Comisia Europeană (CE) a propus o nouă declaraţie standard de recuperare a TVA, care poate reduce costurile pentru întreprinderile din UE cu până la 15 miliarde de euro pe an, se arată într-un comunicat al Reprezentanţei CE în România.
Potrivit sursei citate, obiectivul acestei iniţiative este reducerea birocraţiei pentru întreprinderi, facilitarea respectării obligaţiilor fiscale şi ameliorarea eficienţei administraţiilor fiscale din Uniune. Astfel, aceasta reflectă pe deplin angajamentul Comisiei privind reglementarea inteligentă şi este una dintre iniţiativele incluse în recentul Program privind o reglementare adecvată şi funcţională (REFIT), pentru simplificarea normelor şi reducerea sarcinilor administrative pentru întreprinderi. Propunerea prevede un set uniform de cerinţe pentru întreprinderi la depunerea declaraţiilor de recuperare a TVA, indiferent de statul membru în care se face acest lucru.
"Declaraţia standard de recuperare a TVA - care va înlocui declaraţiile naţionale de recuperare a TVA - va asigura necesitatea furnizării de către întreprinderi a aceloraşi informaţii de bază, în aceleaşi termene, pe întreg teritoriul UE. Deoarece procedurile mai simple sunt mai uşor de respectat şi mai uşor de aplicat, propunerea de astăzi ar trebui, de asemenea, să contribuie la o mai bună respectare a legislaţiei în materie de TVA şi la creşterea veniturilor publice", se mai arată în comunicat.
Algirdas ©emeta, comisarul pentru impozitare, a afirmat: "Declaraţia TVA standard prezintă o situaţie avantajoasă pentru ambele părţi. Întreprinderile vor beneficia de proceduri mai simple, de reducerea costurilor şi de mai puţină birocraţie. Guvernele vor avea un nou instrument care să faciliteze respectarea obligaţiilor privind TVA, care ar trebui să sporească veniturile colectate. Prin urmare, propunerea de astăzi susţine atât angajamentul nostru faţă de o piaţă unică propice mediului de afaceri, cât şi eforturile noastre de îmbunătăţire a respectării normelor fiscale în UE".
Conform CE, în fiecare an, 150 de milioane de declaraţii TVA sunt depuse de contribuabilii din UE la administraţiile fiscale naţionale. În prezent, informaţiile solicitate, formatul formularelor naţionale şi termenele de raportare variază considerabil de la un stat membru la altul. Aceasta face ca recuperarea TVA pentru întreprinderile cu activităţi transfrontaliere complexe să reprezinte o procedură costisitoare şi greoaie. Întreprinderile care îşi desfăşoară activitatea în mai multe state membre s-au plâns, de asemenea, că este dificil să se conformeze normelor în materie de TVA, din cauza complexităţii procesului.
Declaraţia TVA standard propusă astăzi simplifică informaţiile pe care întreprinderile vor trebui să le furnizeze autorităţilor fiscale, potrivit sursei citate. Declaraţia va conţine numai 5 rubrici obligatorii care vor trebui completate de către contribuabili. Statele membre au o marjă de manevră pentru solicitarea unui număr de elemente standardizate suplimentare, de până la 26 de rubrici informative. Aceasta este o îmbunătăţire substanţială a situaţiei actuale, în care anumite state membre solicită completarea a până la 100 de rubrici informative.
Întreprinderile vor depune lunar declaraţii standard de recuperare a TVA, în timp ce microîntreprinderile vor fi obligate să facă aceasta numai trimestrial, precizează CE. Obligaţia de a prezenta o declaraţie recapitulativă anuală de recuperare a TVA, pe care unele state membre o solicită în prezent, va fi eliminată. Propunerea încurajează, de asemenea, depunerea pe cale electronică a declaraţiei standard de recuperare a TVA, aceasta putând fi depusă pe cale electronică în întreaga Uniune. Această simplificare majoră a procesului de recuperare a TVA sprijină angajamentele mai ample ale Comisiei în ceea ce priveşte reducerea obligaţiilor administrative şi a obstacolelor în calea comerţului în cadrul pieţei unice.
Propunerea este, de asemenea, o contribuţie importantă la crearea unui sistem TVA mai eficient şi mai rezistent la fraudă, astfel cum este prevăzut în strategia de reformă a TVA a Comisiei. TVA-ul reprezintă aproximativ 21% din veniturile statelor membre şi, cu toate acestea, taxe în valoare de aproximativ 193 miliarde EUR nu au fost colectate în 2011 (a se vede IP/13/844). "Prin crearea unui sistem mai simplu, atât pentru contribuabili, cât şi pentru administraţii, declaraţia standard de recuperare a TVA poate să îmbunătăţească respectarea normelor fiscale şi să reducă decalajul în materie de TVA. Ca atare, propunerea ar putea avea o contribuţie importantă la consolidarea fiscală în întreaga UE prin creşterea veniturilor la bugetul public", se arată în comunicat.