Comisia Europeană (CE) a adoptat un pachet de măsuri menit să stimuleze modalităţi noi şi diferite de a debloca finanţarea pe termen lung şi de a contribui la reluarea creşterii economice durabile în Europa, potrivit unui comunicat de presă.
În cadrul Strategiei "Europa 2020" şi al pachetului privind energia şi clima pentru 2030, vor fi necesare investiţii semnificative pe termen lung în infrastructură, în noile tehnologii şi inovare, în cercetare şi dezvoltare şi în capitalul uman. Conform estimărilor din cadrul mecanismului pentru interconectarea Europei, numai necesităţile de investiţii în reţelele de infrastructură în domenii precum transporturile, energia şi telecomunicaţiile care prezintă importanţă la nivelul Uniunii Europene se ridică la 1 bilion de euro de acum până în 2020.
Acţiunile pot fi grupate în 6 teme principale, cum ar fi mobilizarea surselor private de finanţare pe termen lung, mai buna utilizare a fondurilor publice, dezvoltarea pieţelor de capital europene, îmbunătăţirea accesului Întreprinderilor Mici şi Mijlocii (IMM-uri) la finanţare, atragerea de finanţare privată pentru infrastructură şi consolidarea cadrului mai larg pentru o finanţare durabilă.