CE va cere statelor membre noi asigurări privind cheltuirea fondurilor europene

F.A.
Internaţional / 16 decembrie 2013

Statele din UE vor trebui să ofere declaraţii de asigurare la nivel înalt în ceea ce priveşte responsabilităţile şi obligaţiile care le revin în managementul şi controlul fondurilor comunitare, potrivit unui comunicat al Comisiei Europene (CE).

Comisarul european pentru Impozitare şi Uniune Vamală, Audit şi Antifraudă, Algirdas ©emeta, a prezidat, astăzi, prima reuniune a grupului de lucru creat pentru a îmbunătăţi capacitatea de management a statelor membre în ceea ce priveşte cheltuirea banilor europeni. Grupul are ca obiectiv crearea de modele de "declaraţii naţionale". Prin aceste declaraţii, statele membre vor oferi, practic, asigurări la nivel înalt privind responsabilităţile şi obligaţiile care le revin în managementul şi controlul fondurilor UE.

Posibilitatea de a emite declaraţii naţionale este prevăzută în noul Regulament financiar al Uniunii Europene, potrivit comunicatului, citat de Mediafax.

În domenii precum agricultura, piaţa muncii şi politicile regionale, statele membre au un rol principal în privinţa alocării, managementului şi verificării cheltuirii fondurilor europene. Comisia, Parlamentul European şi Curtea de Audit au reclamat, în repetate rânduri, faptul că statele membre nu fac destule eforturi pentru a-şi îndeplini responsabilităţile în acest sens. Prin urmare, declaraţiile naţionale ar trebui să creeze mai multă responsabilitate şi să stimuleze o mai bună performanţă în privinţa cheltuirii fondurilor, notează CE.

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb