CE propune creşterea prezenţei femeilor în consiliile de administraţie

F.A.
Internaţional / 14 noiembrie 2012

Comisia Europeană (CE) a adoptat astăzi o serie de măsuri pentru a sparge barierele care continuă să împiedice femeile să ocupe funcţii de conducere în cele mai mari companii din Europa, conform unui comunicat remis redacţiei.

Comisia a propus acte legislative vizând atingerea obiectivului ca 40% dintre membrii sexului subreprezentat să ocupe funcţii neexecutive în consiliile de administraţie în cadrul societăţilor comerciale cotate la bursă, cu excepţia întreprinderilor mici şi mijlocii.

Viviane Reding, vicepreşedinte al Comisiei Europene şi comisar pentru justiţie, a declarat: "De peste de 50 de ani, Uniunea Europeană promovează cu succes egalitatea de gen. Cu toate acestea, există un punct în care nu am observat niciun progres:consiliile de administraţie ale întreprinderilor. Exemplul unor ţări ca Belgia, Franţa şi Italia, care au adoptat recent măsuri legislative şi unde progresele încep să fie vizibile, arată clar că o intervenţie limitată în timp în materie de reglementare poate fi un factor determinant. Propunerea Comisiei va asigura faptul că, în procedurile de selecţie pentru membrii neexecutivi ai consiliilor de administraţie, se va acorda prioritate femeilor, cu condiţia ca acestea să fie subreprezentate şi să aibă competenţe egale celor ale contracandidaţilor lor de sex masculin".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb