Comisia Europeană (CE) a înrăutăţit prognoza de variaţie a Produsului Intern Brut (PIB) al ţării noastre pentru anul viitor la plus 2,5%, faţă de estimarea de 2,7% înaintată în toamnă, relatează sursele de presă.
Principalul motor de creştere al ţării noastre urmează să fie, conform CE, cererea internă, în timp ce exporturile nete vor avea un aport negativ.
CE a modificat prognoza de creştere economică pentru acest an de la 2,2% la 1,6%.
Exporturile ar urma să contribuie negativ la creşterea economică din acest an, din cauza înrăutăţirii condiţiilor economice de pe principalele pieţe de export şi creşterii importurilor, potrivit prognozei economice de iarnă prezentate de CE.
Creşterea economică a României estimată pentru anul viitor va avea o compoziţie similară anului în curs, cu cererea internă ca principal motor de dezvoltare, o contribuţie semnificativă a investiţiilor şi un aport negativ din partea exporturilor nete, însă mai slab decât în 2013.