CE a lansat o nouă reţea de centre de informare Europe Direct

F.A.
Internaţional / 18 martie 2013

Viviane Reding, vicepreşedinte al Comisiei Europene, şi Othmar Karas, vicepreşedinte al Parlamentului European, au lansat o nouă reţea de centre de informare Europe Direct, potrivit unui comunicat.

Noua reţea va oferi cetăţenilor mai multe posibilităţi de a obţine informaţii şi sfaturi practice referitoare la exercitarea drepturilor în Uniunea Europeană. În prezent, în UE sunt 500 de astfel de centre, pentru cele circa 500 de milioane de cetăţeni ai Uniunii.

Anunţul a fost făcut cu ocazia întâlnirii la Bruxelles a reprezentanţilor centrelor, în cadrul Reuniunii generale anuale a Reţelei Europe Direct.

"Centrele de informare Europe Direct se află în prima linie, reprezentând imaginea publică, ochii, urechile şi gura politicilor UE şi ale drepturilor cetăţenilor pe teren. Cifrele sunt impresionante: numai anul trecut, centrele au primit peste un milion de întrebri. De aceea, astăzi extindem reţeaua pentru ca centrele să-şi poată îndeplini în continuare rolul pe care îl au, răspunzând la întrebările cetăţenilor şi încurajând dezbaterile pe teme europene la nivel local", a declarat vicepreşedintele Viviane Reding, comisarul pentru justiţie, drepturi fundamentale şi cetăţenie.

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb