CAZACIUC (PSD): "Vom fi respectaţi dacă vom demonstra că suntem inteligenţi şi nu ne vom mai denigra ţara"

Vlad Dobrea
Politică / 24 ianuarie 2018

Robert Marius Cazanciuc (Sursa foto: Facebook)

Robert Marius Cazanciuc (Sursa foto: Facebook)

Senatorul PSD Robert Marius Cazanciuc a afirmat, astăzi, că liderii politici români care au înfăptuit Mica Unire, în urmă cu 159 de ani, au ştiut să folosească diplomaţia pentru împlinirea idealurilor naţionale, menţionând, în context, că "vom fi respectaţi, apreciaţi sau sprijiniţi dacă vom demonstra că suntem inteligenţi" şi nu ne vom mai denigra ţara.

"Curtea de Casaţie de la Focşani a fost singura instituţie comună principatelor Valahiei şi Moldovei, acceptată de marile puteri la finalul Conferinţei de pace de la Paris din 1856. Una dintre principalele consecinţe ale Războiului Crimeei (1853 - 1856), purtat de o alianţă formată din Marea Britanie, Franţa, Italia şi Imperiul Otoman împotriva Rusiei a cărei expansiune ameninţa fragilul echilibru european, a fost independenţa de fapt a Ţărilor Române faţă de Imperiul Ţarist şi Imperiul Otoman. Marea Britanie şi Franţa au sprijinit eliberarea celor două ţări româneşti pentru că aveau interese în zonă, dar şi pentru că liderii politici români au ştiut să folosească diplomaţia pentru împlinirea idealurilor naţionale. La 159 de ani la unirea mică, unirea de bază, lucrurile se întâmplă la fel, se îmbină interesele şi diplomaţia",

a scris fostul ministru al Justiţiei, Robert Marius Cazanciuc, pe pagina sa de Facebook.

El adaugă că "vom fi respectaţi, apreciaţi sau sprijiniţi dacă vom demonstra că suntem inteligenţi şi nu şmecheri, dacă ne vom opri să denigrăm ţara doar pentru a demonstra altora că mereu altcineva este de vină şi nu incapacitatea noastră de a înţelege deopotrivă frământările şi aşteptările semenilor noştri, indiferent unde s-au născut sau trăiesc, indiferent ce nume poartă sau cum gândesc".

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Un boulean ca tine considera critca PsD ului denigrare a tarii . Ce carte ati facut, neispravitilor?

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
IBC SOLAR
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

26 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4629
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2641
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9642
Gram de aur (XAU)Gram de aur382.8727

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
energyexpo.ro
cnipmmr.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb