Curtea Constituţională a decis astăzi amânarea până în 16 octombrie a pronunţării asupra sesizărilor preşedintelui Klaus Iohannis şi a partidelor de Opoziţie privind modificările referitoare la Codul Administrativ, care prevăd introducerea pensiilor speciale şi folosirea limbii minorităţilor în administraţia locală.
Pe ordinea de zi a şedinţei Curţii Constituţionale de astăzi a figurat Obiecţia de neconstituţionalitate a Legii privind Codul administrativ al României, formulată de un număr de 44 de deputaţi PNL, USR şi PMP şi şase deputaţi neafiliaţi, precum şi Obiecţia de neconstituţionalitate a Legii privind Codul administrativ al României formulată de Preşedintele ţării noastre, relatează News.ro.
Proiectul de lege privind Codul administrativ a fost adoptat în 9 iulie de Camera Deputaţilor, cu 175 de voturi "pentru", 33 de voturi "împotrivă" şi 15 abţineri. Proiectul prevede, printre altele, ca primarii, viceprimarii, preşedinţii şi vicepreşedinţii consiliilor judeţene aleşi după anul 1992, să primească o pensie specială în limita a trei mandate şi, de asemenea, că pot avea calitatea de persoană fizică autorizată sau de persoană care exploatează o întreprindere individuală ori o întreprindere familială. Opoziţia a criticat proiectul legislativ, acuzând "destructurarea funcţiei publice", în timp ce PSD susţine că proiectul este dorinţa coaliţiei de a eficientiza administraţia
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 20.09.2018, 17:26)
Iar pensii speciale?Mai trebuie taiate din cele existente.