COMISIA EUROPEANĂ: "BCE a făcut paşi importanţi pentru a susţine recuperarea zonei euro"

Macroeconomie / 6 septembrie 2014

"BCE a făcut paşi importanţi pentru a susţine recuperarea zonei euro"

Comisia Europeană (CE) consideră că Banca Centrală Europeană (BCE) a întreprins "paşi importanţi" pentru sprijinirea eforturilor naţionale şi comunitare făcute pentru o recuperare economică sustenabilă şi pentru prevenirea riscurilor unei perioade lungi de inflaţie foarte scăzută în zona euro, transmite EFE.

Simon O'Connor, purtătorul de cuvânt al comisarului european pentru Afaceri Economice şi Monetare, nu a vrut să comenteze măsurile specifice de politică monetară ale BCE, dar a susţinut că, prin aceste măsuri, banca sprijină zona euro.

"Considerăm că BCE a făcut paşi importanţi pentru a sprijini eforturile în curs de derulare la nivel naţional şi european, pentru a construi o recuperare economică sustenabilă şi pentru a face faţă riscurilor unei perioade prelungite de inflaţie foarte scăzută", a spus ieri O'Connor, într-o conferinţă de presă, adăugând că aceste riscuri sunt reflectate de datele privind PIB-ul UE şi al zonei euro în trimestrul al doilea, confirmate joi de Eurostat.

Datele relevă o stagnare a economiei ţărilor din zona euro comparativ cu T1 2014 şi un avans de 0,2% la nivelul UE.

Cererea internă şi, în special, investiţiile "continuă să fie foarte inactive", a subliniat O'Connor.

Purtătorul de cuvânt a mai afirmat că programul de cumpărare de active de către BCE este "complementar eforturilor Comisiei de a îmbunătăţi cadrul de reglementare în acest domeniu", opinând că "ambele sunt necesare pentru a reanima nişte solide pieţe de titluri în Europa".

Simon O'Connor nu a vrut să comenteze dacă inflaţia foarte scăzută (0,3% în august) poate fi considerată, eventual, drept "o circumstanţă excepţională" ce le-ar permite ţărilor membre UE să ceară o mai mare flexibilitate pentru consolidarea bugetară.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb