CAZUL HARINVEST ASF: Persoane din cadrul BCR au manipulat piaţa de capital

A.A.
Piaţa de Capital / 17 martie 2014

ASF: Persoane din cadrul BCR au manipulat piaţa de capital

Amendă de 10.000 de lei pentru Adriana Tănăsoiu, directorul general al Depozitarului Central

Sancţiuni de 7.000 de lei la SSIF Broker

Autoritatea de Supraveghere Financiară a constatat acţiuni de manipulare a pieţei de capital la Banca Comercială Română, în urma controlului privind cazul Harinvest, şi a sesizat DIICOT, în acest sens.

Potrivit unui comunicat al ASF, în şedinţa de Consiliu din data de 17 martie 2014, Autoritatea de Supraveghere Financiară a decis măsuri sancţionatorii pentru societăţile implicate în cazul Harinvest.

În privinţa Băncii Comerciale Române, Autoritatea precizează: "Controlul a fost iniţiat în data de 8 ianuarie 2014 şi a inclus verificarea unor aspecte privind tranzacţiile de tip sell-out, precum şi cele corelate cu acestea, derulate de societate în perioada aprilie 2012 - noiembrie 2013, având contraparte SSIF Harinvest SA".

ASF a concluzionat că persoane din cadrul societăţii, prin acţiunile întreprinse, au realizat tranzacţii care au dat semnale false şi au indus în eroare investitorii şi posibilii investitori în legătură cu cererea şi oferta de acţiuni pentru un număr de 9 emitenţi şi au menţinut la un nivel anormal preţul acţiunilor pentru doi dintre cei nouă emitenţi (în raport cu preţul istoric înregistrat de aceste acţiuni în perioada anterioară), realizând astfel acţiuni de manipulare a pieţei.

Prin urmare, ASF a decis să sesizeze PÎCCJ - DIICOT pentru:

- săvârşirea faptei de manipulare a pieţei pentru o persoană care la data evenimentelor avea calitatea de ASIF în cadrul BCR;

- existenţa unor suspiciuni cu privire la participarea a 3 angajaţi din cadrul BCR la realizarea acţiunii de manipulare a pieţei;

- totodată, în sesizarea PICCJ - DIICOT, ASF prezintă şi indiciile privind manipularea pieţei de către o persoană care la data evenimentelor avea calitatea de ASIF în cadrul SSIF Harinvest.

Depozitarul trebuie să îşi modifice Codul

În privinţa Depozitarului Central, controlul a fost iniţiat în data de 8 ianuarie 2014 şi a vizat respectarea prevederilor legale în ceea ce priveşte tranzacţiile de sell-out derulate de SSIF Harinvest SA în perioada aprilie 2012 - noiembrie 2013.

Autoritatea a constatat că Depozitarul Central nu a efectuat verificări şi nu a obţinut informaţii referitoare la tranzacţia iniţială de cumpărare şi data decontării acesteia cu ocazia confirmării, prin semnarea Anexei nr. 6 la Codul BVB - operator de piaţă, a necesităţii introducerii în sistemul de tranzacţionare administrat de Bursa de Valori Bucureşti S.A. a tranzacţiilor de sell-out speciale iniţiate de SSIF Harinvest S.A. şi decontate în patru zile de decontare, prin prisma îndeplinirii tuturor condiţiilor cerute de prevederile art. 79 alin. (1), (5) şi (6) din Titlul II al Codului Depozitarului Central.

Astfel, Autoritatea a amendat-o pe Adriana Tănăsoiu, Director General şi conducător al SC Depozitarul Central, cu suma de 10.000 de lei pentru că nu a asigurat respectarea prevederilor Codului Depozitarului Central şi nu a dispus măsurile necesare pentru respectarea de către Harinvest a prevederilor Codului. De asemenea, Depozitarul trebuie ca, în termen de cel mult 90 de zile, să iniţieze modificări ale Codului Depozitarului, în conformitate cu cerinţele ASF, având ca scop evitarea unor situaţii similare.

Amendă de 2.000 de lei pentru Grigore Chiş

În privinţa SSIF Broker SA Cluj-Napoca, controlul a fost iniţiat în data de 8 ianuarie 2014 în scopul verificării unor aspecte privind tranzacţiile de tip sell-out, precum şi cele corelate cu acestea, derulate de societate în perioada septembrie 2012 - noiembrie 2013, având contraparte SSIF Harinvest SA.

