Ţara noastră se află pe lista multor investitori străini care vor să îşi extindă activitatea şi în regiunea Europei Centrale şi de Est, mai ales în ceea ce priveşte sectorul IT, arată un comunicat al companiei de consultanţă CBRE România.
Marc Reboux, Senior Director EMEA - Office Advisory and Transaction Services în cadrul CBRE, susţine ca ţara noastră s-a schimbat radical în ultimii zece ani, iar avântul investiţional din partea companiilor străine a generat şi o cerere accentuată a investiţiilor în domeniul imobiliar.
"Am observat un focus ridicat în rândul companiilor din zona tehnologică pentru expansiune şi lucrăm la identificarea principalelor pieţe din Europa. România se află, de cele mai multe ori, pe lista foarte scurtă a statelor care sunt în vizorul companiilor interesate de extindere, cu precădere din sfera tehnologică, dar nu numai. Marea majoritate a companiilor şi-a dezvoltat activitatea pe pieţe din Occident şi analizează posibilitatea extinderii în zona Europei de Est", a declarat domnia sa.
Marc Reboux a adăugat: "România este în top, iar aici resursa principală este forţa de muncă, bogată în dezvoltatori de soluţii software, ceea ce confirmă o potenţială destinaţie pentru centre de tehnologie sau de dezvoltare. România este o resursă bogată de talente, cu angajaţi bine pregătiţi şi o destinaţie mult mai accesibilă faţă de Vestul Europei. Acestea sunt atuuri în decizia giganţilor internaţionali de a-şi extinde sau reloca activitatea".
Domnia sa a menţionat că se aşteaptă ca următorii ani să aducă îmbunătătţiri considerabile la nivelul infrastructurii din întreaga ţară.
"Accesul la Fonduri Europene va impulsiona activitatea investiţională, iar nevoia de infrastructură trebuie să primeze, şi nu doar la nivel de proiecte majore, cât mai ales la investiţii şi îmbunătăţiri ale peisajului urban", a mai adăugat sursa citată.
Conform acestuia, din perspectivă economică, domeniul IT va înregistra cele mai mari cereri şi creşteri pe piaţă.
"Va fi cerere din ce în ce mai mare pentru acest sector. Marea Britanie duce lipsă de specialişti şi se află în căutare de experţi în aplicaţii şi programe software, Europa de Est are specialiştii, dar nu şi companiile în care să se dezvolte. Va urma un val de investiţii în toate pieţele cheie din regiune, iar România este pe hartă", a mai explicat domnul Reboux.