Prin intermediul unei comunicări strategice, adoptate astăzi, Comisia Europeană (CE) analizează modul în care punerea în aplicare şi dezvoltarea politicii comune în materie de vize ar putea contribui la creşterea economică a Uniunii Europene (UE), prin facilitarea oportunităţilor de călătorie pentru resortisanţii ţărilor terţe care doresc să viziteze UE, potrivit unui comunicat de presă.
"Având în vedere încetinirea economică actuală, ar trebui să facem eforturi pentru a creşte numărul turiştilor care vin în Europa, asigurând, în acelaşi timp, securitatea frontierelor noastre. Facilitarea oportunităţilor de a vizita Europa pentru persoanele care călătoresc în mod legal şi care nu prezintă un risc din punct de vedere al securităţii nu poate decât să întărească poziţia noastră ca destinaţie turistică numărul unu în lume, aceasta fiind o realizare foarte importantă pentru economia noastră", a declarat comisarul pentru afaceri interne, doamna Cecilia Malmström.