CCR discută sesizarea lui Iohannis asupra modificărilor aduse Statutului deputaţilor şi senatorilor

R.T.
Politică / 19 septembrie 2018

Sursa foto: Twitter

Sursa foto: Twitter

Curtea Constituţională ar urma să dezbată astăzi sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis asupra modificărilor aduse legii 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, şeful statului arătând că actul normativ va oferi posibilitatea ca parlamentarii să obţină foloase nemateriale prin intermedierea realizată între cetăţeni şi autorităţile administraţiei publice centrale sau locale, relatează News.ro.

"Statutul de senator sau deputat nu poate constitui un criteriu justificat obiectiv şi raţional pentru excluderea acestei categorii din sfera subiectului activ al infracţiunii de trafic de influenţă", arată preşedintele în sesizarea trimisă CCR.

Pe ordinea de zi a şedinţei de astăzi a CCR se află obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr.96/2006 privind Statutul deputaţilor şi senatorilor, obiecţie formulată de preşedintele Klaus Iohannis.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

31 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9741
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2806
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9951
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.0611

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb