CEA MAI MARE BANCĂ A GERMANIEI CAUTĂ ŢAPI ISPĂŞITORI ÎN DISPERARE DE CAUZĂ? Deutsche Bank a lansat un atac frontal şi fără precedent împotriva BCE

Ziua în care Banca Centrală Europeană a cumpărat primele obligaţiuni ale companiilor europene a înregis-trat şi o surpriză de proporţii, de neconceput doar cu câteva luni în urmă.

Într-o analiză care face parte din seria punctelor de vedere ale Deutsche Bank, cea mai mare bancă a Germaniei, David Folkerts-Landau, economistul şef al grupului financiar, scrie imperativ că "BCE trebuie să schimbe cursul".

După ce recunosc că, în ultimul secol, băncile centrale "au devenit gardieni ai securităţii economice şi financiare", analiştii de la DB ajung la concluzia că "bancherii centrali pot să-şi piardă direcţia, de obicei prin aplicarea dogmei economice a zilei, iar când fac acest lucru, greşelile pot fi catastrofale".

Cel puţin de la declanşarea crizei financiare globale, "dogma populară" în rândul bancherilor centrali, după cum o numesc economiştii de la DB, este deficitul cererii globale, văzut ca "sursă a tuturor relelor şi cauză a inflaţiei scăzute", în condiţiile în care alte explicaţii sunt ignorate.

Dar nu este "deficitul" actual determinat chiar de politicile monetare relaxate din perioada premergătoare crizei, care au stimulat consumul pe datorie şi au transmis semnale greşite producătorilor?

Iar aceştia se confruntă astăzi cu un excedent semnificativ al capacităţilor de producţie, care nu pot fi oprite pentru că au fost finanţate prin credite, iar ratele trebuie plătite în orice condiţii pentru a preveni implozia băncilor?

"Ignorarea efectelor pe scară largă ale politicii monetare au condus la declanşarea ultimei crize", se mai arată şi în analiza DB.

În loc să permită corectarea exceselor şi dezechilibrelor acumulate anterior, băncile centrale, prin intermediul unei relaxări extreme a politicilor monetare, au contribuit la accentuare acestora şi în ultimii ani, în numele stimulării economice.

Băncile comerciale, mai ales giganţii globali printre care se numără şi Deutsche Bank, au avut doar cuvinte de laudă când băncile centrale au intrat pe teritoriul necunoscut al dobânzilor zero şi au pornit tiparniţele. "Money for nothin' and your chicks for free", s-au gândit, probabil, directorii marilor bănci internaţionale, în timp ce îl ascultau pe Mark Knopfler.

La mulţi ani după faza acută a crizei financiare globale, economiştii de la DB au ajuns, se pare, să aprecieze valoarea dictonului "nu există prânz gratuit" şi consideră că BCE şi-a pierdut direcţia, prin aplicarea unor politici monetare tot mai relaxate, şi acum "ameninţă stabilitatea pe termen lung a zonei euro".

Aplicarea unor măsuri extreme de politică monetară, cum sunt relaxarea cantitativă şi dobânzile negative, a condus la "pierderea credibilităţii BCE la nivelul pieţelor dar şi la nivelul publicului", deoarece au determinat "pedepsirea celor care economisesc şi alocarea defectuoasă a resurselor în economia reală".

Acestea critici la adresa BCE nu sunt fără precedent. Numeroşi economişti, în special membri ai Şcolii Austriece, au subliniat efectele politicilor monetare ultrarelaxate ale marilor bănci centrale când acestea se aflau doar în stadiul de proiect.

Fără precedent este, însă, faptul că un astfel de atac vine de la un gigant financiar care, cel puţin teoretic, ar fi trebuit să se numere printre beneficiarii programelor de relaxare cantitativă.

Poate că asta a fost situaţia la început, însă analiştii de la DB au "descoperit", între timp, o altă lege economică. "Deja este clar că dobânzile tot mai scăzute şi achiziţiile tot mai mari se confruntă acum cu legea randamentelor descrescătoare", scrie David Folkerts-Landau, fondul căreia "efectele benefice sunt tot mai reduse, în timp ce mulţimea distorsiunilor, a perversiunilor şi a măsurilor de descurajare creşte în fiecare zi".

Unul dintre cele mai grave efecte ale politicilor BCE, mai ales după declaraţiile lui Mario Draghi din vara anului 2012, conform cărora "banca este gata să facă totul pentru păstrarea euro", este că "a permis politicienilor să nu facă nimic în ceea ce priveşte reformele necesare creşterii şi consolidării fiscale".

"Situaţia băncilor centrale este cel mai bine descrisă drept "independenţă în cadrul interdependenţei', deoarece şi alte politici contează foarte mult", a declarat recent Mario Dragi în cadrul Forumului Economic Bruxelles. În opinia sa, celelalte politici macroeconomice pot accentua sau dilua efectele politicii monetare şi a subliniat, din nou, că "politica monetară nu poate rezolva singură problemele economice ale zonei euro", care riscă "deteriorarea pe termen lung a potenţialului de creştere, pe fondul productivităţii scăzute".

Dar cum poate să crească productivitatea, când dobânzile zero sau negative contribuie direct la erodarea bazei de capital, iar cadrul european de reglementare (n.a. fiscal, de mediu, piaţa muncii şi altele) reprezintă o barieră aproape insurmontabilă în faţa antreprenorilor?

În ciuda declaraţiilor sale, care sunt "dedicate" autorităţilor guvernamentale din zona euro, preşedintele BCE încă refuză să recunoască direct efectul diametral opus al politicilor băncii în ceea ce priveşte stimularea politicienilor pentru a face ceea ce trebuie.

Acestea sunt principalele motive pentru care analiştii DB consideră că "revenirea la stabilirea pe piaţă a preţului riscului suveran va motiva guvernele să introducă reformele necesare creşterii şi asigurării stabilităţii fiscale", adică BCE ar trebui să oprească programul de achiziţie a obligaţiunilor suverane, astfel încât costurile de finanţare să reflecte gradul adevărat de solvabilitate al ţărilor din zona euro.

Pentru analiştii de la Deutsche Bank, "politica actuală a BCE ameninţă însăşi existenţa proiectului european de dragul stabilităţii financiare pe termen scurt", iar "menţinerea acesteia împiedică un catharsis necesar şi contribuie la extinderea curentului politic populist sau extremist".

Cea mai mare bancă din Germania aproape că imploră BCE să "pregătească inversarea direcţiei actuale de politică monetară", deoarece "normalizarea dobânzilor ar fi privită ca un semnal pozitiv de către consumatori şi investitori".

Dar de unde să vină curajul pentru a trece prin "procesul de purificare" amintit de analiştii Deutsche Bank? De la politicienii europeni, care se presupune că vor asculta, măcar în ceasul al doisprezecelea, vocea raţiunii?

Nicidecum. Aceştia par hotărâţi să-şi continue marşul indiferent de consecinţe, doar pentru a mai sta câteva zile în plus pe scaunele puterii.

De la BCE şi Mario Draghi? Greu de crezut, în condiţiile în care "BCE s-a pus singură într-o poziţie în care aşteptările pieţei au o influenţă tot mai mare asupra politicii sale", după cum scrie Folkerts-Landau.

Deocamdată, conducătorii "independenţi" ai Băncii Centrale Europene par să se roage precum Sfântul Augustin, "Dăruieşte-mi, o, Doamne, castitatea, dar nu te grăbi", şi speră într-o minune, chiar dacă izvorul minunilor nu este tiparniţa monetară.