FIC: Infringement pentru România din cauza normelor privind contabilitatea creanţelor achiziţionate

F.A.
Politică / 10 octombrie 2013

Comisia Europeană (CE) a solicitat, săptămâna trecută, în mod oficial ţării noastre să îşi alinieze normele privind evaluarea şi contabilitatea creanţelor achiziţionate la legislaţia Uniunii Europene (UE), se arată într-un comunicat de presă al Consiliului Investitorilor Străini (FIC).

Potrivit legislaţiei UE, ca regulă generală, elementele prezentate în conturile anuale se evaluează folosind o metodă bazată pe principiul preţului de achiziţie sau al costurilor de producţie. În conformitate cu legislaţia contabilă română, creanţele trebuie prezentate la valoarea nominală. Această prevedere incorectă a legislaţiei române a generat costuri fiscale uriaşe pentru piaţa colectării de creanţe din România, menţionează FIC.

Prin urmare, Comisia a solicitat României, sub forma unui aviz motivat, să ia măsuri pentru a se conforma în totalitate normelor UE. "Dacă autorităţile române nu notifică măsurile adoptate pentru a asigura conformitatea cu normele UE în termen de două luni, Comisia ar putea înainta cauza Curţii de Justiţie a UE. Acest lucru înseamnă că Guvernul României ar trebui să dea curs avizului Comisiei şi să modifice legislaţia contabilităţii in termenul de două luni pentru a evita sancţionarea", potrivit sursei citate.

Consiliul Investitorilor Străini (FIC) precizează că, împreună cu alte Asociaţii din România, precum Amcham şi AMCC, a ridicat această problemă încă de acum doi ani.

"Am identificat şi, prin urmare, am comunicat reprezentanţilor Ministerului Finanţelor Publice că nerespectarea directivelor UE poate reprezenta o încălcare care poate fi folosită de Comisia UE împotriva României cu privire la prezentarea incorectă a achiziţiilor de creanţe neperformante în contabilitate conform OMF 3055/2009. FIC va continua să se implice în proiect până când este modificată legislaţia contabilă română", se mai arată în comunicat.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb