Băncile încearcă în continuare să obţină acceptul autorităţilor să verifice autenticitatea cărţilor de identitate ale persoanelor care apelează la serviciile lor, ne-au declarat reprezentanţii Asociaţiei Române a Băncilor (ARB).
"Asociaţia Română a Băncilor continuă demersurile pentru finalizarea proiectului privind verificarea autenticităţii documentelor de identitate prezentate de clienţii băncilor pentru obţinerea diverselor produse bancare. Verificarea autenticităţii acestora în baza de date a Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne vizează protecţia intereselor clienţilor şi băncilor prin eliminarea fraudelor de fals şi furt de identitate", ne-au precizat domniile lor.
În condiţiile în care ziarul BURSA a dezvăluit, în exclusivitate, că şeful misiunii IFC în ţara noastră, Ana Maria Mihăescu, precum şi Gheorghe Palade, pensionar domiciliat în Câmpina, au căzut pradă unor furturi de bani rezultaţi din vânzarea de acţiuni pe care le deţineau şi care au fost retraşi apoi din conturi bancare cu ajutorul unor acte de identitate false, un cititor ne-a amintit că instituţiile de credit au solicitat, prin vocea preşedintelui ARB, Radu Graţian Gheţea, să li se permită să verifice autenticitatea actelor de identitate prezentate de clienţi, fiind însă refuzate.
"Radu Gheţea a solicitat accesul băncilor la baza de date a poliţiei pentru verificarea autenticităţii CI şi a fost refuzat...", scrie în comentariul cititorului care se autointitulează Dan Coe.
Domnul Gheţea declara, în aprilie 2011, că un proiect al ARB care se referea la consultarea de către bănci a bazei de date a Poliţiei pentru a identifica acele cărti de identitate false este blocat. "Avem surprinderea că un asemenea proiect este pur şi simplu refuzat de Autoritatea Naţională pentru Supravegherea Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, pe motiv că dacă vine o persoană la ghişeu cu buletin fals şi nu este clientul nostru nu am avea dreptul să facem acest lucru. Noi vom continua să solicităm", afirma atunci domnia sa.
Preşedintele ARB mai precizase că Asociaţia negociase deja cu furnizorul soluţiei informatice şi ajunsese la o soluţie cu Ministerul Administraţiei şi Internelor pentru consultarea bazei de date. Soluţia informatică ar fi permis primirea unui răspuns doar de tipul "este autentic" sau "este fals", a adăugat Radu Graţian Gheţea.
Paguba în cazul Anei Maria Mihăescu se ridică la 200.000 lei, iar cea a lui Gheorghe Palade, la 52.000 lei.
1. preventie
(mesaj trimis de Dan Coe în data de 26.09.2013, 06:27)
Cred ca si Asociatia Brokerilor ar trebui sa faca un demers in acest sens. ASF, Politia, AB ar trebui sa ajute bancile si firmele de brokeraj si sa le ofere instrumentele necesare pentru prevenii posibile viitoare infractiuni.