Ce are de făcut România în 2013 pentru a putea folosi fondurile europene din 2014-2020

Acum, ştim fondurile europene alocate României pentru perioada 2014-2020: 39,9 miliarde euro (comparativ cu 34 miliarde euro în 2007-2013), din care 21,8 miliarde euro pentru politica de coeziune (19,8 miliarde euro în 2007-2013) şi 17,5 miliarde euro la politica agricolă comună (13,8 miliarde euro în 2007-2013).

Anul 2013 este decisiv atât pentru instituţiile europene şi statele membre, cât şi pentru Româ-nia, în pregătirea unui start bun în execuţia bugetului Uniunii Europene 2014-2020.

La nivelul instituţiilor europene şi al statelor membre, anul 2013 va fi marcat de negocierile între Parlamentul European şi Consiliu atât pentru adoptarea bugetului Uniunii Europene pe perioada 2014-2020, în parametrii rezultaţi prin acordul politic din Consiliul European din 7/8 februarie, cât şi pentru finalizarea tuturor reglementărilor europene (cca 60) care vor pune în aplicare politicile europene, în cadrul bugetului adoptat.

Anul 2013 este însă extrem de important şi pentru România, dacă doreşte să asigure condiţiile pentru o bună absorbţie a fondurilor europene alocate în perioada 2014-2020 şi să evite rata redusă de absorbţie înregistrată în anii 2007-2013.

În primul rând, Comisia Europea-nă solicită încheierea unui Contract de Parteneriat cu România pentru utilizarea fondurilor europene alocate României în perioada 2014-2020.

Prin acest contract de parteneriat, se vor conveni priorităţile României care vor fi finanţate şi cu fonduri europene, condiţiile ex-ante pe care România trebuie să le îndeplinească pentru a începe accesarea fondurilor europene, precum şi o serie de ţinte, măsurabile, care să fie atinse.

Este de subliniat că, la baza aces-tui contract de parteneriat, se va afla cadrul strategic comun, prin care se urmăreşte optimizarea sinergiei între fondul european de dezvoltare regională, fondul european social, fondul european de coeziune, fondul european agricol de dezvoltare rurală şi fondul european maritim şi de pescuit, astfel încât să se obţină un efect maxim pentru dezvoltarea României, precum şi corelarea cu obiectivele decurgând din realizarea strategiei Europa 2020.

La începutul lunii noiembrie 2012, dl. Normunds Popens, director general adjunct, în cadrul Comisiei Europene, a prezentat într-o conferinţă de presă, ţinută la Bucureşti, poziţia Comisiei Europene cu privire la priorităţile României în perioada 2014-2020 şi la condiţiile ex-ante de îndeplinit pentru a începe accesarea fondurilor europene. Doar pentru exemplificare, dintre condiţiile ex-ante, precizate de către reprezentantul Comisiei Europene, amintim elaborarea unei strategii pentru agricultură, a unui plan pentru transportul multimodal, a unei strategii pentru sănătate, a strategiei pentru întărirea capacităţii administraţiei publice, realizarea unui sistem corespunzător de achiziţii publice, modernizarea şi întărirea instituţiilor pieţei muncii.

Prin urmare, acum, pentru Româ-nia este necesar un efort intens de gândire strategică pentru definirea priorităţilor şi negocierea cu Comisia Europeană a cadrului strategic comun, a condiţiilor ex-ante şi a contractului de parteneriat.

Desigur, un asemenea demers strategic ar trebui să fie realizat cu consultarea largă a reprezentanţilor sectorului privat, a specialiştilor în dezvoltarea sustenabilă, a societăţii civile.

Recent, unele organizaţii non guvernamentale din România au criticat prima variantă a documentului asumat de către Ministerul Fondurilor Europene, intitulat "Identificarea nevoilor de dezvoltare pentru perioada 2014-2020", afirmând că acesta dovedeşte o "slabă cunoaştere a realităţilor locale din România". Documentul respectiv nu a fost încă făcut public , în mod oficial , de către Ministerul Fondurilor Europene. În consecinţă, putem presupune că pregătirea poziţiei României pentru negocierea cu Comisia Europeană nu este încă cristalizată şi este necesar să se evite intrarea în criză de timp, cu efectele de rigoare asupra negocierilor.

În al doilea rând, tot pe baza unei gândiri strategice, România are de făcut o serie de opţiuni cu privire la folosirea fondurilor europene care decurg din acordul de voinţă politică, cuprins în concluziile Consiliului European din 7/8 februarie.

Posibilitatea de a mări cota procentuală de co-finanţare din fondurile europene precum şi a cotei de pre-finanţare: fondul european de dezvoltare regională (în cazul regiunilor cel mai puţin dezvoltate) şi fondul european de coeziune participă la finanţarea a 85 la sută din cheltuielile publice eligibile, iar restul de 15 la sută din bugetele naţionale. În cazul fondului european agricol pentru dezvoltare rurală, cota de co-finanţare este de 75 la sută. Ambele cote de co-finanţare pot fi majorate cu 10 puncte procentuale (deci, ajung la 95%, respectiv 85%), dacă un stat membru se află într-un acord de asistenţă financiară cu Uniunea Europea-nă. În acest sens, acordul financiar de tip preventiv în care se află România este considerat la nivelul Uniunii Europene ca fiind un acord de asis-tenţă financiară. Dacă România doreşte să micşoreze efortul bugetului naţional în finanţarea obiectivelor cu finanţare europeană, atunci ar trebui să încheie un nou acord financiar de tip preventiv cu Comisia Europea-nă, FMI şi Banca Mondială, care să acopere anii 2014-2015. Din păcate, atât Comisia Europeană, cât şi FMI au declarat că un nou acord poa-te fi încheiat cu România numai dacă aceasta îndeplineşte în totalitate reformele agreate în acordul exis-tent şi care a fost prelungit tocmai pentru că angajamentele nu au fost îndeplinite. Dacă România ar avea un astfel de acord pentru anii 2014-2015, atunci efortul bugetului naţional ar putea fi redus cu circa un miliard de euro.

În fiecare dintre anii 2014-2015, existenţa acordului de asistenţă financiară ar da posibilitatea Româ-niei să mărească cota de pre-finanţare de la 1 la sută la 1,5 la sută din totalul fondurilor pentru întreaga perioadă (2014-2020), aferente programelor operaţionale (avansuri pentru realizarea proiectelor).

Folosirea flexibilităţii prevăzute în transferul de fonduri între pilonul 1 şi pilonul 2 ai politicii agricole comune: România poate transfera până la 15 la sută din sumele alocate pentru plăţi directe pe hectar (pilonul 1, în sumă de 10, 4 miliarde euro) pentru dezvoltare rurală (pilonul 2, în mărime de 7,1 miliarde euro) şi invers de la pilonul 2 la pilonul 1. Este de menţionat, că pentru sumele trans-ferate de la pilonul 1 la pilonul 2, cota procentuală de cofinanţare ajunge la 100 la sută. Pe de altă parte, România având, în prezent, plăţile directe pe hectar sub 90 la sută din media Uniunii Europene ar putea lua încă 10 la sută din sumele alocate la pilonul 2 pentru a le trans-fera la pilonul 1.

Plafonarea sau neplafonarea sumelor cuvenite fermelor mari, reprezentând plăţile directe pe hectar: Consiliul European a lăsat la latitudinea fiecărui stat membru de a lua decizia de plafonare sau neplafonare. În cazul plafonării, se măresc, corespunzător, sumele pe hectar care revin celorlalţi fermieri sau sumele economisite pot fi transferate la dezvoltare rurală, în cadrul procentelor menţionate mai sus.

Pregătirea din timp a proiectelor mari: proiectele cu un cost eligibil mai mare de 50 milioane euro, res-pectiv 75 milioane euro în cazul celor de transport, vor fi evaluate în prealabil, de o manieră mult mai aprofundată, de către Comisia Europeană. Prin urmare, proiectele noi de această dimensiune ar trebui să fie pregătite cât mai rapid, deoarece evaluarea Comisiei Europene necesită timp.

Folosirea asistenţei tehnice, la iniţiativa Comisiei Europene: există un fond reţinut la dispoziţia Comisiei Europene pentru acordarea de asis-tenţă tehnică, la iniţiativa acesteia. România are nevoie de o astfel de asistenţă şi potrivit unei informaţii publice, există şi o disponibilitate a Comisiei Europene pentru a susţine ţara noastră în acest sens.

În încheiere, România ar trebui să găsească şi mijloacele de a stimula cetăţenii, firmele, autorităţile locale, institutele de cercetări, societatea civilă pentru a prezenta proiecte care pot obţine finanţare din mai multe fonduri europene care nu sunt alocate pe statele membre, fiind gestionate direct de către Comisia Europeană (de exemplu, dezvoltarea urbană sustenabilă, cercetare etc.).