ASF a constatat:

- neactualizarea unei proceduri interne a intermediarului conform unei hotărâri a Consiliului de Administraţie al SSIF Broker;

- nerespectarea unei proceduri interne referitoare la desemnarea unei persoane responsabile cu operaţiunile cu instrumente financiare cu risc scăzut;

- existenţa unor neconcordanţe între momentul tranzacţiilor aşa cum a fost înregistrat în sistemul ARENA şi momentul tranzacţiilor aşa cum a fost înscris în confirmările de executare a ordinelor;

- nerespectarea reglementărilor operatorului de piaţă referitoare la notificarea modificărilor intervenite în Cadrul Anexei 3 la Codul BVB.

La SSIF Broker, ASF a dispus: sancţionarea domnului Grigore Chiş, în calitatate de Director General/Conducător, cu amendă în cuantum de 2.000 de lei, sancţionarea doamnei Florica Zoicaş-Ienciu, în calitate de Director General Adjunct/Conducător, cu amendă în cuantum de 2.000 de lei, sancţionarea doamnei Oana Tudor, în calitate de reprezentant al compartimentului de control intern, cu amendă în cuantum de 2.000 de lei, sancţionarea domnului Rareş Florian Bodea, în calitate de Reprezentant al Compartimentului de Control Intern, cu amendă în cuantum de 1.000 de lei.

ASF anunţă că va iniţia, în perioada imediat următoare, modificări ale legislaţiei primare care să permită aplicarea de sancţiuni contravenţionale adecvate în cazul nerespectării reglementărilor proprii de către personalul Depozitarului Central şi al intermediarilor instituţiilor de credit.

În data de 16 decembrie 2013, ASF a decis retragerea autorizaţiei de funcţionare pentru SSIF Harinvest.

În cazul fraudei de la firma de brokeraj Harinvest din Râmnicu Vâlcea, brokerul Maria Voinea ar fi vândut acţiunile din portofoliile a 48 de clienţi ca să acopere pierderile rezultate din tranzacţionarea de produse structurate. Totodată, există suspiciunea că în data de 22 august 2013 ea a sustras de la Depozitarul Central 1 milion de acţiuni Fondul Proprietatea deţinute de o persoană fizică, fără să aibă dreptul de a desfăşura servicii de investiţii financiare pentru persoana vătămată şi cauzând un prejudiciu de 840.000 lei, potrivit Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT).

Tribunalul Vâlcea a respins, însă, cererea de arestare preventivă a Mariei Voinea.

Opinia Cititorului ( 10 )

  1. Prea mici sanctiunile.

    ASF mai si lucreaza! Sa o tina tot asa!

    1. sesizare la diicot puteau face si investitorii...ce rol mai are ASF in acest caz?

      Rolul ASF a fost sa scape BCR ieftin. Aici rolul determinant l-a avut doamna Hancila care in timpul controlului era consiliera domnului Daianu si in timpul negocierii sanctiunilor a trecut in barca consultantilor BCR!! Deci pe langa DIICOT investitorii vor trebui sa sesizeze si DNA! Ca parca suna a spaga povestea. Oricum, doamna Hancila s-a umplut de ridicol, nu puteti doamna sa fiti si popa si hot! Cei care s-au opus listarii BCR culeg roadele. dintr-o banca comunistoida a ajuns banca oligarhilor! Asteptam macar reactia BNR! Daca nu cumva s-a contaminat si domnul Isarescu de la iluminatii BCR!

    RUSINE BCR! RUSINE ASF. Ati sanctionat-o pe doamna Tanasoiu singura care nu e in gastile oligarhilor pietei si ati iertat BCR si BRK. Cum se face ca tocmai cand rostogoleau de la uni la altii actiunile furate investitorilor negociau stingerea creantei CEON?Cum e domnule Ursache cu tranzactiile doamnei Chis pe CEON?

    1. pai fraiera asta nu a decontat nimic suspect, asa un an si ceva?totul e incredibil si ridicol in acest caz, dar saracitii aia din valcea chiar nu meritau sa li se stearga niste bani...a fost o prostie amplificata si dezvoltata de niste ba(si)nosi!

      las ca o amendeaza si pe dna chis cu 5000 de lei si e bine. piata de capital moare, dar titanii razbesc. tare. nu?

    adica BCR care a facut profituri a scapat ieftin? de aia s-a amanat decizia de 7 ori? sa vada cum ii scapa! RUSINE! trebuia sanctionata si banca.

    un ***** de piata cu neste ***uri ce fura morcovi si se lauda ca sunt traderi pe XAU XAG XPT si ce o mai fi. mizerii de oameni mai minimali decit rimele

    Sa ne invete si pe noi sima cui trebuie sa dam spaga sa iesim basma curata la control ca nici la el nu s-a vazut si firma virgina. Astia de la asf ori sunt orbi ori prosti. Sau amandoua?

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb