s-a dat şi pe un nud de excepţie de inegalabilul şi necunoscutul, deşi băcăuanii îi cinstesc casa, Nicolae Enea, pictorul. Ca să nu mai vorbim că un Ressu, un Bunescu şi un Stoenescu, e drept, având ca subiect "Înmormântare lui Lumânărică", nu s-au vândut. Fără fărâmă de habar cine ar fi numitul Lumânărică, opinăm că incinerarea lui ar fi avut mai mult succes, în zilele noastre.

În continuarea enumerării, dar cu o ruptură tematică, s-a licitat, în prima şedinţă a Artmark din acest an, ceva "Artă Postmodernă şi Contemporană", în general la preţuri modes-te, sau, altfel spus, accesibile. Preţul cel mare a fost realizat de hortensii de Ciucurencu, la 16 mii de euro, în sfârşit un preţ peste estimarea superioară, de doar 9 mii. A depăşit chiar şi un lot de Corneliu Baba, condus de un portret de clovn, dat cu 12 mii de euro, dar peste estimarea mare. Un arlechin de acelaşi autor, mai puţin dramatic şi mai de poză, se dăduse, cu două poziţii în avans, la 7 mii de euro, după care, la 8 mii, plecaseră şi florile, anemone.

Alăturat, doi mari şi sensibili meşteri, se arată cu discreţie publicului. De la Cluj, Corneliu Brudaşcu este, pe nedrept, necunoscut simezelor şi licitaţiilor bucureştene. Acum, la debutul de la Artamrk, obţine 4,5 mii de euro pentru un nud masculin cu trompetă, un gest de operă ce merită recunoaştere. De venerabilul Vladimir Zamfirescu avem o colombină ce a primit 900 de euro. Pentru dezambiguizare, vorba lui Google, dar şi a DOOM, amintim că, de Zamfir Dumitrescu, activ pe vremuri, acum uşor retras, dar foarte profund, de perspectivă, la propriu, s-a dat o natură cu umbre şi transparenţe, de 2,2 mii de lei.

Tot în monom, Ştefan Câlţia coboară nişte preţuri printre pământeni, 3,5 mii de euro cu o regină cu buze de femeie gonflabilă dar cu un fluture, 1,9 mii de euro pentru o natură statică colorată, dar şi 12 mii de euro cu un "Călător", piesă de profunzimea maestrului.

De la dispărutul de anul trecut, Horia Damian, un fost etern, avem o "Constelaţie" strălucitoare pe lemn, de 6 mii de euro. Lotul Piliuţă în-seamnă "Maci", de 7 mii de euro, două peisaje, unul de iarnă, altul de primăvară, pentru toate aşteptările, fiecare cu câte 3,750 mii de euro.

Două piese de excepţie de Sabin Bălaşa vin şi ele să ne spună că este posibil şi accesibil. "Ameninţarea" alegorică a primit 3,750 de mii de euro, în timp ce acel mitic Eminescu, spulberat în milenii de paşi pierduţi, a plecat pentru un uman 6,5 mii de euro, demn, mai degrabă de o lume de cătălini decât de Hyperion.

Iar pe la final suntem loviţi cu un alt oltean, Ţuculescu, ceva zdrobitor, care nu se poate abţine să nu adune 70 de mii de euro, un preţ inaccesibil pentru contemporani, chiar dacă o fată ce şi-a făcut castel ne spune la televizor, fără să clipească, de vânzări fără număr, la preţuri ce fac de râs sute de mii de dolari, din producţia catastrofală, dar proprie.