Comisia Europeană (CE) a notificat autorităţile din domeniul pescuitului din Insulele Feroe cu privire la intenţia sa de a adopta măsuri de sprijin al dezvoltării durabile a activităţilor de pescuit de hering gestionate în comun cu Insulele Feroe, potrivit un comunicat de presă emis redacţiei.
Notificarea făcută de CE reprezintă o etapă preliminară care urmăreşte să acorde Insulelor Feroe posibilitatea de a-şi prezenta comentariile înainte de adoptarea măsurilor.
Măsurile ar putea include restricţii privind importurile de hering şi de specii conexe pescuite de Insulele Feroe şi restricţii privind accesul navelor feroeze în porturi ale Uniunii Europene, cu excepţia cazurilor care presupun motive de siguranţă.
Stocul de hering atlantico-scandinav este exploatat de Norvegia, Federaţia Rusă, Islanda, Insulele Feroe şi Uniunea Europeană în conformitate cu măsuri de gestionare stabilite de comun acord prin consultare între aceste ţări. Insulele Feroe s-au retras din consultările cu privire la gestionarea stocului pentru 2013 şi au anunţat că vor stabili o cotă autonomă situată la un nivel mai mare cu 145 % decât cota lor pentru 2012. Această decizie a fost luată într-un context în care toate celelalte părţi implicate în pescuitul din acest stoc au fost de acord să îşi reducă cota cu 26 % din motive de conservare, se mai specifică în comunicatul de presă.