Curtea Constituţională a României (CCR) ar putea să decidă mâine asupra constituţionalităţii unui articol de lege pe baza căruia Agenţia Naţională de Integritate (ANI) i-a declarat incompatibili pe mai mulţi aleşi locali, printre care Klaus Iohannis, scriu surse din presă.
Respectivul articol a fost analizat de CCR pe 7 octombrie, când a decis amânarea pronunţării unei soluţii până la 3 noiembrie. Articolul prevede că un ales local se află în stare de incompatibilitate dacă este şi reprezentant în adunările generale ale societăţilor de interes local.
"Funcţia de primar şi viceprimar, primar general şi viceprimar al municipiului Bucureşti, preşedinte şi vicepreşedinte al consiliului judeţean este incompatibilă cu (...) funcţia de reprezentant al unităţii administrativ-teritoriale în adunările generale ale societăţilor comerciale de interes local sau de reprezentant al statului în adunarea generală a unei societăţi comerciale de interes naţional", stipulează articolul 87 alineatul 1, litera f) din Legea 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei.
Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de primarul comunei Tuzla, Florin Constantin Micu (PSD), el însuşi vizat de un raport de incompatibilitate întocmit de ANI. Astfel, anul trecut, ANI acuza că 22 de aleşi locali din judeţul Constanţa s-ar fi aflat în stare de incompatibilitate ca urmare a exercitării simultane atât a funcţiei de primar sau viceprimar, cât şi a calităţii de reprezentant al unităţii administrativ-teritoriale în Adunarea Generală a Acţionarilor (AGA) SC RAJA SA Constanţa.
ANI susţinea că Micu ar fi fost în incompatibilitate între 24 iulie 2008 şi 29 iunie 2009. Edilul a contestat decizia la Curtea de Apel Constanţa, care i-a respins cererea de anulare a deciziei ANI, pe motiv că este neîntemeiată.
Pe baza aceluiaşi articol de lege, a fost declarat incompatibil şi Klaus Iohannis. În aprilie 2013, ANI îl acuza pe primarul Sibiului că s-ar fi aflat în stare de incompatibilitate, deţinând şi calitatea de reprezentant al municipiului în AGA SC Apă Canal SA Sibiu, din 5 august 2010 şi SC Pieţe SA, din 30 aprilie 2009, ceea ce contravine prevederilor legale.
În septembrie 2013, Klaus Iohannis a câştigat procesul intentat ANI, după ce Curtea de Apel Alba-Iulia a admis contestaţia edilului sibian la raportul de evaluare al ANI şi a dispus anularea deciziei. Hotărârea a fost contestată de ANI la înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), care se va pronunţa în legătură cu admisibilitatea cererii pe 18 noiembrie, la două zile după turul final al alegerilor prezidenţiale.